Recolta de pepeni în România a fost anul trecut de 130.000 t, cea mai scăzută din ultimii 15 ani, potrivit datelor Comisiei Europene, consultate de G4Food.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În 2010, fermierii români au obținut o producție de 611.000 t, cea mai mare cantitate la nivel național din perioada analizată ( 2010 – 2024 ). În acel an, România a ocupat locul doi la nivel european.
În următorii doi ani, recolta a scăzut la 592.000 t și 492.000 t, locul III în UE, în ambele sezoane.
În 2013 a fost înregistrat un reviriment, la 574.000 t ( tot locul III în UE ) pentru ca trendul să fie din nou descendent, până în 2016, când producția totală a însumat 418.000 t ( locul IV în UE ).
În următorii trei ani, producția a fost mai mare, dar cu variații:
- 2017: 494.000 t
- 2018: 522.000 t
- 2019: 463.000 t ( revenire pe locul III în UE ).
- În 2020, cădere liberă: 259.000 t ( menținere pe locul IV ).
Un mic urcuș în anul următor: 300.000 t ( tot locul IV în UE ) pentru ca în intervalul 2022 – 2024, cifrele să se rostogolească din nou:
146.000 t, 148.000 t, 130.000 t.
Anul trecut, România a coborât pe locul V, fiind devansată de Ungaria.

Marii producători europeni
Spania deține supremația, cu 1.198.000 t, anul trecut. În ultimii 15 ani, Spania a fost mereu în vârful clasamentului, cea mai mare producție fiind obținută în 2021: 1.832.000 t.
Pe locul doi, s-a situat anul trecut, Italia, cu 724.000 t. În trecut, pe locul doi se afla, constant, Grecia, dar cele două țări mediteraneene au făcut schimb de locuri în 2019.
În acel an, producția Greciei a scăzut la 345.000 t, de la 630.000 t, înregistrate în anul anterior.
Până în prezent, Grecia s-a menținut pe locul III. Anul trecut, fermierii greci au obținut o recoltă de 317.000 t. Producția anuală în Grecia este în scădere în intervalul 2021 – 2024 ( de la 479.000 t la 317.000 t ).
Producția totală a Uniunii Europene a fost anul trecut de 2.673.000 t, în scădere față de anul anterior, 2.779.000 t.
Vârful european a fost atins în 2017: 3.204.000 t.