Aproape două tone de produse alimentare neconforme au fost retrase de la consum de pe litoral, în urma a 1.988 de controale desfășurate în perioada 29 iunie – 23 august. ANSVSA a aplicat amenzi de aproape 3 milioane de lei și a dispus suspendarea sau interzicerea activității în zeci de cazuri.
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au retras de la consum 1.897 de kilograme de produse neconforme în cadrul acțiunilor de control desfășurate pe litoral în sezonul estival 2026. Întreaga cantitate a fost direcționată către unități de neutralizare, potrivit datelor transmise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Controalele au fost derulate prin Comandamentul Estival Regional 2026 și au vizat unități de alimentație publică, spații comerciale și alte obiective din lanțul alimentar, în special în zonele cu aflux mare de turiști.
„Am eliminat din zona litoralului aproape 2 tone de produse neconforme, în special din zonele cu aflux mare de turiști. Urmăm, așa cum am promis, o strategie de prevenire a riscurilor pentru consumatori și acționăm ferm pentru menținerea unui nivel ridicat de siguranță alimentară”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.
În urma celor 1.988 de controale, inspectorii au aplicat 279 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 2,96 milioane de lei. Au fost emise și șase avertismente.
În același timp, autoritățile au dispus 26 de ordonanțe de suspendare a activității și 19 ordonanțe de interzicere a activității.
Potrivit ANSVSA, valoarea amenzilor este la aproximativ jumătate față de anul trecut, în condițiile unui număr similar de acțiuni de control.
„Vedem un grad de conformare mult mai ridicat, cel puțin comparativ cu anul trecut. Volumul amenzilor a scăzut la jumătate, în condițiile unui număr similar de acțiuni de control. Amendarea în sine nu este un scop pentru ANSVSA, menținerea siguranței alimentare pentru oameni rămâne prioritatea noastră”, a afirmat Bociu.
Printre principalele neconformități identificate s-au numărat condițiile necorespunzătoare de întreținere a spațiilor în care erau prelucrate, depozitate și comercializate alimentele. Probleme au fost constatate și la echipamentele și ustensilele utilizate în aceste activități.
Inspectorii au identificat, de asemenea, situații în care alimentele erau manipulate cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Alte deficiențe au vizat ambalarea și etichetarea produselor. În unele cazuri, alimentele erau comercializate fără elementele obligatorii de identificare.
Au fost constatate și activități de comercializare desfășurate în spații neautorizate sau în condiții improprii de igienă, precum și nerespectarea condițiilor legale privind depozitarea și păstrarea produselor alimentare.
ANSVSA le recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din unități autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar și să sesizeze autoritățile atunci când observă nereguli care pot afecta siguranța alimentelor.
Acțiunile de monitorizare și control ale autorității vor continua și după încheierea perioadei de verificări estivale, la nivel național.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți