Alimentația oamenilor preistorici a lăsat urme în ADN-ul nostru. De ce încă iubești zahărul, sarea și grăsimile, dar laptele poate fi greu de digerat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pofta de dulce, atracția pentru alimente sărate, preferința pentru grăsimi sau dificultatea de a digera laptele nu au apărut „de nicăieri”. O parte dintre mecanismele care stau în spatele acestor reacții își au originea într-o perioadă în care hrana era sezonieră, zahărul era rar, iar sarea era greu de găsit.

De-a lungul evoluției, ceea ce au găsit și au consumat oamenii a exercitat presiuni asupra organismului, de la gene implicate în digestie până la mecanismele prin care corpul gestionează sarea, zahărul și grăsimile.

Iată 13 alimente și obiceiuri alimentare din trecut ale căror urme pot fi regăsite în biologia omului modern, potrivit DiscoveryWildScience.

1. Fructele fermentate și capacitatea de a metaboliza alcoolul

Cu mult înainte ca oamenii să producă bere sau vin, primatele consumau fructe căzute pe sol, unde acestea puteau începe să fermenteze în mod natural.

În acest context apare și gena ADH4, implicată în metabolizarea alcoolului. Potrivit sursei citate, în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani, o modificare a acestei gene a crescut semnificativ capacitatea strămoșilor noștri de a descompune etanolul, într-o perioadă în care primatele petreceau tot mai mult timp la sol.

Fructele aflate în copaci nu fermentează în același mod precum cele căzute pe un sol cald. Odată ajunse la sol, drojdiile pot transforma zaharurile în alcool, astfel încât un fruct copt putea ajunge să conțină cantități mici de alcool natural.

Astfeli, modificarea genetică respectivă le-ar fi permis strămoșilor noștri care trăiau la sol să metabolizeze alcoolul de aproximativ 40 de ori mai eficient decât primatele care trăiau în copaci.

2. Rădăcinile și tuberculii amidonoși au lăsat urme în salivă

Cu mult înainte ca pâinea, orezul sau cartofii să devină alimente de bază, oamenii consumau rădăcini și tuberculi sălbatici.

Unul dintre mecanismele despre care cercetătorii au găsit indicii este legat de gena AMY1, care influențează producția de amilază, enzima care începe descompunerea amidonului încă din gură.

Numărul copiilor genei AMY1 poate varia considerabil între oameni. DiscoveryWildScience menționează valori cuprinse între două și 24 de copii ale genei și face legătura între numărul mai mare de copii și o capacitate mai mare de a începe digestia amidonului în cavitatea bucală.

Comparațiile dintre populații cu istorii alimentare diferite au indicat, de asemenea, diferențe între grupurile care au avut în mod tradițional diete bogate în amidon și cele cu alimentație mai săracă în amidon.

3. Laptele a creat o excepție genetică la adulți

Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, consumul de lapte după perioada copilăriei nu era ceva obișnuit. La mamifere, producția enzimei lactază scade în mod normal după înțărcare, ceea ce face mai dificilă digestia lactozei.

Odată cu apariția creșterii animalelor, însă, în anumite populații au apărut mutații care le-au permis oamenilor să continue să producă lactază și la vârsta adultă.

Aceste mutații nu au apărut o singură dată. Variante diferite au apărut independent în mai multe regiuni în ultimii aproximativ 10.000 de ani.

Astăzi, aproximativ două treimi dintre adulții din întreaga lume sunt considerați intoleranți la lactoză.

4. Gustul amar ne-a ajutat să evităm plantele toxice

De ce unele legume au un gust amar pe care unii oameni îl găsesc greu de suportat?

Explicația poate avea legătură cu un mecanism de apărare foarte vechi. Multe toxine din plante au gust amar, iar organismul uman dispune de o familie de receptori, TAS2R, specializați în detectarea gustului amar.

De-a lungul evoluției, capacitatea de a detecta rapid gustul amar al unei plante potențial toxice putea reprezenta un avantaj important.

Foto Dreamstime

Aceiași receptori sunt activați însă și de alimente perfect sigure, printre care broccoli, varza kale sau varza de Bruxelles.

Asta înseamnă că reacția de respingere față de unele legume poate avea rădăcini foarte vechi, chiar dacă astăzi alimentul din farfurie nu mai reprezintă niciun pericol.

