VIDEO | Mănânci și te simți vinovat? Cum poate deveni acest ciclu nesfârșit / Alina Costache, psiholog: „Rușinea îmi arată că e ceva în neregulă cu mine”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

După un episod de mâncat compulsiv, vinovăția și rușinea pot face și mai dificilă schimbarea relației cu mâncarea. Deși sunt adesea confundate, cele două emoții au semnificații diferite: vinovăția se referă la un comportament pe care îl considerăm greșit, în timp ce rușinea ne poate face să credem că problema este chiar la noi. Psihologul clinician și psihoterapeutul Alina Costache a explicat diferența în podcastul „Fântâna de sănătate”, o producție G4Food moderată de Tania Fântână.

Vinovăția și rușinea nu înseamnă același lucru

„Aș face în primul rând o distincție sau o separare între vinovăție și rușine.

Vinovăția îmi arată că am făcut ceva greșit sau ceva de care nu sunt mulțumit și îmi dă posibilitatea să repar sau să reconstruiesc. Rușinea însă îmi arată altceva. Îmi arată că e ceva în neregulă cu mine și asta presupune să mă îndrept conștient asupra mea, ceea ce evident că îmi este imposibil.

Instinctul nostru de supraviețuire, care este adânc, adânc, adânc în interiorul nostru, nu ne lasă să ne îndreptăm împotriva propriei persoane. Și atunci, din rușine, este foarte dificil să iau orice fel de acțiune, pentru că, dacă ceva e în neregulă cu mine, nu sunt suficient de bună, nu sunt suficient de puternică, sunt slabă, atunci de acolo e foarte dificil să ies.”

De ce rușinea ne poate ține pe loc

Atunci când o persoană ajunge să creadă că nu este suficient de bună sau de puternică, îi poate fi mai greu să găsească soluții și să schimbe comportamentele care îi provoacă suferință. Alina Costache vorbește despre importanța autocunoașterii și a înțelegerii propriilor reacții.

„Aș spune că aici este partea unde intervine procesul de autocunoaștere și de creștere interioară, de a înțelege ce se întâmplă în interiorul meu.”

Vinovăția poate ajuta la schimbare

Spre deosebire de rușine, vinovăția nu este întotdeauna o emoție care ne blochează. Psihoterapeutul explică faptul că aceasta poate avea un rol în reglarea comportamentului, iar intensitatea ei depinde și de situația cu care ne confruntăm.

„În ceea ce privește vinovăția, vinovăția e firească. Avem nevoie să simțim vinovăție ca să ne reglăm diversele acțiuni pe care le aducem în viața noastră și vinovăția se află pe diverse trepte.

Adică, de la ceva pentru care mă simt vinovată, nu știu, am mâncat o ciocolată întreagă și mă simt vinovată și asta e un pic mai ușor. Pot să o reglez viitoare. Nu știu, cumpăr o ciocolată mai mică sau iau doar două bucățele și restul o pun înapoi în dulap.

Apoi este vinovăția care e mai greu de îndreptat. Să zic, am avut o perioadă în care n-am mai fost deloc în relație bună cu corpul și am mâncat dezorganizat și poate mai mult și mai multe dulciuri și am pus un număr de kilograme și atunci am nevoie de un pic mai mult timp pentru a reveni la greutatea mea optimă. Deci implică un proces mai îndelungat.”

Când vinovăția se transformă în rușine

Lucrurile devin mai complicate atunci când regretul pentru un comportament este însoțit de convingerea că persoana nu este suficient de bună sau de puternică. În acel moment, vinovăția se poate confunda cu rușinea, iar găsirea unei soluții devine mai dificilă.

„Și evident este a treia formă de vinovăție care se apropie foarte mult de rușine, atunci când mă simt vinovată și, în același timp, am această credință că nu sunt suficient de bună sau de puternică și atunci vinovăția se confundă cu rușinea și de acolo îmi este foarte dificil să mă întorc și să repar ceva, pentru că de obicei nu prea am cum să repar.

Nu avem resurse și e mai rațional să schimbăm cumva mediul sau să abordăm altfel procesul decât să facem aceleași lucruri și să așteptăm un rezultat diferit, pentru că, atunci când ajungi în acea buclă, e foarte greu să te oprești sau să vină de undeva acest stop.”