Resursele piscicole ale Mediteranei, pentru acest an, au fost epuizate/Țările europene, nevoite să recurgă la importuri

peste, Uniunea Europeana, fructe de mare, WWF Sursa foto: Pixabay/aldonahawthorne

Resursele piscicole ale Mediteranei pentru anul 2024 sunt terminate, raportează organizația pentru mediu World Wide Fund, citată de euractiv.ro

Anunțul a fost făcut de WWF în vederea „Zilei dependenței de pește” (Fish Dependence Day), ziua când Uniunea Europeană epuizează stocurile de pește stabilite, în prealabil, de forurile de la Bruxelles. 

Acesta este un moment în care Europa consumă practic echivalentul producției sale interne anuale de pește, moluște și crustacee, transmite agenția italiană de presă ANSA.

 Cu 58% din stocurile de pește supraexploatate, Mediterana este a doua cea mai supraexploatată mare din lume (față de 37,7% la nivel global), această condiție fiind exacerbată în primul rând de schimbările climatice.

„Dacă în primele șase luni am fi consumat doar resurse din mările noastre – explică WWF – din iulie până la sfârșitul anului acestea nu ar mai fi disponibile și Europa ar trebui să recurgă la importuri pentru a susține cererea în creștere a consumatorilor”.

Cerere care este mult prea mare: fiecare cetățean consumă în medie 24 de kilograme de pește pe an, cantitate depășită de italieni care consumă 31,21 de kilograme. Creșterea cererii, mai ales în perioada de vară, alimentează pescuitul excesiv. Speciile cele mai afectate de supraexploatare, amintește WWF, sunt merluciul, sardina, creveții (violet și roz) și barbunul de noroi. O situație agravată și mai mult de pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, care pune în pericol ecosistemele marine și economiile locale. De aici apelul WWF asupra importanței comportamentului responsabil al consumatorului.

Acțiuni umane la care se adaugă efectele crizei climatice care pune în pericol jumătate din producția mondială de pește. Încălzirea oceanelor ar putea duce la o scădere de până la 40% a stocurilor până în 2100. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pixabay/aldonahawthorne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *