Toamna vine cu unul dintre cele mai iubite preparate: zacusca. Pentru persoanele cu diabet apare, însă, inevitabil întrebarea: pot să mănânc zacuscă fără să îmi crească glicemia?
„Răspunsul este, în general, da. Zacusca poate face parte din alimentația unei persoane cu diabet, mai ales dacă este preparată predominant din vinete, ardei și roșii și nu conține zahăr adăugat. Important este, însă, cum este preparată, ce cantitate consumăm și, mai ales, cu ce o mâncăm”, a explicat, pentru G4Food, dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, medic primar medicină de laborator, asistent universitar la Disciplina Anatomie, la Universitatea Ovidius, din Constanța și Vicepresedinte pe regiunea sud- est la Societatea Romana de Lifestyle Medicine.
Zacusca nu trebuie eliminată din alimentația persoanelor cu diabet. Vinetele, ardeii și roșiile sunt ingredientele de bază ale acestui preparat tradițional.
“În diabet încercăm să avem cât mai multe legume în farfurie, să controlăm cantitatea totală de carbohidrați și să limităm zaharurile adăugate și alimentele foarte procesate.
Din acest punct de vedere, o zacuscă simplă, făcută din multe legume, poate fi o alegere bună”, recomandă diabetologul.
Nu trebuie să renunțăm la rețeta tradiționalăde zacuscă, dar putem fi atenți la câteva ingrediente.
“O porție moderată de zacuscă nu este același lucru cu patru-cinci felii de pâine acoperite cu zacuscă. Cu alte cuvinte, nu trebuie să analizăm doar zacusca, ci întreaga farfurie.
Pentru o masă mai echilibrată putem asocia legumele din zacuscă cu o sursă de proteine și cu o cantitate controlată de carbohidrați de bună calitate”, spune dr. Sorina Ispas.
Orice răspuns glicemic trebuie privit în contextul întregii mese.
O zacuscă simplă, preparată predominant din legume și fără zahăr adăugat, nu este, în sine, un aliment foarte bogat în carbohidrați. Însă glicemia de după masă va depinde de cantitatea consumată, rețeta folosită și alimentele pe care le mâncăm împreună cu zacusca.
De aceea, persoanele cu diabet nu trebuie să elimine, automat, din alimentație acest preparat tradițional.
“O zacuscă făcută cu multe legume, fără zahăr adăugat și cu o cantitate moderată de ulei poate avea loc într-o alimentație echilibrată.
Mesajul important este simplu: nu există doar „alimente permise” și „alimente interzise”. Contează porția, rețeta și întreaga masă.
Însă recomandările alimentare trebuie individualizate în funcție de tratamentul urmat, valorile glicemiei și eventualele boli asociate. Persoanele cu diabet ar trebui să discute cu medicul sau dieteticianul, pentru recomandări adaptate situației lor. Și, nu uitați să vă monitorizați glicemia!”, declară medicul diabetolog Sorina Ispas.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți