VIDEO | „Nu trebuie să ne sperie faptul că avem un E300 pe etichetă. Este ceea ce dăm copiilor sub formă de vitamina C”. Mădălina Cocan, Lăptăria cu Caimac, explică ce înseamnă, de fapt, anumiți termeni de pe produsele lactate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Etichetele produselor lactate pot ridica multe semne de întrebare. Unele ingrediente au denumiri care sună complicat și pot speria consumatorul, în timp ce alți termeni, precum „tradițional”, transmit imediat o senzație de încredere. Mădălina Cocan, cofondatoarea Lăptăria cu Caimac, explică pentru G4Food cum ar trebui citite aceste informații și de ce nu este suficient să reacționăm la un cuvânt pe care nu îl înțelegem sau, dimpotrivă, la unul care ne place cum sună.

„Trebuie să citim și trebuie să punem informația în context și trebuie să înțelegem ceea ce citim”, spune Mădălina Cocan.

Un prim pas, atunci când alegem un iaurt, este să verificăm chiar denumirea produsului.

„Ne uităm, în primul rând, la denumirea produsului. Să fie clar iaurt. Dacă iaurt ne interesează, atunci trebuie să scrie iaurt pe el. Nu băutură fermentată, nu budincă, nu tip iaurt, ci pur și simplu să scrie iaurt.”

După denumire, urmează lista ingredientelor.

„Dacă avem deja ales iaurtul, ne uităm la ingrediente. Cu cât avem ingrediente pe care le știm și le înțelegem, cu atât e mai bine. Dacă ne dorim un iaurt simplu, un iaurt fără adaosuri, atunci lista de ingrediente trebuie să fie și scurtă. Vorbim de lapte, de smântână, plus-minus smântână, fermenți lactici și cam atât. Asta e ce ar trebui să conțină un iaurt simplu ca el să fie unul de calitate.”

Mădălina Cocan recomandă consumatorilor să fie atenți și la termenul de valabilitate.

„Ne interesează să nu fie un termen de valabilitate foarte mare. Adică dacă astăzi suntem întâi, de exemplu, să nu expire iaurtul peste șase luni. Nu, așa nu, ci mai degrabă să avem un iaurt care expiră într-un termen rezonabil de câteva săptămâni. O lună de la data în care ne aflăm ar trebui să fie absolut suficient și acoperitor și să fie un produs bun.”

Un alt element pe care îl consideră important este producătorul.

„Important să scrie pe eticheta produsului cine îl face, nu doar cine îl distribuie. Așa e legislația în momentul acesta și asta ar trebui să vedem: că este produs asumat de către compania X, indiferent de brandul pe care îl poartă pe eticheta din față.”

De ce nu trebuie să ne sperie ingredientele cu denumiri complicate

Odată ajunși la lista ingredientelor, consumatorii se pot lovi de denumiri care sună foarte tehnic. Dar, spune Mădălina Cocan, faptul că un ingredient are un nume dificil nu înseamnă automat că este ceva problematic.

„Pot exista ingrediente cu denumiri științifico-fantastice care să ne sperie, dar care de fapt să nu fie nimic în neregulă cu ele. Sau, pe de partea cealaltă, pot exista denumiri de marketing care să ne atragă foarte mult și din nou să nu însemne nimic. Ba chiar să fie un semn de întrebare acolo?”, este întrebarea adresată de Georgiana Ioniță Toader, gazda emisiunii.

”Ambele pot exista.”, spune co-fondatoarea Lăptăria cu Caimac.

Un exemplu este denumirea „Streptococcus”, pe care un consumator o poate asocia imediat cu ceva periculos.

„Ne putem uita la un iaurt și, dacă cuvântul Streptococcus ne sperie pentru că de fapt l-am asociat cu o boală de care copilul a suferit, ne putem gândi că e ce nu trebuie. Dar un Streptococcus poate să fie un tip de ferment pe care îl folosim efectiv pentru a transforma laptele în iaurt și atunci nu înseamnă absolut nimic.”

E300 de pe etichetă nu este un motiv automat de alarmă

Aceeași logică se aplică și în cazul codurilor de tip E, care au căpătat, în timp, o reputație proastă în rândul consumatorilor.

„Numerele E, celebrii aditivi marcați cu codificarea E. La fel, dacă vorbim de un E300, vorbim de fapt de vitamina C. Exact vitamina C, pe care altfel o căutăm și o luăm dintr-o pastilă.”

Mădălina Cocan insistă că litera și numărul de pe etichetă nu trebuie interpretate fără să știm ce reprezintă.

„Nu trebuie să ne sperie faptul că avem un E300 pe etichetă pentru că este ceea ce dăm copiilor sub formă de vitamina C.”

Ce înseamnă „tradițional” pe un produs lactat?

Dacă un termen precum „Streptococcus” sau un cod precum E300 poate speria consumatorul fără ca acesta să știe exact ce se află în spatele lui, „tradițional” poate produce efectul invers.

Este un cuvânt care ne inspiră încredere. Ne duce cu gândul la rețete vechi, la produse făcute în gospodărie și la gustul de odinioară.

Dar ce informație concretă primește consumatorul atunci când vede „tradițional” pe etichetă?

„În egală măsură, dacă pe un produs scrie tradițional, tradițional nu este prezent în legislație, nu se definește în vreun fel la nume.”

Mădălina Cocan explică faptul că termenul este asociat cu ideea de produs „de altă dată”, „de pe vremuri”, „ca odinioară”, însă consumatorul nu poate afla, doar din acest cuvânt, cum a fost realizat produsul.

„Este un termen tradițional, de altă dată, de pe vremuri, ca odinioară. Este un termen pe care producătorii aleg să-l pună. Dar noi, ca și consumatori, nu știm exact în spate că doar în aceste condiții se poate folosi termenul tradițional sau el exprimă un anume mod de lucru sau exprimă ceva legat de ingrediente.”

În opinia sa, „tradițional” funcționează, în primul rând, ca un element de diferențiere la raft.

„Este pur și simplu un termen folosit ca să ne diferențiem produsele la raft, ca să atragem atenția, dar el în sine nu se traduce concret în ceva anume.”