Am dat o fugă în weekend până la Guissona, un oraș cu 8000 de locuitori din Catalonia, în NE Spaniei. Pentru al cincilea an primăria de aici a organizat o fiesta (sărbătoare) a tuturor rezidenților de aici, unde străinii sunt invitați să își prezinte gastronomia și obiceiurile de acasă. Chiar așa i-au și zis „Sărbătoarea tuturor”.
În piața mare a orașului, sâmbătă seara, am găsit români, bulgari, marocani, columbieni și sengalezi montând corturi unde urmau să prepare și să vândă produsele lor tradiționale.
Ștefan Ivanciuc, originar din Sighetul Marmației, a ajuns în Guissona de mai bine de 20 de ani. Mulți români au venit de atunci în localitatea catalană. Unii au copii născuți aici. Alții au venit singuri și cu timpul și-au adus și familia, apoi familia lărgită, ba chiar și vecinii, prietenii. De muncă se găsește. În zonă e una dintre cele mai mari companii catalane Bon Area, profilată pe agricultură, industrie alimentară și comercializare de produse alimentare.
Ștefan a înființat Asociația „România Aproape”, nu doar pentru evenimente culturale și pentru a strânge românii, ci și pentru a participa la astfel de întâlniri culinare. Cei din asociație care învârt micii, fierb sarmalele și frământă gogoșile nu sunt bucătari de meserie, dar au luat rețeta de acasă și au început să gătească pentru sute de oameni. Berea e și ea românească, iar palinca de „Maramu” nu lipsește. Ștefan ne arată cum se bea palinca la ei acasă, în Sighet.
Seara s-a încheiat cu o surpriză: un ansamblu venit din Sighetul Marmației a cântat și a dansat „tradiționale românești”, iar românii din piață și vecinii lor localnici s-au prins într-o horă ca la noi acasă.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți