Ce este un restaurant „tex-mex” / Cum și-a adaptat meniul celebrul lanț Chili’s la piața din România

chilis-intra-pe-piata-din-romania Foto: Chili’s România

Lanțul american Chili’s se pregătește să deschidă, în zilele următoare, primul restaurant din România, în Băneasa Shopping City. Intrarea pe piața locală vine cu o clarificare importantă pentru consumatori: Chili’s nu este un restaurant mexican, ci unul cu specific tex-mex, iar acest lucru se reflectă direct în meniu și în modul de gătire.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

(Articol susținut de Chili’s România)

Conceptul tex-mex s-a dezvoltat în sudul Statelor Unite, la granița dintre Texas și Mexic, și combină influențe din ambele bucătării, adaptate gustului american. Spre deosebire de bucătăria mexicană tradițională, tex-mex pune accent pe preparate consistente, pe carne, brânzeturi, sosuri cremoase și condimente echilibrate, nu pe iuțeală.

Preparatele sunt gătite în restaurant, iar peste 90% dintre ingredientele folosite provin de la producători din România

Această abordare este păstrată și în restaurantul din România. Potrivit informațiilor din mediul de business obținute de G4Food, meniul Chili’s a fost ajustat pentru publicul local, fără a miza pe gusturi foarte picante. Preparatele sunt gătite în restaurant, iar peste 90% dintre ingredientele folosite provin de la producători din România.

În meniu se regăsesc produse reprezentative pentru stilul tex-mex, precum Big Mouth Burgers, Sizzling Fajitas, Chicken Crispers preparați manual sau Quesadilla Explosion Salad. Burgerii vor avea prețuri cuprinse între 60 și 70 de lei, iar aperitivele includ opțiuni precum Southwestern Queso, Dip Trio sau Texas Cheese Fries.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Chili’s Romania (@chilis_romania)

Ce băuturi fac parte din meniu

La capitolul băuturi, oferta este dominată de cocktailuri clasice ale brandului, cu prețuri în jurul a 50 de lei. Printre acestea se numără Presidente Margarita, Spice-a-Rita, El Nino sau Don Julio Margarita.

margatita-chilis-restaurant -romania
Foto: Chili’s

Echipa de management a participat la sesiuni de training în Statele Unite

Fondat în 1975, la Dallas, Texas, Chili’s este unul dintre cele mai cunoscute branduri de casual dining din lume, cu aproximativ 1.600 de restaurante în 29 de țări. Conceptul se poziționează în afara zonei de fast-food, cu servicii complete și accent pe experiența socială.

Pentru lansarea din România, echipa de management a participat la sesiuni de training în restaurante Chili’s din Statele Unite. Investiția pentru prima unitate depășește un milion de euro, iar planurile de dezvoltare vizează deschiderea a cel puțin 10 restaurante la nivel național în următorii ani.

Intrarea Chili’s pe piața locală marchează un nou pariu pe segmentul casual dining, într-un context în care adaptarea meniului și utilizarea ingredientelor locale devin criterii tot mai importante pentru consumatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *