ANSVSA a efectuat 10.201 controale în luna iulie la operatori din sectorul alimentelor de origine nonanimală. Inspectorii au aplicat 228 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 2,027 milioane de lei.
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat, în luna iulie, operatori din industria alimentară care produc și comercializează alimente de origine nonanimală. În urma controalelor au fost aplicate 176 de avertismente și 228 de sancțiuni contravenționale, potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Controalele au vizat unități din mai multe domenii ale industriei agroalimentare, printre care fabricarea produselor de morărit, a pâinii și produselor de panificație și patiserie, producția de băuturi răcoritoare și alcoolice, precum și alte categorii de produse alimentare.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene și de cea a municipiului București s-a ridicat la 2,027 milioane de lei.
Printre principalele neconformități constatate s-au numărat probleme privind igiena în spațiile de producție și depozitare, precum și starea utilajelor și ustensilelor utilizate în activitatea alimentară.
Inspectorii au identificat și deficiențe în implementarea programelor de autocontrol, în protecția împotriva insectelor și dăunătorilor și în efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.
Alte probleme au vizat documentarea și aplicarea procedurilor bazate pe principiile HACCP, etichetarea și ambalarea produselor, caracteristicile acestora și lipsa unor documente de analiză.
Au fost constatate, de asemenea, deficiențe privind documentele de trasabilitate și alte acte obligatorii pentru operatorii din industria alimentară.
Nereguli au fost găsite și în ceea ce privește personalul. În unele cazuri lipseau documentele care atestă starea de sănătate, fișele de aptitudini sau echipamentele de protecție necesare.
În timpul controalelor, inspectorii au prelevat probe de produse alimentare pentru analize de laborator. Testele au urmărit verificarea conformității produselor și respectarea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, contaminanți și alte substanțe interzise.
Potrivit ANSVSA, sancțiunile au fost aplicate atunci când deficiențele constatate nu au fost remediate în termenul stabilit sau când acestea au generat riscuri semnificative pentru siguranța alimentelor.
„Respectarea cerințelor privind igiena, trasabilitatea și implementarea procedurilor de autocontrol nu reprezintă doar obligații legale, ci condiții esențiale pentru garantarea siguranței alimentelor”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicatul instituției.
ANSVSA precizează că acțiunile de control urmăresc atât prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor, cât și îndrumarea operatorilor pentru respectarea legislației în vigoare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți