VIDEO | Orezul ca pretext pentru turism: „Bunicul meu trăia din orez, azi e complet nerentabil”. Povestea orezului premium din Delta Ebrului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Una dintre regiunile Spaniei producătoare de orez, Delta Ebrului, trăiește mai mult din turism decât din orez. Custodele Muzeului tematic de aici spune pentru fiecare turist povestea orezului: cum se cultivă, cum crește, cum se recoltează, care e prețul încasat de producător și ce preț ar trebui să fie la raft. Dar mai ales descrie cu tristețe transformarea unui loc de vis, un paradis de ape și faună care a trecut în ultimele decenii de la statutul preponderent de producător de orez la cel de zonă turistică.

Vezi galeria foto
6 poze

Invadată de turiștii care vor și râu și mare și natură sălbatică, dar mai ales imaginea unor câmpuri de cereale crescute în canale și mlaștini, Delta Ebrului devine din ce în ce mai mult un loc de trecere pentru cohorte de semeni de-ai noștri aflați în vacanță și tot mai puțin casa liniștită a oamenilor, păsărilor și animalelor care trăiesc aici de sute de ani.

Muzeul Orezului din Delta Ebrului

Pentru locuitorii din Camarles, recuperarea vechii mori a Cooperativei din sat, conservarea ei și amenajarea spațiului pentru a aduce un omagiu celor care au lucrat timp de decenii la cultivarea orezului a fost o necesitate.

În anul 2016 a luat ființă Centrul de Interpretare a Orezului din Camarles (Muzeul Orezului), în această fostă moară. Un spațiu educațional și informațional dedicat istoriei cultivării acestei cereale în Deltă. Aici, vizitatorii pot descoperi rădăcinile și tradițiile legate de orez, precum și munca și efortul uriaș depuse de comunitate de-a lungul tuturor acestor ani.

Vizita începe cu o prelegere despre orez. Toți pașii privind plantarea, recoltarea și vânzarea orezului. Dar afli și despre cooperativele de aici, prețuri și mai ales faptul că pe măsură ce orezul n-a mai fost suficient pentru a hrăni familiile din Deltă, oamenii de aici s-au reprofilat pe construcții, iar în ziua de azi, pe turism.

Despre orez

• Orezul necesită temperaturi adecvate și apă constantă. În zonele cu climă favorabilă tot anul se pot obține până la 4 recolte anual (o ciclu durează 3-4 luni). În Spania există o singură cultură pe an. Se seamănă primăvara și se recoltează toamna.
• Se seamănă aproximativ 150-200 kg de orez pe hectar și se recoltează în jur de 7 tone/ha (sau ~3 tone/ha pentru soiul Bomba). Orezul este o cereală mai grea decât grâul sau orzul.
• Pregătirea terenului primăvara. Resturile recoltei anterioare creează un compost organic. Pământul este mărunțit și nivelat cu precizie prin tehnologie laser pentru a asigura o peliculă constantă de apă de 8-10 cm.
• Inundarea terenului și semănatul (aprilie-mai). Terenurile sunt inundate atunci când hotărăște comunitatea de irigații. Semănatul modern se face direct în apă cu tractoarele, folosind semințe de calitate superioară (față de răsădirea manuală din trecut).
• Îngrijirea și dezvoltarea plantelor pe timpul verii. Terenurile sunt protejate de buruieni (mecanizat sau manual pentru zone foarte mici). La sfârșitul lunii iulie apare spicul, iar în august bobul se umple și se întărește sub acțiunea soarelui.
• Recoltarea în septembrie. Când spicul se îngreunează și se apleacă, se recoltează mecanic folosind combine dotate cu șenile.
• Munca de pregătire a următorului sezon. Paiele și rădăcinile rămase sunt îngropate sub nămol cu ajutorul tractoarelor cu roți speciale din fier pentru a forma compostul sezonului următor.

Canalele care aduc apă orezului

• Apa dulce este adusă prin canale de la zeci de kilometri distanță (utilizând gravitația și înclinația terenului) deoarece apa râului din zonă este salinizată.

• Apa circulă, intră și iese permanent din parcele pentru a oxigena plantele și a spăla sarea din sol.

• Apa uzată la sfârșitul procesului trece prin canale de colectare și bazine naturale („filtre verzi”) unde vegetația o reoxigenează și o curăță înainte de deversarea în mare. Resturile organice ajung în golfuri, hrănind midiile și stridiile.

Despre oamenii Deltei Ebrului

• Orezul este produs de cooperative, depozitat în cooperative și vândut treptat pe parcursul anului. Prețul final obținut de fermieri este incert până la vânzarea întregii recolte.

• Prețul de cumpărare al orezului este scăzut și a stagnat de zeci de ani (45 cenți/kg la producător). Veniturile fermierilor depind de subvențiile UE (PAC) și de plățile pentru menținerea biodiversității și gestionarea apei în afara sezonului.

• Dreptul local impune împărțirea egală a moștenirii între toți copiii (fără moștenitor unic), ducând la parcele mici. Mulți proprietari își dau terenurile în arendă sau lucrează doar ca fermieri de weekend, iar în rest au o altă slujbă.

• Automatizarea a eliminat necesitatea forței de muncă umane masive, determinând populația locală să migreze istoric spre construcții, iar după criza din 2008 până astăzi în prezent spre turism și servicii.

„Bunicul meu trăia din orez, spune custodele, astăzi nu se mai poate trăi din orez”, așa că oamenii au fost nevoiți să găsească soluții alternative. Viața deltei nu mai este la fel. „Acum ceva timp dacă muream toși nimeni nu și-ar fi dat seama, acum ar observa repede toată lumea care vine în vacanță aici,” adaugă omul.