Socata făcută acasă poate ajunge să conțină alcool după doar 2-3 zile / Ionuț Sava, producător Socata Artizanală: „Dacă vă oprește poliția, s-ar putea să conțină alcool” / VIDEO

Socata făcută în casă este una dintre băuturile care ne duc instant înapoi în copilărie. Numai că, după câteva zile, procesul de fermentare poate schimba băutura pe care o avem în sticlă. Ionuț Sava, producător de Socata Artizanală, a explicat pentru G4Food, la Slow Coffee Festival, ce se întâmplă cu socata făcută acasă, de ce continuă să fermenteze și cum este oprit acest proces în cazul produsului artizanal din Bucovina.

Ce se întâmplă cu socata făcută acasă după câteva zile

Diferența dintre o socată pregătită în gospodărie și una produsă și îmbuteliată controlat apare, în primul rând, în procesul de fermentare.

În cazul socatei făcute acasă, fermentarea poate continua după preparare. În funcție de ingredientele folosite și de condițiile în care este ținută băutura, procesul poate duce inclusiv la apariția alcoolului.

Ionuț Sava atrage atenția că acest lucru se poate întâmpla după doar câteva zile.

„Și așa, ca un sfat, aveți grijă, dacă beți socata făcută acasă, după două-trei zile, dacă vă oprește poliția, s-ar putea să conțină alcool, însă aceasta făcută de noi este pasteurizată și a oprit procesul de fermentare.”

- articolul continuă mai jos -

Fermentarea este, de altfel, parte din procesul prin care se obține socata artizanală. Diferența este că, în cazul produsului îmbuteliat, producătorul intervine ulterior pentru a opri procesul.

Cum este făcută socata artizanală în Bucovina

Rețeta folosită de producător pornește de la ingrediente simple: apă, flori de soc, lămâie și drojdie.

„Este un produs artizanal, realizat în Bucovina, este făcut cu apă, flori de soc, lămâie și drojdie. Fermentează, lăsăm la infuzat și nu pasteurizăm cu altceva. Noi pasteurizăm în apă fierbinte, punem sticlele în apă fierbinte și se oprește procesul de fermentare și nu continuă să fermenteze, să aibă alcool.”

Socata, rețeta bunicilor redescoperită de generațiile tinere

Pentru Ionuț Sava, revenirea socatei nu este întâmplătoare. Băutura tradițională începe să fie redescoperită de generații care caută produse și gusturi pe care părinții și bunicii lor le cunosc deja.

„Cred că, în timp, secretul e cumva ciclic. Noi, dacă ne întrebăm străbunicile noastre, străbunicile lor făceau socată, pentru că lumea locuia în mediul rural, toată lumea avea un soc în curte, iar vara făceau socată.”

Producătorul spune că interesul pentru astfel de produse apare și în rândul celor care nu au crescut cu ele.

„Iar acum generația, să zic așa, millennials, învață generația Z și generația Z, următoarea generație de boomers, îi educă și învață despre ce aveau ei în copilărie, să spun așa, iar pe partea de băuturi, socata ar fi una dintre ele.”

Ideea de a transforma rețeta tradițională într-un produs artizanal a pornit tocmai de la această revenire la lucrurile simple.

„Noi ne-am gândit la lucrurile simple și mărunte, unde se ajunge, să zic așa, cel mai greu.”

Turiștii caută produse românești și gusturi tradiționale

Potrivit producătorului, interesul pentru socată vine inclusiv din partea turiștilor care caută produse locale și băuturi tradiționale românești.

socata-socata-artizanala-socata-romaneasca-bauturi-non-alcoolice-bauturi-artizanale-bauturi-romanesti-Bucovina-Ionut-Sava-flori-de-soc-fermentare-pasteurizare-reteta-traditionala-gustul-copilariei-Slow-Coffee-Festival

foto Facebook

„Avem foarte mulți turiști care vin și vor să descopere produse românești, vor să descopere ce avem noi și, cumva, socata poate să fie un produs care să reprezinte România.”

În acest context, o băutură asociată până nu demult mai ales cu gospodăriile și cu verile copilăriei începe să capete o nouă identitate, ca produs artizanal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă