Povestea dovlecilor uriași din Ocoliș, Maramureș, începe cu o mână de semințe de dovleac, pe care Mircea Mureșan le-a descoperit în Spania, unde a lucrat câțiva ani împreună cu familia. La un târg de profil a văzut pentru prima dată dovlecii gigantici, s-a interesat de ei și a făcut rost de semințe. Soția lui, Angela, spune că proveneau de la un cultivator care obținuse dovleci foarte mari, premiați. De aproximativ 12 ani, soții Mureșan păstrează semințe din propriile recolte și le adaptează condițiilor din Ocoliș.
Acum au trei tipuri de dovleci uriași – unii mai deschiși la culoare, alții verzi și cei portocalii – iar Mircea spune că selecția făcută an de an începe să se vadă inclusiv pe cântar. „În fiecare an câștig în kilograme”, povestește legumicultorul.
Pentru familia Mureșan, următorul pas nu este doar să obțină dovleci din ce în ce mai mari, ci să distribuie mai departe genetica pe care a păstrat-o și selecționat-o în gospodărie.
Cererea există deja. „Avem cerere mare”, spune Mircea Mureșan. Semințele urmează să fie vândute online, iar în primăvară familia va pregăti și răsaduri, așa cum a făcut și în acest an. „Noi o să facem răsaduri la primăvară. Și în acest an am făcut răsaduri și am dat”, explică el.
Familia produce atât legume, cât și răsaduri și spune că le oferă celor care cumpără inclusiv sfaturi despre cultivare. Mircea ar vrea ca oamenii care vor cultiva dovlecii să îi țină apoi la curent cu rezultatele. „Aș fi bucuros ca oamenii să ne trimită cum li s-au dezvoltat. Unii chiar mi-au spus că la unii s-au dezvoltat mai puțin, la alții mai mult.”
Și aici începe, de fapt, partea mai complicată. O sămânță bună nu este suficientă pentru a obține un dovleac de 150 sau 200 de kilograme. „Au nevoie de pământ bun, multă apă și trebuie îngrijiți”
Pe terenul familiei din Ocoliș, dovlecii se pierd aproape în vegetație. În imaginile filmate în grădină, plantele se întind printre rânduri, pe fundalul dealurilor de toamnă, iar fructele uriașe par aproape disproporționate față de culturile obișnuite din jur. Angela Mureșan spune că nu este vorba doar despre dovleci obișnuiți și că aceștia nu au crescut accidental foarte mult. „Sunt niște dovleci speciali. Au crescut pentru că avem niște semințe speciale, care sunt semințe de dovleci uriași”, explică ea.
Și, deși genetica lor e bună, pentru a ajunge la această greutate trebuie ajutați. „Au nevoie de pământ bun, au nevoie de multă apă ca să crească și trebuie să fie îngrijiți”, spune Angela. Familia folosește și îngrășământ natural, inclusiv gunoi de pasăre. Dovlecii cresc pe un teren din apropierea râului Lăpuș, iar îngrijirea presupune udare abundentă și intervenții frecvente. Mircea spune că uneori ajunge să ude plantele inclusiv târziu în noapte.
Spațiul este o altă condiție importantă. Mircea arată că planta se poate întinde la câțiva metri de punctul în care a fost pusă în pământ, iar pentru dezvoltarea unui asemenea exemplar rezervă aproximativ 20 de metri pătrați. „Acest dovleac îl vedeți aici, dar rădăcina lui e undeva la patru-cinci metri de unde este plantat”, explică el, arătând cât de mult se întinde vrejul. Pe măsură ce planta crește, frunzele trebuie să poată alimenta fructul. Iar în cazul dovlecilor giganți, familia urmărește ca energia plantei să fie concentrată către un singur exemplar. „Planta, până la urmă, va alimenta numai un dovleac”, spune Mircea. Pe teren există și fructe care nu au continuat să se dezvolte, pentru că planta nu a reușit să le susțină.
În această toamnă, unul dintre cei mai mari dovleci este estimat de Angela la aproximativ 200 de kilograme. Cifra rămâne însă o estimare: exemplarul nu fusese încă recoltat și cântărit la momentul interviului. „Are către 200 de kile. Acum nu știu să vă spun exact, până nu-l măsurăm. Întotdeauna e surpriză: unul zici că-i mai mic și poate e mai greu”, spune ea.
Un asemenea dovleac nu este ușor nici de mutat. „Nu știu dacă patru persoane ar putea să-l ridice. Trebuie să fie și viteji”, glumește Angela. Apoi își amintește că cel mai mare exemplar cântărit până acum în gospodăria familiei a avut 176 de kilograme.
Dovlecii din actuala recoltă în nu au fost puși pe cântar, motiv pentru care soții Mureșan evită să dea greutăți exacte. Greutatea de aproximativ 200 de kilograme este prezentată drept estimare, nu drept rezultat al unei cântăriri.
În grădină sunt aproximativ 10-12 exemplare mari, estimează Mircea. Problema apare atunci când trebuie scoase din câmp, iar soluția este tractorul și o ladă improvizată care îl va ajuta să ridice exemplarul până la remorcă. „Lăsăm lada la tractor, o lăsăm la sol, îi răsturnăm în lada aia și îi punem câte unul. Dacă sunt mai mici, punem și doi”, explică legumicultorul. Însă greutatea reală va fi aflată abia după ce dovlecii ajung acasă și pot fi cântăriți.
Dimensiunea spectaculoasă nu înseamnă că dovlecii sunt crescuți doar pentru fotografie sau decor. Angela spune că pot fi consumați, deși textura diferă de cea a dovleacului plăcintar. „Se poate mânca, dar, spre deosebire de dovleacul plăcintar, nu-i atât de făinos. E mai apos, e dulce, dar e apos”, explică ea. Poate fi folosit la supă-cremă, în diferite preparate sau pentru dulceață. Angela spune că dulceața de dovleac iese foarte bine combinată cu un sirop de fructe, pentru a-l face mai dulce.
Familia păstrează mai întâi semințele, tocmai pentru a continua cultura. După aceea, dovlecii pot fi vânduți sau donați. „După ce am luat semințele, îi tăiem, luăm semințele și îi donăm la cantine sau îi dăm la cunoscuți”, explică Angela. Interesul pentru semințe este, spune ea, uneori la fel de mare ca pentru dovlecii în sine: „Toți vor să aibă în grădină o grădină cu dovleci uriași.”
După mai bine de un deceniu de cultivare la Ocoliș, Mircea Mureșan privește însă dovlecii mai puțin ca pe o curiozitate și mai mult ca pe o pasiune pe care încearcă să o ducă mai departe. „Dovlecii sunt o pasiune. Ca oricine care are o pasiune a lui, pentru mine dovlecii sunt o pasiune.” Iar din primăvara viitoare, o parte din povestea începută la un târg din Spania ar putea ajunge și în alte grădini, prin semințele și răsadurile pe care familia Mureșan vrea să le ofere celor interesați.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți