Ni se tot recomandă să consumăm pește, pentru beneficiile sale asupra sănătății. Unde mai pui că e și gustos și hrănitor. Dar chiar dacă ai o garnitură lână el, parcă un sos de unt cu lămâie l-ar completa și mai bine, scrie Myfoodbook.
Iată o rețetă ușoară, cu doar cinci ingrediente, care se prepară rapid și aduce un plus de savoare peștelui gătit. Este un sos versatil, poate fi utilizat nu doar la pește, ci și peste legume.
200 g de unt sărat tăiat cubulețe
½ cană (125 ml) vin alb sec
¼ cană (60ml) suc de lămâie (aprox. 1 lămâie)
2 lingurițe de coajă de lămâie
1 lingură de sparanghel tocat
Sare după gust
Se topesc 50 g de unt într-o tigaie la foc mediu, apoi se adaugă vinul și se fierbe neacoperit până când scade la jumătate. Se încorporează sucul și coaja de lămâie și
se reduce focul la minimum. În timp ce se bate constant, se adaugă restul de unt, 1-2 cuburi pe rând, până când se încorporează tot untul și sosul se îngroașă. Se amestecă cu sparanghelul și se condimentează cu sare. Se servește imediat peste pește, pui sau legume călite sau gătite la abur.
Folosiți unt de bună calitate. Acesta este ingredientul principal, așa că nu vă zgârciți la el. Folosirea unui unt sărat vă dă un avantaj, acesta are deja multă aromă și nu va fi nevoie să adăugați mai multă sare. Untul este cel care va emulsiona toate ingredientele împreună. Acesta creează un sos mătăsos și catifelat. De asemenea, grăsimea este un foarte bun „potențator” de aromă.și untul rece, nu la temperatura camerei. Este important ca untul să se topească încet, pentru a permite grăsimii din unt să se descompună în picături mici, care sunt apoi dispersate cu ușurință în sos. Adăugați treptat untul în sos, cu 1-2 cubulețe pe rând. Dacă puneți mai mult, sosul se poate tăia, ca maioneza. Bateți bine după fiecare adăugare de unt până când acesta se topește complet, înainte de a mai adăuga puțin unt.
Pasul doi este foarte important, lăsați vinul să se reducă până când se evaporă la jumătate din cantitate. Acest lucru va elimina cea mai mare parte a alcoolului. În caz contrar, sosul va păstra o aromă de vin care poate fi amară și neplăcută. De asemenea, asigurați-vă că folosiți numai coaja galbenă de lămâie și nu și miezul alb, deoarece acesta va adăuga o aromă amară.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți