Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au aplicat amenzi în valoare totală de 258.800 de lei în urma unei ample acțiuni de control desfășurate în benzinăriile din întreaga țară. Verificările au vizat unitățile care prepară și comercializează produse alimentare, iar inspectorii au descoperit mai multe nereguli privind siguranța alimentelor și respectarea normelor de igienă.
Potrivit unui comunicat transmis joi de ANSVSA, controalele au avut loc în perioada 15-29 iunie 2026 și au cuprins 445 de unități la nivel național. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 258.800 de lei, precum și 34 de avertismente.
Acțiunea de control a urmărit atât condițiile în care sunt preparate și comercializate produsele alimentare destinate consumatorilor, cât și modul în care sunt colectate și depozitate subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum și deșeurile rezultate din prepararea și servirea alimentelor.
În timpul controalelor, inspectorii au dispus reținerea oficială și neutralizarea a 36,54 kilograme de produse de patiserie congelate, în valoare de 2.507 lei.
Printre cele mai frecvente nereguli descoperite s-au numărat prepararea de sandvișuri în unități care nu dețineau aprobare sanitar-veterinară, lipsa spațiilor frigorifice destinate depozitării subproduselor de origine animală, recipiente de colectare fără identificare și marcare corespunzătoare și grafice de monitorizare a temperaturii neactualizate.
Inspectorii au mai constatat nerespectarea cerințelor privind etichetarea și depozitarea alimentelor, existența unor pavimente deteriorate în spațiile de depozitare, lipsa instruirii personalului și programe de autocontrol realizate incomplet.
Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, a subliniat că produsele alimentare comercializate în benzinării trebuie să respecte aceleași standarde de siguranță ca orice altă unitate alimentară.
„Pentru foarte mulți români, benzinăria a devenit un loc obișnuit de unde își cumpără o cafea, un sandviș sau un produs de patiserie. Regulile de igienă și de siguranță a alimentelor sunt însă aceleași ca în orice altă unitate alimentară, iar acolo unde nu au fost respectate, inspectorii noștri au aplicat sancțiuni”, a declarat Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicatul instituției.
ANSVSA precizează că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru verificarea respectării normelor de siguranță alimentară și pentru protejarea sănătății consumatorilor.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți