La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.
În copilărie, Maria își făcea loc lângă mama ei în bucătărie, mai ales de rugă și de praznice. „Mie îmi plăcea să mă bag peste tot: s-o ajut la prăjituri, s-o ajut la sarmale”, povestește ea. Mama o lăsa să încerce și, dacă era nevoie, o lua de la capăt. Astăzi, Maria știe cât lapte îi trebuie pentru colaci: cam o jumătate de litru la un kilogram de făină. În aluat mai pune drojdie, puțină margarină și puțin zahăr.
În al șaselea episod al seriei video „Amintiri Gustoase”, Maria Banac și Maria Boșca gătesc, iar localnicii din Carașova își amintesc cum se împărțea mâncarea în familiile lor. Nicolae Păun, unul dintre localnici, povestește că într-o casă locuiau uneori zece, unsprezece sau doisprezece oameni. În zilele de lucru la câmp se găteau mai ales ciorbe ușoare. Duminica, pe lângă supa de găină, Peter Gera, un alt localnic, își amintește că pe masă erau cartofi și, în funcție de anotimp, cârnați.
Pentru papricaș, bucătarul Petru Lugojan taie ceapa, o călește cu morcovul și celelalte legume, apoi pune carnea în oală. Rețeta îi amintește de nunțile de altădată. „Nunțile se făceau mai ales toamna, pentru că atunci erau berbecuții grași.” Și răcoarea era importantă, povestește el. Pe vremea când puține case aveau frigider, toamna puteai ține carnea două sau trei zile.
Alături de Maria Boșca, în documentarul realizat de Cronicari Digitali și Asociația Human Made Art apar Maria Banac, bucătarul Petru Lugojan, Nicolae Chicheș, psihologul și profesorul Peter Gera, Nicolae Paun și Petru Hațegan, reprezentanți ai organizației locale a Uniunii Croaților din România.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți