Pofta de dulce care apare seara nu ține întotdeauna de foamea propriu-zisă. Microbiota intestinală și mecanismele prin care creierul asociază mâncarea cu plăcerea pot influența dorința de a consuma zahăr. As. univ. dr. Sorina Ispas, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, explică în podcastul „Fântâna de sănătate” de la G4Food de ce senzația de plăcere oferită de zahăr poate fi urmată de o nouă senzație de foame.
Creierul asociază consumul de zahăr cu plăcerea, iar această experiență poate alimenta dorința de a mânca din nou. Dr. Sorina Ispas atrage atenția asupra acestui mecanism și explică de ce alimentele dulci nu oferă întotdeauna senzația de sațietate pe care o așteptăm.
„Nu ne dorim să ne păcălim creierul. Creierul nostru e foarte ușor de păcălit. Îi dăm puțin zahăr, l-am păcălit și peste o oră ne e foame, pentru că el crede, asociază plăcerea de a mânca. Exact cum vă povesteam, le-a dat lipide, le-a dat grăsime, adică le-a dat și glucide, zaharuri. Atunci, în momentul ăla, creierul zice: «M-am simțit foarte bine cu acea glucoză, eu mai vreau». Și, dacă mai vreau, la un moment dat se dereglează centrii și cere tot mai mult. Asta e ideea”, a explicat medicul.
Dorința de a mânca ceva dulce poate deveni mai evidentă seara, când ne relaxăm și asociem anumite gesturi cu recompensa sau confortul. În discuția cu nutriționistul Tania Fântână, medicul a vorbit și despre această nevoie de a ronțăi ceva după o zi întreagă.
„Și cere tot mai mult și apare plăcerea”, a completat medicul.
Potrivit dr. Sorina Ispas, mecanismele care stau în spatele poftei de dulce nu se limitează la creier. Medicul a adus în discuție și rolul microbiotei intestinale, menționând existența unor cercetări despre bacteriile care pot transmite semnale către sistemul nervos central.
„Să ronțăi, dar dulce. Pofta de dulce. Și s-a demonstrat că există o bacterie din intestin care acționează la nivel central, care trimite niște informații la nivel central și care duce la acea poftă de dulce”, a spus dr. Sorina Ispas.
Medicul a explicat apoi că există și o componentă emoțională a comportamentului alimentar. Sistemul limbic, implicat în procesarea emoțiilor, participă la felul în care ne raportăm la mâncare.
„Dar există și factorul ăsta, că ziceam că o să vorbesc și despre hipotalamus și alte componente. Avem așa-numitul sistem limbic. Sistemul limbic este legat de emoții. Deci noi mâncăm, dar mâncăm pentru a ne simți bine”, a explicat medicul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți