VIDEO | „Nu băutura fermentată, nu budincă, nu tip iaurt, ci pur și simplu să scrie iaurt”. Mădălina Cocan, Lăptăria cu Caimac: La ce să fim atenți când cumpărăm lactate

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cum alegem corect un iaurt din supermarket? Într-un raft cu zeci de variante, ambalaje care seamănă între ele și denumiri care pot induce în eroare, primul pas este mai simplu decât pare: să citim eticheta și să înțelegem ce citim.

Mădălina Cocan, cofondatoarea Lăptăria cu Caimac, explică, într-un interviu pentru G4Food, la ce ar trebui să fim atenți atunci când alegem un iaurt. Denumirea produsului, lista de ingrediente, termenul de valabilitate și identitatea producătorului sunt câteva dintre informațiile care ne pot ajuta să facem o alegere informată, dincolo de imaginea de pe ambalaj.

Primul lucru: să scrie „iaurt” pe produs

Pentru consumator, una dintre cele mai simple reguli este și una dintre cele mai importante: dacă vrem să cumpărăm iaurt, trebuie să verificăm ca produsul să fie denumit efectiv „iaurt”.

„Trebuie să citim și trebuie să punem informația în context și trebuie să înțelegem ceea ce citim. Și explic ce vreau să spun. Ne uităm, în primul rând, la denumirea produsului. Să fie clar iaurt. Dacă iaurt ne interesează, atunci trebuie să scrie iaurt pe el. Nu băutura fermentată, nu budincă, nu tip iaurt, ci pur și simplu să scrie iaurt”, explică Mădălina Cocan.

Abia după ce am identificat produsul pe care îl căutăm are sens să trecem la următorul nivel al etichetei: ingredientele.

Un iaurt simplu ar trebui să aibă o listă scurtă de ingrediente

Dacă alegem un iaurt simplu, fără adaosuri, lista ingredientelor ar trebui să fie, la rândul ei, simplă și ușor de înțeles. Nu este nevoie să urmărim o listă lungă de ingrediente doar pentru că produsul este prezentat într-un anumit fel pe ambalaj.

„Dacă avem deja ales iaurtul, ne uităm la ingrediente. Cu cât avem ingrediente pe care le știm și le înțelegem, cu atât e mai bine. Dacă ne dorim un iaurt simplu, un iaurt fără adaosuri, atunci lista de ingrediente trebuie să fie și scurtă. Vorbim de lapte, de smântână, plus minus smântână, fermenți lactici și cam atât. Asta e ce ar trebui să conțină un iaurt simplu ca el să fie unul de calitate”, spune Mădălina Cocan.

Asta nu înseamnă că orice ingredient cu o denumire complicată este automat problematic. Important este să știm ce citim și să nu confundăm un termen pe care nu îl recunoaștem cu un ingredient nociv.

Cât de lung ar trebui să fie termenul de valabilitate

Un alt criteriu pe care Mădălina Cocan îl recomandă este termenul de valabilitate. În cazul unui iaurt, spune ea, un termen foarte lung ar trebui să ne facă să ne uităm mai atent la produs.

„După asta ne uităm la termenul de valabilitate. Ne interesează să nu fie un termen de valabilitate foarte mare. Adică dacă astăzi suntem întâi, de exemplu, să nu expire iaurtul peste șase luni. Nu, așa nu, ci mai degrabă să avem un iaurt care expire într-un termen rezonabil de câteva săptămâni. O lună de la data în care ne aflăm ar trebui să fie absolut suficient și acoperitor și să fie un produs bun”, explică aceasta.

Termenul de valabilitate este, astfel, un alt element pe care consumatorul îl poate verifica direct, fără să fie nevoie să se bazeze pe promisiunile de pe partea frontală a ambalajului.

Cine produce, de fapt, iaurtul?

Un alt detaliu important este identitatea producătorului. Nu este suficient să ne uităm doar la numele brandului pe care îl vedem în partea din față a ambalajului. Consumatorul ar trebui să poată identifica firma care produce efectiv alimentul.

„Și ne uităm și la producător. Important să scrie pe eticheta produsului cine îl face, nu doar cine îl distribuie. Așa e legislația în momentul acesta și asta ar trebui să vedem. Că este produs asumat de către compania X, indiferent de brand-ul pe care îl poartă pe eticheta din față”, spune Mădălina Cocan.

Este o diferență importantă într-un raft în care numele de brand, imaginea produsului și mesajele de marketing pot ocupa cea mai mare parte a ambalajului. Pentru o alegere informată, informația relevantă se află însă în etichetă.

Un cuvânt complicat nu înseamnă automat un ingredient „rău”

Etichetele pot conține și termeni pe care nu îi recunoaștem imediat. În acest caz, reacția instinctivă de a considera ingredientul „rău” doar pentru că are o denumire complicată nu este neapărat corectă.

„Pot exista ingrediente cu denumiri științifico-fantastice care să ne sperie, dar care de fapt să nu fie nimic în neregulă cu ele. Sau, pe de partea cealaltă, pot exista denumiri de marketing care să ne atragă foarte mult și, din nou, să nu însemne nimic. Ba chiar să fie un semn de întrebare acolo. Ambele pot exista”, explică Mădălina Cocan.

Un exemplu este termenul „Streptococcus”, care poate suna alarmant pentru un consumator care îl asociază automat cu o boală. În contextul producției de iaurt, însă, poate desemna un tip de ferment utilizat pentru transformarea laptelui în iaurt.

„Adică ne putem uita la un iaurt și dacă cuvântul streptococus ne sperie pentru că de fapt l-am asociat cu o boală de care copilul a suferit, ne putem gândi că e ce nu trebuie, dar un streptococus poate să fie un tip de ferment pe care îl folosim efectiv pentru a transforma laptele în iaurt și atunci nu înseamnă absolut nimic”, spune aceasta.

Și celebrul „E” de pe etichetă trebuie pus în context

Același principiu se aplică și aditivilor identificați prin coduri E. Un exemplu dat de Mădălina Cocan este E300.

„Numerele E, celebrii aditivi marcați cu codificarea E. La fel, dacă vorbim de un E300, vorbim de fapt de vitamina C. Exact vitamina C, pe care altfel o căutăm și o luăm dintr-o pastilă. Nu trebuie să ne sperie faptul că avem un E300 pe etichetă pentru că este ceea ce dăm copiilor sub formă de vitamina C”, explică ea.