5. Măduva osoasă a oferit energie pentru un creier tot mai mare

Strămoșii noștri nu consumau doar carnea de pe animale. Oasele erau sparte pentru a ajunge la măduva bogată în grăsimi și calorii.

Măduva și organele bogate în grăsime ofereau o concentrație mare de energie și acizi grași, mai mare decât carnea musculară slabă.

Legătura este importantă pentru una dintre ipotezele privind evoluția umană. Creierul consumă foarte multă energie raportat la dimensiunea sa, iar accesul la alimente dense energetic ar fi putut contribui la susținerea dezvoltării sale.

În această perspectivă, atracția pentru alimentele foarte grase poate fi legată de un sistem de recompensă format într-o perioadă în care energia concentrată era mult mai greu de găsit.

6. Lipsa sării ne-a făcut să o căutăm cu și mai multă insistență

Astăzi, sarea este peste tot. Pentru oamenii din trecut, situația era foarte diferită.

Dietele bazate în mare parte pe plante și fructe puteau avea un aport redus de sodiu, iar organismul a devenit extrem de eficient în conservarea cantității disponibile.

Rinichii rețin sodiul, iar sistemul gustativ face ca gustul sărat să fie foarte atractiv.

Problema este că mecanismul construit într-o lume în care sarea era greu de găsit funcționează și într-o lume în care sodiul este abundent în alimentele procesate.

Recomandările alimentare pentru adulți indică o limită de sub 2.300 mg de sodiu pe zi, în timp ce americanii consumă, în medie, peste 3.400 mg zilnic. Mai mult de 70% din cantitatea de sodiu consumată provine din alimente ambalate, preparate și din restaurante, nu din sarea adăugată la masă.

7. Mierea și fructele coapte ne-au format pofta pentru dulce

În trecut, zahărul nu era disponibil sub forma în care îl avem astăzi. Fructele coapte și mierea sălbatică erau surse sezoniere și relativ rare de zaharuri.

Dulcele transmitea organismului un mesaj important: energie rapidă și ușor de utilizat.

Fructoza, unul dintre zaharurile prezente în fructe, este procesată în ficat și este implicată în mecanisme metabolice legate de gestionarea și stocarea energiei. Într-un mediu în care perioadele de abundență alternau cu cele de lipsuri, acest mecanism putea fi avantajos.

Astăzi, însă, zahărul este disponibil în cantități mult mai mari și pe tot parcursul anului. DiscoveryWildScience prezintă ipoteza potrivit căreia această nepotrivire dintre biologia construită într-o perioadă de raritate și mediul alimentar actual poate contribui la problemele metabolice moderne, idee care rămâne controversată în rândul cercetătorilor.

8. Plantele bogate în fibre au modelat și bacteriile din intestin

Alimentația oamenilor din trecut conținea numeroase rădăcini, plante sălbatice și alte alimente bogate în fibre, foarte diferite de multe dintre dietele moderne.

Fibrele nu sunt pur și simplu eliminate din organism. Ele pot fi utilizate de bacteriile din intestin, care produc la rândul lor compuși precum acizii grași cu lanț scurt, implicați în sănătatea mucoasei intestinale și în reglarea sistemului imunitar.

Foto Dreamstime

În acest sens, digestia umană nu este doar munca organismului nostru, ci și rezultatul unei relații complexe cu microorganismele care trăiesc în intestin.

Populațiile care consumă în continuare diete tradiționale bogate în fibre prezintă o diversitate mai mare a bacteriilor intestinale decât populațiile care consumă puține fibre.

9. Insectele au fost o parte importantă a meniului

Imaginea clasică a omului preistoric care vânează animale mari lasă deoparte o sursă de hrană mult mai ușor de obținut: insectele.

Termitele, larvele și alte insecte puteau oferi proteine și grăsimi fără riscurile asociate vânării unui animal de mari dimensiuni.

Consumul de insecte poate fi legat de existența unor gene care codifică enzime de tip chitinază, implicate în descompunerea chitinei din exoscheletul insectelor.

Insectele sunt și astăzi consumate în numeroase culturi. Cel puțin două miliarde de oameni le includ în alimentație. Au fost documentate peste 1.900 de specii consumate ca hrană și că făina de greieri poate conține aproximativ 60-70% proteine raportat la greutatea uscată.

10. Peștele și fructele de mare au influențat evoluția unor gene

Oamenii care au trăit în apropierea coastelor și a râurilor au putut avea acces mai constant la pește și fructe de mare, alimente bogate în acizi grași omega-3 importanți pentru țesutul cerebral.

Unii cercetători consideră că accesul la aceste grăsimi provenite din mediul acvatic ar fi putut oferi anumitor populații un avantaj în contextul dezvoltării creierului uman.

În acest context sunt importante și genele FADS, implicate în procesarea acizilor grași.

Populațiile cu istorii alimentare diferite, în funcție de accesul ancestral la pește și alte surse de grăsimi, prezintă variante genetice diferite ale acestor gene, ceea ce poate influența modul în care organismul transformă grăsimile vegetale în compuși similari.

11. Alternanța dintre belșug și foamete ar fi favorizat un organism „econom”

Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, hrana nu a fost disponibilă constant. Existau perioade de abundență și perioade de lipsuri, în funcție de anotimp, vânătoare sau recoltă.

În acest context a apărut conceptul de „thrifty gene”, ipoteza potrivit căreia anumite populații ar fi dezvoltat mecanisme metabolice foarte eficiente în stocarea caloriilor sub formă de grăsime atunci când hrana era abundentă.

Într-o perioadă în care foametea reprezenta un pericol real, această capacitate putea fi un avantaj de supraviețuire.

În mediul actual, în care alimentele sunt disponibile constant pentru o mare parte a populației, același mecanism poate avea însă efecte diferite.

12. Gătitul ar fi schimbat relația dintre intestin și creier

Gătitul alimentelor a reprezentat una dintre schimbările majore din istoria alimentației umane.

Alimentele preparate termic sunt, în general, mai ușor de digerat și pot furniza mai multă energie disponibilă decât aceleași alimente consumate crude.

Se crede că această schimbare a permis organismului uman să aloce mai puțină energie digestiei, contribuind la reducerea relativă a tractului digestiv și susținând dezvoltarea unui creier cu necesar energetic ridicat.

Este una dintre cele mai interesante relații propuse între alimentație și evoluția umană: mai multă energie disponibilă din hrană, un sistem digestiv relativ mai mic și un creier care putea consuma mai multă energie.

13. Plantele bogate în vitamina C au devenit esențiale

Poate cea mai surprinzătoare parte a poveștii este că oamenii nu pot produce singuri vitamina C.

În timp ce multe mamifere își sintetizează vitamina C în organism, oamenii au o mutație care a dezactivat gena GULO, implicată în acest proces.

Atâta timp cât alimentația strămoșilor noștri conținea fructe sălbatice, frunze și alte plante bogate în vitamina C, pierderea acestei capacități nu reprezenta o problemă majoră.

Situația s-a schimbat atunci când oamenii au ajuns să aibă perioade lungi cu acces redus la alimente proaspete. Un exemplu celebru este scorbutul, care a făcut ravagii printre marinarii care petreceau perioade îndelungate fără fructe și legume proaspete.

În 1747, chirurgul naval James Lind a realizat unul dintre primele studii clinice și a arătat că citricele puteau trata scorbutul. Marina Regală britanică a introdus oficial rațiile de suc de lămâie abia în 1795.

Corpul nostru încă poartă urmele meniului strămoșilor

Ceea ce mâncăm astăzi poate părea foarte diferit de alimentația oamenilor care au trăit cu mii sau milioane de ani în urmă. Totuși, multe dintre mecanismele organismului nostru au fost construite într-un mediu în care hrana era sezonieră, sarea era rară, zahărul era o recompensă ocazională, iar perioadele de abundență puteau fi urmate de lipsuri.

De aici vin și unele dintre paradoxurile alimentației moderne: organismul nostru poate continua să trateze sarea ca pe o resursă rară, să reacționeze puternic la alimente dulci și dense energetic sau să funcționeze pe baza unor mecanisme digestive modelate într-o lume foarte diferită de cea actuală.

Evoluția nu a avut timp să ne pregătească pentru supermarketurile pline, alimentele ultraprocesate și accesul permanent la zahăr, sare și grăsimi.

Unele dintre cele mai vechi mecanisme de supraviețuire ale organismului nostru funcționează și astăzi, chiar dacă mediul alimentar în care au apărut s-a schimbat radical.