Cu toții încercăm să mâncăm mai bine pentru că știm că ne ajută la ceva. Renunțăm la unele obiceiuri, adăugăm un aliment despre care am auzit că este foarte sănătos, bem ceva dimineața „pentru detoxifiere”, scoatem pâinea, zahărul sau carnea și avem impresia că, încet-încet, ne construim o alimentație din ce în ce mai bună.
Doar că nu orice schimbare care arată sănătos într-o postare pe Instagram sau pe lista de „obiceiuri pentru o viață sănătoasă” are și un impact real asupra sănătății noastre pe termen lung.
Uneori ne concentrăm foarte mult pe lucrurile mici și pierdem din vedere ceea ce contează cu adevărat: cât de echilibrat mâncăm în ansamblu, câtă proteină avem în alimentație, câtă fibră, cât ne mișcăm, cum dormim, cât alcool consumăm, cât de multe produse ultraprocesate avem în dietă și, foarte important, dacă putem păstra aceste obiceiuri ani de zile.
Pâinea a ajuns, pentru foarte mulți oameni, primul aliment eliminat atunci când vor să slăbească sau să „mănânce sănătos”. Dar faptul că nu mai mănânci pâine nu spune aproape nimic despre cât de sănătoasă este alimentația ta sau despre ce alegeri alimentare ai.
Poți să nu mănânci nicio felie de pâine și să ai o alimentație dezechilibrată, la fel cum poți mânca pâine zilnic și să ai o alimentație foarte bună.
Contează tipul de pâine, mărimea porției, cu ce o asociezi și, mai ales, ce mai există în restul zilei în farfuria ta. O felie de pâine integrală lângă ouă, brânză proaspătă și legume este cu totul altă poveste decât o pâine albă mâncată în exces lângă mezeluri, unt și alte produse foarte calorice.
Dacă îți place pâinea, nu acesta este primul lucru pe care l-aș scoate din alimentație. Mai degrabă aș învăța să o folosesc într-o masă echilibrată.
Apa cu lămâie este plăcută, te poate ajuta să bei mai multă apă și este o alegere bună dacă îți place. Dar nu face minuni.
Nu „topește” grăsimea abdominală, nu îți detoxifică ficatul și nu îți accelerează metabolismul într-un mod care să producă o scădere semnificativă în greutate.
Dacă bei un pahar de apă cu lămâie dimineața și apoi mănânci echilibrat, faci mișcare și dormi suficient, foarte bine. Dar dacă te bazezi pe acest ritual ca pe principalul tău obicei de sănătate, în timp, impactul lui este mic.
Cu alte cuvinte, apa cu lămâie poate fi un obicei simpatic, dar nu este o strategie de sănătate.
Aici avem o confuzie foarte interesantă. În ultimii ani, puiul a fost când „carnea dietetică”, când alimentul de care trebuie să ne ferim din cauza modului în care este crescut.
Adevărul este că simplul fapt că ai eliminat carnea de pui nu îți face automat alimentația mai sănătoasă.
Dacă ai înlocuit-o cu pește, ouă, leguminoase, tofu, lactate sau alte surse de proteină, foarte bine. Ai făcut o schimbare alimentară care poate fi perfect sănătoasă.
Dar dacă ai scos puiul și ai ajuns să mănânci mai multe produse de patiserie, paste, carne grasă de porc și vită, pâine, brânzeturi foarte grase sau produse ultraprocesate, nu ai câștigat mare lucru.
Nu un singur aliment decide calitatea alimentației tale. Contează modelul alimentar în care acel aliment este inclus.
Asta este una dintre schimbările care ne dau foarte ușor senzația că facem ceva important pentru sănătate.
Un ceai poate fi foarte plăcut. Poți să îl bei pentru hidratare, pentru gust sau ca parte dintr-un ritual de seară. Dar organismul nostru nu are nevoie de ceaiuri speciale ca să fie „curățat”.
Ficatul și rinichii fac deja această treabă.
Mai mult, unele produse promovate drept „detox” sau „slăbire” conțin plante cu efect laxativ sau diuretic. Poate vezi cântarul puțin mai jos după câteva zile, dar asta nu înseamnă că ai ars grăsime. Înseamnă, de multe ori, că ai pierdut apă sau ai avut un tranzit intestinal accelerat, plus toate neplăcerile care vin la pachet cu asta.
Sănătatea pe termen lung nu se construiește prin cure de trei, cinci sau zece zile. Se construiește prin ceea ce faci în mod repetat și, da, obiceiurile tale de zi cu zi își pun o amprentă mai mare decât curele sporadice cu suplimente pe care le faci.
Și aici intenția este bună. Vrei să reduci zahărul și începi să cauți biscuiți fără zahăr, ciocolată fără zahăr, cereale fără zahăr, deserturi fără zahăr.
Problema este că „fără zahăr” nu înseamnă automat „sănătos” și nici „bun pentru slăbit” sau „slab caloric”.
Un produs poate să nu conțină zahăr adăugat și totuși să fie foarte caloric, să conțină multe grăsimi, să fie ultraprocesat sau să aibă o compoziție care nu îți aduce prea multă sațietate.
În loc să alergi după eticheta „fără zahăr”, uită-te la aliment ca întreg. Câtă proteină are? Câtă fibră? Cât de sățios este? Cât de des îl mănânci? Este un aliment pe care îl poți integra normal în viața ta sau unul pe care îl cumperi doar pentru că scrie ceva „sănătos” pe ambalaj?
Până la urmă, sănătatea nu se construiește din cinci ritualuri perfecte făcute dimineața.
Se construiește din lucrurile aparent banale pe care le repeți ani la rând: mănânci suficientă proteină, ai legume și fructe în alimentație, alegi carbohidrați de calitate în cantități potrivite, ai grijă la cantitatea de produse ultraprocesate, bei suficientă apă, te miști, dormi și îți găsești un mod de a mânca pe care îl poți susține și când nu ești la dietă. Și mai e ceva ce te ajută să îți pui ordine pe masă: să ai o zi cât mai organizată și fără evenimente care să îți dea peste cap programul și orele de mese.
Pentru că acesta este lucrul pe care îl uităm cel mai des: nu avem nevoie de o alimentație perfectă pentru trei săptămâni. Avem nevoie de o alimentație suficient de bună pe care să o putem păstra ani de zile.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți