Despre noi

G4Food este un site dedicat atât publicului larg, cât și companiilor active în sectorul agroalimentar și în industriile conexe acestui sector, companii care doresc să-și comunice viziunea și valorile și să-și prezinte produsele, serviciile și noile tehnologii puse în slujba unei hrane sănătoase, diverse și sustenabile.

Ne propunem să fim un promotor activ al afacerilor care au ca scop satisfacerea securității alimentare în România și în Uniunea Europeană, cu respectarea standardelor înalte de calitate și a regulilor privind protejarea mediului înconjurător stabilite la nivel european.

Vom fi un ghid sigur pentru consumatorii de hrană de calitate, explicând destinatarilor lanțurilor alimentare cine produce materia primă agricolă, cine o transportă, cine o procesează și cine o vinde la raft.

Pledăm pentru un sector agroalimentar bazat pe valori fundamentale, cum sunt transparența și responsabilitatea, pe care, suntem convinși, companiile din sectorul agrofood din România și Uniunea Europeană și le asumă pe deplin.

Suntem un partener de încredere al companiilor care fac eforturi să găsească soluții pentru a pune pe piață alimente sigure, diverse, cu respectarea principiului trasabilității și cu un raport calitate – preț rezonabil pentru toți clienții.

G4Food.com își propune să popularizeze noile tehnologii care revoluționează sectorul agroalimentar internațional. Vom fi un site de avangardă, pregătit să informeze publicul larg despre schimbarea de paradigmă care are loc încet, dar sigur în industria agrofood.

De asemenea, vom mediatiza prompt sprijinul pe care sectorul bancar îl acordă afacerilor agrofood viabile, la nivel național și european.

Ne asumăm să denunțăm toate tezele propagandistice care bombardează constant sectorul agroalimentar din România și din Uniunea Europeană, ca să inducă publicului larg sentimentul că lucrurile sunt lăsate la voia întâmplării, iar consumatorii sunt expuși tuturor pericolelor: vom fi cu adevărat ”câinele de pază” al unui sector agroalimentar responsabil.

Hrana cea de toate zilele este, în fond, un prilej de bucurie pentru toți consumatorii, atât prin gustul și aromele oferite, cât și prin faptul că este consumată, deseori, împreună cu familia și cu prietenii și colegii noștri, prin urmare, vom promova toate afacerile, programele și ideile care vor contribui la această bucurie a papilelor gustative și a convivialității autohtone.