Medicamentele pentru slăbit pe bază de semaglutidă și tirzepatidă au schimbat radical modul în care este tratată obezitatea, oferind pentru prima dată posibilitatea unei scăderi în greutate de 15-20% fără intervenție chirurgicală. Rezultatele au fost considerate, până recent, greu de atins prin tratamente medicamentoase, însă specialiștii atrag atenția că aceste terapii nu reprezintă o soluție miraculoasă și nu înlocuiesc un stil de viață sănătos.
Nutriționistul Tania Fântână explică faptul că aceste medicamente sunt recomandate doar persoanelor cu obezitate sau celor supraponderale care au și boli asociate, precum diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială ori apneea în somn. Tratamentul trebuie prescris și monitorizat de medic, deoarece necesită ajustarea treptată a dozelor și poate avea efecte adverse.
Potrivit specialistului, semaglutida și tirzepatida acționează prin imitarea unor hormoni intestinali care transmit creierului senzația de sațietate. Astfel, apetitul scade, iar ceea ce mulți pacienți descriu drept „zgomot alimentar”, gândurile permanente legate de mâncare, se reduce considerabil.
În timpul tratamentului, alimentația rămâne esențială. Tania Fântână recomandă ca mesele să fie bazate pe proteine, legume, fructe, cereale integrale și alimente cât mai puțin procesate, pentru a limita pierderea masei musculare și pentru a forma obiceiuri care să poată fi păstrate și după încheierea terapiei.
Specialistul subliniază că obezitatea este o boală cronică, iar tratamentul nu reprezintă un test al voinței. Aproximativ 20-30% dintre pacienți nu răspund la fel de bine la aceste medicamente, fiind uneori necesară ajustarea terapiei sau identificarea altor cauze medicale.
Vă recomandăm să citiți și: VIDEO | Te poți îngrășa din nou după lipoaspirație? Medicul Angelica Banu explică ce se întâmplă dacă revii la vechile obiceiuri: „Dacă tu vei continua să iei în greutate, vei depune grăsime și în zona în care a fost lipoaspirată”
De aceea, perioada în care pacientul urmează tratamentul trebuie privită ca o etapă de învățare, spune Tania Fântână. Menținerea aportului de proteine, activitatea fizică regulată, monitorizarea greutății și renunțarea la vechile obiceiuri alimentare sunt elementele care pot face diferența pe termen lung.
„Adevărata victorie nu este să slăbești 20 de kilograme. Ci să nu le pui la loc cinci sau zece ani mai târziu”, concluzionează nutriționistul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți