De ce copiii mănâncă selectiv? Când să ne îngrijorăm? Care sunt limitele unui meniu echilibrat? Răspunsul nutriționistului Tania Fântână

„Nu mănâncă decât paste”, „acceptă doar alimente albe”, „refuză legumele”, „nu vrea să încerce nimic nou” sunt afirmații extrem de frecvente în rândul părinților și, de cele mai multe ori, descriu un comportament normal al copilăriei, nu o problemă medicală. Dacă și voi aveți un copil mic sau adolescent, cu siguranță ceea ce descriu în acest articol o să vi se pară foarte firesc și familiar.

Hai să înțelegem ce se întâmplă, de ce apare selectivitatea alimentară și când este cazul să cerem ajutor.

Selectivitatea alimentară are mai multe explicații, majoritatea fiziologice și emoționale.

Dezvoltarea naturală

Între 2 și 6 ani, copiii au gusturi foarte sensibile, reacționează puternic la texturi și sunt mai prudenți cu alimentele noi. Este foarte important ca încă din perioada diversificării să îi expunem la majoritatea alimentelor considerate sănătoase și, mai mult de atât, să le consumăm împreună.

Acest comportament are o explicație evolutivă: copilul evită alimentele necunoscute pentru a se proteja. Nu ține și nu are legătură cu voința lui. Degeaba insistăm, negociem, pedepsim etc.

Neofobia alimentară

Este teama de alimente noi și apare frecvent între 18 luni și 5 ani.

Este normală, tranzitorie și NU înseamnă: lipsă de educație, vina noastră ca părinți, moft sau problemă de sănătate.

Control și autonomie

Mâncarea este unul dintre puținele domenii în care copilul poate spune „nu” și își afirmă independența, mai ales când vede că mama face o criză emoțională când el spune „nu mănânc”.

Presiunea, forțarea sau recompensele pot accentua refuzul, pentru că așa învață copilul că ne poate gestiona, că așa obține alimentele care îi plac foarte mult sau chiar ceva dulce, întrucât nu a mâncat mâncarea principală. Este foarte important aici să menținem limite clare și ferme și să nu venim imediat cu o recompensă sau un cântecel pentru a face atmosfera feerică din nou.

Sensibilitatea senzorială

Unii copii sunt mai sensibili la: miros, textură, temperatură, culoare.

De aici apar preferințe pentru alimente simple, previzibile, știute.

Așa-numitele „alimente albe” – pâine, paste, iaurt simplu – sunt alese de multe ori pentru că oferă siguranță emoțională și previzibilitate și nu indică neapărat o problemă de ordin senzorial a copilului.

Când este cazul să ne îngrijorăm

Este bine să cerem evaluare și ajutor specializat dacă:

• copilul mănâncă sub 10–15 alimente constant (din totalul alimentelor existente);

• refuză categorii întregi de alimente – de exemplu, nu consumă ouă, nici carne sau pește și nici brânză, sau doar un singur aliment din toate categoriile de mai sus;

• există stagnare sau scădere în greutate; copilul este sub curba de creștere și este mult întârziat față de vârsta lui. Nici înscrierea la un sport nu ajută întotdeauna în acest sens, pentru că, din cauza deficiențelor nutriționale, acesta nu poate performa, iar sportul devine un consumator de resurse;

• apar deficiențe nutriționale, dovedite prin analize de sânge;

• mesele sunt extrem de conflictuale și prilej de plâns și conflict în casă de fiecare dată;

• refuzul persistă peste 6–7 ani (nu vorbim de refuzul temporar când copilul este bolnav/răcit sau nu se simte bine pe termen scurt, din diverse motive);

• apar dificultăți de masticație sau înghițire, deși copilul nu mai este mic.

După vârsta de 7 ani, alimentația copiilor devine mai stabilă și, în general, mănâncă destul de diversificat.

Cheia este oferirea repetată a alimentelor considerate sănătoase, chiar dacă acestea sunt refuzate. Teoria spune că un aliment este acceptat dacă este oferit de 10–15 ori și nu se pune presiune mare pentru a fi consumat. Cel mai sigur mod de a face asta este să gătiți pur și simplu alimentul respectiv acasă și, dacă cel mic îl refuză, să îl consumați voi. În felul acesta, nu uitați să oferiți alimentul și nici nu „plângeți” după costul sau timpul de preparare consumat.

Cum arată un meniu echilibrat pentru copii (general)

La nivel orientativ, meniul săptămânal al unui copil ar trebui să includă:

✔ Proteină

• carne slabă, pește, ouă, gătite sănătos, fără prăjeli și fără adaos de ulei;

• lactate – nu oferiți numai lactate grase și cremoase, cașcavaluri și brânză topită, ci puneți accentul pe iaurturi cu conținut mediu de grăsime și brânză proaspătă cu conținut mediu de sare;

• leguminoase – fie că vorbim de hummus sau de fasole bătută, supă de linte sau năut și fasole roșie adăugate în salate, leguminoasele sunt foarte sănătoase și obligatorii în meniul celor mici și mari.

✔ Carbohidrați

• orez, cartofi, paste – nu celebrii cartofi prăjiți sau, cel puțin, nu de fiecare dată, ci ca excepție, la mese festive, în cantitate moderată. Nu uitați că ceea ce oferiți cel mai des devine punct de reper pentru cei mici și „un normal” la care se vor raporta;

• pâine integrală, neagră, de secară, cu semințe.

✔ Legume

• crude sau gătite sub diferite forme (supe, piure, tocane). Legumele sunt foarte diverse. Este normal să nu îi placă roșiile, de exemplu, pentru că sunt mai acide, sau varza. Nu este nicio dramă. Există atâtea alte combinații și feluri de mâncare din care se poate alege. Dacă bifează câteva legume pentru o salată sau puse în sandviș și câteva feluri de mâncare cu legume (mazăre sau fasole verde, de exemplu), dacă mănâncă legumele din ciorbă fără să le pasați sau să faceți alte „inginerii”, deja sunteți câștigători la capitolul legume.

✔ Grăsimi sănătoase

• ulei de măsline, adăugat în mâncare încă de mici – nici nu o să observe diferența de gust față de cel de floarea-soarelui;

• unt (în cantitate mică), în defavoarea margarinei, adăugat în paste sau în sandviș;

• avocado, pus în salate, în tocănițe de legume cu pui sau ca pastă tip guacamole, eventual amestecată cu cremă de brânză pentru a diminua culoarea verde (nu o culoare preferată în mâncare de către cei mici, se știe).

✔ Fructe

• zilnic, ca gustare sau desert. Nu trebuie să mănânce toate fructele. Este ok dacă le preferă pe cele de o anumită culoare sau pe cele mai dulci ori mai moi, care se mestecă ușor. Important este să le mănânce în forma lor cât mai naturală și nu sub formă de suc sau în combinații cu zahăr, firește.

Ce ajută, practic

• rutina meselor și organizarea acestora;
• fără presiune sau forțare – nu facem o dramă din refuzul lor. Dacă aportul ultimelor zile este echilibrat, trecem peste acest refuz;
• copilul decide cât mănâncă, dar ne asigurăm că are mereu la îndemână opțiuni sănătoase, chiar și atunci când noi suntem plecați de acasă. Nu îi lăsăm bani să comande mâncare singur dacă observăm că alege de fiecare dată aceeași mâncare de tip fast-food;
• părintele decide ce și când, prin ceea ce cumpără din magazin sau piață (copiii mici nu au posibilitatea de a merge la cumpărături și vor alege din ce există în casă);
• exemplul personal este esențial. Degeaba îi spunem copilului că spanacul este sănătos dacă noi mâncăm altceva de față cu el sau dacă ne strâmbăm când îl mâncăm. Copiii citesc chipurile mult mai bine decât ne închipuim noi că „jucăm teatru”;
• varietate oferită constant și acces facil la fructe și legume.

Sper ca acest articol să aducă un pic de liniște și câteva soluții practice unor părinți îngrijorați.