VIDEO | Când mâncatul nu mai are legătură cu foamea. Alina Costache, psiholog: „Mâncatul compulsiv are în centrul său pierderea controlului” / De ce nu este același lucru cu a mânca prea mult

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mâncatul compulsiv nu înseamnă pur și simplu că o persoană a mâncat mult la o masă. Diferența esențială este pierderea controlului, spune psihologul clinician și psihoterapeutul Alina Costache, invitata nutriționistului Tania Fântână în podcastul „Fântâna de sănătate”, de la G4Food. În timpul unui astfel de episod, persoana poate continua să mănânce chiar și atunci când senzația de sațietate a apărut deja, iar episodul este urmat adesea de vinovăție, rușine și suferință psihică.

„Mâncatul compulsiv are în centrul său pierderea controlului”

„Atunci când vorbim despre mâncat compulsiv, în centrul său este pierderea controlului. Și, de cele mai multe ori, această pierdere a controlului începe printr-o încercare de a controla ceea ce mănânc, cât mănânc, când mănânc și, ulterior, apare pierderea controlului.

Și atunci, practic, ajung să mănânc mai mult decât poate corpul meu să proceseze. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă fără să am foarte multă conștiență. Nu îmi propun ce să mănânc, nu îmi propun cât să mănânc și ajung să mănânc până când fie vomit, fie am o senzație de plenitudine atât de mare încât mă opresc.

Și, de cele mai multe ori, acest lucru este însoțit de foarte multă suferință. Vinovăție, rușine, dezgust față de propria persoană, retragere. De foarte multe ori se întâmplă în singurătate, fără ca ceilalți să vadă ceea ce se întâmplă.

Și pot să dau un exemplu foarte simplu: pot să mănânc o ciocolată, după care să mănânc niște murături, după care niște napolitane, după care o friptură. Nu neapărat pentru că îmi este foame, ci pentru că există această pierdere a controlului și continui să mănânc, deși corpul meu îmi transmite că este suficient, că începe să fie prea mult, poate chiar să mă doară.”

Mâncatul compulsiv nu pornește de la foamea fiziologică

Alina Costache explică faptul că impulsul de a mânca poate apărea și atunci când organismul nu are nevoie de hrană. În spatele acestui impuls pot exista nevoi emoționale care nu sunt conștientizate.

„Mâncatul compulsiv nu începe de la foamea fiziologică. Impulsul de a mânca poate să mascheze niște nevoi care nu sunt împlinite și, de cele mai multe ori, sunt nevoi inconștiente. Și atunci, deși eu am senzația de sațietate, impulsul de a mânca nu se oprește, pentru că el îmi comunică un alt mesaj.

Poate să fie nevoia de afecțiune, poate să fie nevoia de atașament, poate să fie nevoia de conectare, poate să fie o frică, poate să fie o nevoie mai profundă pe care eu nu o conștientizez și pe care încerc să o reglez prin mâncare.

Putem să avem și plictiseală, putem să avem un conflict, o discuție pe care nu am rezolvat-o, putem să avem anxietate, tristețe, furie. Toate acestea pot să ducă la mâncat în exces, dar nu înseamnă neapărat că avem un episod de mâncat compulsiv. Vorbim despre mâncat compulsiv atunci când acest lucru devine recurent, frecvent și nu mai este gestionabil.”

Un episod izolat nu înseamnă automat mâncat compulsiv. Problema apare atunci când comportamentul se repetă și devine dificil de controlat, iar persoana încearcă apoi să recâștige controlul prin restricții alimentare drastice.

„De multe ori, după un astfel de episod, apare restricția. Și atunci încerc să recâștig controlul. Doar că această restricție nu poate să fie menținută la nesfârșit. Și atunci pierd din nou controlul și mă întorc la mâncatul compulsiv.”

Foamea fiziologică și foamea emoțională nu se instalează la fel

O altă diferență importantă este felul în care apare senzația de foame. Foamea fiziologică se construiește treptat, în timp ce foamea emoțională poate apărea brusc, spune psihologul.

„Foamea fiziologică se construiește în timp. Ea apare treptat. Corpul meu îmi dă niște semnale și îmi oferă posibilitatea să mă duc să mănânc, să aleg ce mănânc și să mă opresc atunci când senzația de foame dispare.

În schimb, foamea emoțională se instalează brusc. Pot să fiu bine și, dintr-o dată, să simt că am nevoie să mănânc ceva. Și de foarte multe ori nici nu sunt foarte conștientă de momentul în care a început.

Putem să ne trezim, de exemplu, cu patul plin de ambalaje de bomboane sau cu două pungi de biscuiți mâncate și să nu fim foarte conștienți când am început să mâncăm, cum am început să mâncăm și de ce am început să mâncăm.”

În astfel de momente, spune Alina Costache, lipsește tocmai prezența în propriul corp și în experiența de a mânca.

„Dacă eu sunt prezentă și simt gustul, mirosul, textura, senzația pe care o am în corp, pot să ajung la sațietate. În momentul în care este o foame emoțională, eu nu mai sunt atentă la ceea ce se întâmplă în corpul meu.”

„Mâncatul compulsiv vine cu un mesaj”

Din această perspectivă, mâncatul compulsiv nu ar trebui privit doar ca un comportament care trebuie eliminat cât mai repede. Alina Costache spune că, înainte de a încerca să îl oprească, omul are nevoie să înțeleagă ce încearcă acel comportament să transmită.

„Nu cred că ar trebui să privim mâncatul compulsiv doar ca pe ceva ce trebuie să eliminăm din viața noastră. Cred că aceste răspunsuri pe care le avem la stresul din viața noastră vin cu un mesaj.

Și atunci, înainte să încerc să scap de el, poate ar fi important să încerc să îl cunosc, să încerc să înțeleg ce încearcă să îmi spună.

Mă ajută foarte mult să înțeleg că ceva nu funcționează bine pentru mine și nu că ceva nu este în regulă cu mine. Este o diferență foarte mare între cele două.

Poate că mediul în care sunt nu este potrivit pentru mine. Poate că bat la niște uși care n-au încuietoare sau sunt zidite deja. Și atunci corpul meu vine și îmi spune: «Uite, ceva nu funcționează aici. Fii atentă!»”

Iar această schimbare de perspectivă poate muta accentul de la lupta cu propriul corp către înțelegerea lui.

„Cred că vindecarea începe de aici. Din momentul în care încep să fiu blândă cu mine și să încerc să înțeleg ce se întâmplă, nu să mă cert că am făcut ceva greșit.