Să nu mănânci stridii în lunile fără litera „R”, să nu păstrezi ceapa lângă cartofi sau să nu mănânci cartofi verzi. Sunt reguli pe care le-am auzit poate de la părinți și bunici și care par, la prima vedere, simple superstiții.
Unele dintre ele ascund însă explicații cât se poate de practice. Au apărut într-o perioadă în care oamenii nu știau despre bacterii, toxine sau reacții chimice, dar observaseră că anumite obiceiuri îi fereau de probleme. Altele au pornit din motive economice, religioase sau din simple tradiții și au fost transmise mai departe după ce explicația inițială s-a pierdut.
Iată 10 astfel de superstiții alimentare care au, în mod surprinzător, o logică în spate, urmate de alte 10 mituri despre mâncare care nu au avut niciodată o bază reală, potrivit The Spicy Chefs.
Regula potrivit căreia stridiile nu ar trebui consumate în lunile fără litera „R” are o explicație legată atât de siguranță, cât și de calitate.
În perioada mai-august, bacteriile Vibrio se înmulțesc mai rapid în apele costiere calde. Înainte de apariția refrigerării, consumul unei stridii crude în iulie putea fi un risc real.
În aceleași luni are loc și reproducerea stridiilor, ceea ce le face mai subțiri și mai lăptoase și le afectează calitatea. Refrigerarea a rezolvat în mare parte problema siguranței, însă argumentul legat de gust și textură a rămas.
În bucătăriile rurale, un singur lighean cu apă era folosit de mai multe persoane până în secolul trecut. De aici au apărut și superstiții despre ghinionul care i-ar putea lovi pe cei care se spală după altcineva.
Dincolo de superstiție exista însă un motiv practic: apa putea conține ceea ce se desprinsese de pe mâinile persoanelor care se spălaseră înainte.
Regula funcționa, astfel, cu mult înainte ca oamenii să poată vorbi despre microbi și contaminare.
Tulpinile de rubarbă sunt comestibile, însă frunzele concentrează acid oxalic în cantități suficient de mari încât să provoace intoxicații grave.
Sursa amintește și un episod din Marea Britanie, din timpul Primului Război Mondial, când guvernul le-a sugerat oamenilor să consume frunzele ca legumă în perioada de război. Recomandarea a fost retrasă după apariția unor cazuri de intoxicație.
Avertismentul privind frunzele de rubarbă a supraviețuit însă mai bine de un secol.
În Europa medievală, sarea era suficient de scumpă încât vărsarea ei însemna o pierdere financiară serioasă.
Gestul pe care îl știm astăzi — aruncarea unui praf de sare peste umărul stâng — a apărut ulterior, fiind asociat cu ideea de a-l orbi pe diavol. Superstiția s-a construit astfel peste o situație care, inițial, era pur și simplu costisitoare.
În jurul anului 1300, sarea vărsată putea valora mai mult decât mâncarea pe care urma să o condimenteze.
Culoarea verde a cojii unui cartof indică expunerea la lumină. Iar lumina favorizează producerea de solanină.
Verdele propriu-zis este clorofilă, care nu este periculoasă. Problema este că această culoare poate funcționa ca un semnal vizibil pentru un compus pe care nu îl putem vedea.
La o doză suficient de mare, solanina poate provoca vărsături și dureri de cap.
Expresia provine din medicina umorală medievală, care era greșită în multe dintre principiile sale. Totuși, există un aspect real în spatele ei: apetitul scade puternic în timpul febrei, iar forțarea unei persoane să mănânce atunci când digestia este încetinită o poate face să se simtă mai rău.
Asta nu transformă expresia într-o regulă medicală universală, dar explică de ce observația a putut supraviețui atât de mult timp.
O legendă franceză spune că brutarii întorceau o pâine cu susul în jos pentru a o pune deoparte pentru călăul orașului, care venea ulterior să o ridice.
Poziția pâinii era un semn pentru ca niciun client obișnuit să nu o ia din greșeală.
Meseria a dispărut, dar gestul și superstiția au rămas.
Aici nu este nevoie de nicio explicație supranaturală.
Atât ceapa, cât și cartofii elimină umezeală și etilenă, iar apropierea lor poate accelera degradarea reciprocă. Dacă sunt păstrate în același recipient, cartofii pot încolți mai repede, iar ceapa se poate înmuia.
Bucătăriile au respectat regula timp de generații, cu mult înainte ca explicația chimică să fie cunoscută.
Avertismentul are legătură cu Listeria. Bacteria poate supraviețui în brânzeturi moi nepasteurizate și poate traversa placenta, ceea ce face ca infecția să fie deosebit de importantă în timpul sarcinii.
Regula este mult mai veche decât înțelegerea existenței bacteriei. În cazul variantelor pasteurizate, riscul este mult mai mic, însă avertismentul general a rămas în cultura populară.
Mai multe tradiții presupun ruperea pâinii cu mâna în locul tăierii ei, în special în zile cu semnificație religioasă.
În acest caz, simbolismul a fost principalul motiv pentru care gestul s-a păstrat. Există însă și o observație practică: o pâine ruptă are mai puțină suprafață expusă aerului decât una tăiată, iar acest lucru poate influența procesul de învechire.
De-a lungul timpului, oamenii au inventat șu urmat o mulțime de mituri legate de mâncare. Printre ele se numără ideea că dacă înghiți semințe, îți va crește o plantă în stomac, că zahărul îi face pe copii hiperactivi, că MSG provoacă dureri de cap sau că morcovii îmbunătățesc vederea pe timp de noapte.
O sămânță are nevoie de pământ și lumină pentru a începe să crească, iar tractul digestiv nu îi oferă niciuna dintre aceste condiții.
Semințele de pepene verde, de exemplu, trec prin organism fără să înceapă să germineze. Povestea a supraviețuit, potrivit sursei, probabil pentru că generații de adulți s-au săturat să găsească semințe împrăștiate prin casă și pe covor.
În 1994, un studiu publicat în New England Journal of Medicine a comparat copii care au primit zahăr cu copii care au primit placebo. Cercetătorii nu au găsit diferențe de comportament între cele două grupuri.
Observația părinților că cei mici devin foarte agitați după ce mănâncă dulciuri poate fi reală, dar contextul contează. Zahărul apare frecvent la petrecerile aniversare și de sărbători, unde sunt adunați mulți copii în același loc. Uneori, cei 10-12 copii dintr-o cameră sunt suficienți pentru a explica zgomotul și agitația, fără ca zahărul să fie vinovatul.
Teama de MSG, adică glutamatul monosodic, a început de la o singură scrisoare trimisă unei publicații medicale în 1968. Autorul descria simptome pe care le-ar fi asociat cu mesele consumate în restaurante chinezești, într-un text care, potrivit sursei, era scris parțial în glumă.
Studiile controlate realizate ulterior nu au reușit să reproducă în mod constant aceste efecte, inclusiv o analiză comandată de FDA în 1995.
În plus, glutamatul se găsește în mod natural în alimente precum parmezanul și roșiile bine coapte.
Povestea are o origine neobișnuită. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, serviciile britanice de informații au promovat ideea că piloții RAF puteau observa bombardierele germane pe timp de noapte datorită consumului de morcovi.
Scopul era să ascundă existența radarului de la bord, astfel încât germanii să nu afle cum reușeau, de fapt, piloții britanici să detecteze avioanele.
Există însă un sâmbure de adevăr în această poveste. Deficitul de vitamina A poate afecta vederea nocturnă, iar corectarea unui astfel de deficit poate îmbunătăți situația. Consumul unor cantități suplimentare de morcovi peste o alimentație normală nu îți va îmbunătăți însă vederea pe timp de noapte.
În unele versiuni ale acestei superstiții, dacă lași coaja unui ou fiert întreagă, o vrăjitoare ar putea să o folosească drept barcă pentru a pleca la drum.
Povești similare apar în mai multe regiuni din Europa și nu au, potrivit sursei, nicio explicație practică în spate.
Cu toate acestea, obiceiul de a zdrobi coaja oului în cană sau în farfurie a rămas în anumite locuri, deși motivul pentru care oamenii o făceau s-a pierdut cu secole în urmă.
Ideea este simplă: dacă un aliment cade pe podea, ar fi suficient să îl ridici în mai puțin de cinci secunde pentru a-l putea mânca în siguranță.
Cercetătorii de la Rutgers au testat această regulă în 2016, folosind patru suprafețe și patru tipuri de alimente. Bacteriile s-au transferat la contact, de fiecare dată, iar timpul a fost mai puțin important decât umiditatea alimentului.
O felie umedă de pepene verde poate prelua mai multe bacterii într-o secundă decât un biscuit uscat în 30 de secunde.
Organismul nu „se uită la ceas” pentru a decide ce face cu caloriile. Potrivit sursei, cantitatea totală de alimente consumată pe parcursul unei săptămâni este cea care influențează numărul de pe cântar, iar miezul nopții nu are un statut metabolic special.
Legătura dintre mâncatul târziu și creșterea în greutate apare, potrivit articolului, în principal pentru că mesele sau gustările târzii sunt adesea consumate peste cele trei mese principale, nu pentru că organismul ar transforma automat caloriile consumate după o anumită oră în kilograme.
Părinții din Marea Britanie și Irlanda au folosit timp de decenii această poveste pentru a-i convinge pe copii să nu lase capetele sandvișurilor în farfurie.
Textura părului este determinată de forma foliculilor, iar aceasta este stabilită cu mult înainte ca cineva să se așeze la masă.
Coaja pâinii conține într-adevăr ceva mai multe fibre și compuși rezultați în urma rumenirii decât miezul. Acest lucru este adevărat, dar nu are nicio legătură cu faptul că părul ar deveni creț.
Faptul că alcoolul se evaporă în timpul gătirii nu înseamnă că dispare complet din mâncare.
Potrivit USDA, după o oră de fierbere lentă poate rămâne aproximativ 25% din alcool, iar o preparare îndelungată, precum o friptură gătită lent, poate păstra în jur de 5%.
O flambare rapidă poate păstra chiar cea mai mare parte a alcoolului. Iar faptul că vezi alcoolul arzând sau îi simți puternic mirosul spune foarte puțin despre cantitatea care a rămas efectiv în tigaie.
Mult timp, mâncarea picantă a fost considerată vinovată pentru apariția ulcerului. Cercetările au arătat însă că principalii factori implicați sunt alții.
În 1984, Barry Marshall a băut o cantitate de H. pylori pentru a demonstra că această bacterie este responsabilă de apariția ulcerelor. Împreună cu Robin Warren, el a primit Premiul Nobel pentru această cercetare în 2005.
Potrivit sursei, aproape toate ulcerele sunt legate de infecția cu H. pylori sau de utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.
Mâncarea foarte picantă poate agrava un ulcer care există deja. De aici ar fi putut apărea și ideea că ea este cea care îl provoacă.
Așa că, în cazul acestor superstiții, diferența importantă este între „există un fapt real în spatele poveștii” și „povestea este adevărată în forma în care a fost transmisă”. Uneori, prima afirmație este adevărată, iar a doua nu.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți