Ce nu ți-a zis nimeni despre iaurtul din magazin. Mădălina Cocan, Lăptăria cu Caimac: „Nu există produse miraculoase sau producători care fac magie”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cât de mult ne uităm, de fapt, la eticheta unui iaurt înainte să-l punem în coș? Știm ce înseamnă „tradițional”, „fără lactoză”, „bogat în proteine”, UHT sau omogenizat? Și, mai ales, cât din ceea ce vedem pe ambalaj este informație și cât este, pur și simplu, marketing?

Într-o perioadă în care rafturile magazinelor sunt pline de produse lactate care promit tot mai multe beneficii, Mădălina Cocan, cofondatoarea Lăptăria cu Caimac, vorbește, într-un interviu pentru G4Food, despre lucrurile pe care consumatorul ar trebui să le înțeleagă înainte să aleagă un produs. De la denumirea exactă a iaurtului și lista de ingrediente până la probiotice, lactoză, pasteurizare și omogenizare, discuția ajunge apoi până la fermă, la hrana vacilor și la igiena mulsului.

Cum alegem un iaurt de la raft

Primul pas, spune Mădălina Cocan, este unul foarte simplu: să ne uităm la denumirea produsului.

Dacă vrem iaurt, ar trebui să scrie pur și simplu „iaurt”, nu „băutură fermentată”, „budincă” sau „tip iaurt”. Abia după aceea are sens să mergem către lista de ingrediente.

„Trebuie să citim și trebuie să punem informația în context și trebuie să înțelegem ceea ce citim. Ne uităm în primul rând la denumirea produsului, să fie clar iaurt. Dacă iaurt ne interesează, atunci trebuie să scrie iaurt pe el. Nu băutură fermentată, nu budincă, nu tip iaurt, ci pur și simplu să scrie iaurt”, explică Mădălina Cocan.

Pentru un iaurt simplu, fără adaosuri, lista de ingrediente ar trebui să fie, în opinia sa, una scurtă: lapte, eventual smântână și fermenți lactici.

„Dacă ne dorim un iaurt simplu, un iaurt fără adaosuri, atunci lista de ingrediente trebuie să fie și scurtă. Vorbim de lapte, de smântână, plus-minus smântână, fermenți lactici și cam atât. Asta e ce ar trebui să conțină un iaurt simplu ca el să fie unul de calitate”, spune ea.

Un alt indiciu este termenul de valabilitate. Pentru un iaurt simplu, Mădălina Cocan consideră că un termen de câteva săptămâni, până în jurul unei luni, este unul rezonabil, în timp ce un termen de șase luni ar trebui să ridice întrebări despre natura produsului.

„Ne interesează să nu fie un termen de valabilitate foarte mare. Adică, dacă astăzi suntem într-o zi, de exemplu, să nu expire iaurtul peste șase luni. Nu, așa nu, ci mai degrabă să avem un iaurt care expiră într-un termen rezonabil de câteva săptămâni. O lună de la data în care ne aflăm ar trebui să fie absolut suficient și acoperitor și să fie un produs bun”, afirmă antreprenoarea.

Un cuvânt complicat pe etichetă nu înseamnă automat că produsul este rău

În aceeași logică, consumatorul nu ar trebui să se sperie automat de denumirile științifice.

Mădălina Cocan dă exemplul cuvântului „Streptococcus”, care poate suna alarmant pentru cineva care îl asociază cu o boală, deși anumite bacterii din această categorie sunt folosite ca fermenți în producția de iaurt.

„Pot exista ingrediente cu denumiri științifico-fantastice care să ne sperie, dar care de fapt să nu fie nimic în neregulă cu ele. Sau, pe de altă parte, pot exista denumiri de marketing care să ne atragă foarte mult și, din nou, să nu însemne nimic”, a întrebat Georgiana Ioniță Toader, gazda emisiunii.

„Ambele pot exista”, explică fondatoarea Lăptăria cu Caimac.

La fel se întâmplă și în cazul codurilor E. Un exemplu este E300, care desemnează acidul ascorbic, adică vitamina C.

„Dacă vorbim de un E300, vorbim de fapt de vitamina C. Exact vitamina C pe care altfel o căutăm și o luăm dintr-o pastilă. Nu trebuie să ne sperie faptul că avem un E300 pe etichetă”, spune Mădălina Cocan.

Ce înseamnă, de fapt, „tradițional” pe un produs lactat

Un alt termen care poate influența alegerea consumatorului este „tradițional”.

Potrivit Mădălinei Cocan, cuvântul nu spune, în sine, suficient despre modul în care a fost făcut produsul.

„Tradițional nu este prezent în legislație, nu se definește în vreun fel la nume. Este un termen tradițional, de altă dată, de pe vremuri, ca odinioară. Este un termen pe care producătorii aleg să-l pună”, explică ea.

În opinia sa, consumatorul poate fi atras de acest cuvânt, însă el nu trebuie interpretat automat ca o garanție a unei anumite rețete sau a unei anumite metode de producție.

„Noi, ca și consumatori, nu știm exact în spate că doar în aceste condiții se poate folosi termenul „tradițional” sau el exprimă un anume mod de lucru sau exprimă ceva legat de ingrediente. Este pur și simplu un termen folosit ca să ne diferențiem produsele la raft, ca să atragem atenția, dar el în sine nu se traduce concret în ceva anume”, afirmă antreprenoarea.

Iaurturile cu proteine: cât este nevoie și cât este marketing

O altă categorie care a crescut puternic în ultimii ani este cea a produselor cu un conținut ridicat de proteine.

Mădălina Cocan explică faptul că există mai multe modalități prin care poate fi crescut conținutul de proteină al unui iaurt. Proteina poate fi concentrată prin îndepărtarea unei părți din apă și zer sau poate fi adăugată sub forma unei proteine din zer.

„E destul de ușor să adaugi proteină într-un iaurt și să-i crești gradul de proteină fie prin anumite procese tehnologice, prin care se scoate zerul, se extrage de fapt apa din produse și atunci se concentrează substanța uscată și avem mai multă proteină, fie se adaugă pur și simplu proteină cu lingurița în produsul respectiv, care proteină, de fapt, este tot din zer”, explică ea.

Problema nu este, prin urmare, simplul fapt că un iaurt conține proteină suplimentară, ci întregul profil al produsului.

„Important este pentru noi, când ne uităm pe eticheta unui iaurt cu proteină, să nu ne uităm doar la proteină. Să ne uităm să nu fie un iaurt cu proteină și cu foarte multă grăsime, să nu fie un iaurt cu proteină și cu mult zahăr adăugat. Adică să ne uităm un pic în context la produsul respectiv”, spune Mădălina Cocan.

Ea amintește și de cele două categorii de mențiuni nutriționale întâlnite pe etichete: „sursă de proteine” și „bogat în proteine”, care au criterii diferite.

De ce iaurtul fără lactoză este mai dulce

În cazul produselor fără lactoză, explicația este una diferită de ceea ce ar putea crede consumatorul.

La Lăptăria cu Caimac, spune Mădălina Cocan, lactoza este descompusă cu ajutorul enzimei lactază. Este, practic, același mecanism prin care organismul uman procesează lactoza.

„Corpul nostru produce enzima lactază care vine atunci când mâncăm un lactat și descompune lactoza în două alte tipuri de zahăr. Lactoza este un zahăr, o moleculă dublă, și o descompune în molecule simple pe care să le digerăm mai ușor. Și atunci noi facem în fabrică fix acest lucru”, explică ea.

De aici apare și gustul mai dulce al produselor fără lactoză.

„Gustul este mai dulce tocmai din cauza faptului că acum avem două molecule de zahăr pe care le resimțim. Papilele gustative iau contact cu ele față de una singură care reprezintă lactoza din lapte”, spune Mădălina Cocan.

În cazul produselor fără lactoză despre care vorbește în interviu, gustul dulce nu provine din zahăr adăugat.

„În cel puțin produsele noastre fără lactoză nu conține zahăr adăugat. Gustul de dulce nu vine din faptul că am adăugat noi ceva acolo ca să fie mai dulce, ci este pur și simplu această scindare a unei molecule în două alte tipuri de zahăr”, explică ea.

Iaurtul nu este același lucru cu un probiotic

În jurul iaurtului s-au strâns și multe informații contradictorii despre microbiotă și probiotice.

Mădălina Cocan spune că iaurtul rămâne un aliment valoros și că afirmația potrivit căreia procesarea l-ar transforma într-un produs „fără valoare” nu este corectă.

„Nu, nu le consumăm degeaba. Da, cu siguranță iaurtul este un aliment bun în mesele noastre, în dieta noastră. În primul rând pentru că este un element echilibrat. Primim din același borcănel și grăsimi sănătoase, primim și proteină, primim și zahăr natural prezent în laptele de vacă sau, mă rog, orice lapte este iaurtul respectiv”, afirmă ea.

În același timp, există o diferență între un iaurt obișnuit și un produs care este formulat pentru a avea un efect probiotic.

„Iaurtul conține într-adevăr fermenți, bacterii bune pentru organismul nostru. […] Ce nu avem neapărat este o cantitate atât de mare de bacterii astfel încât să spunem că am mâncat un iaurt și este echivalent cu „mi-am luat un probiotic”. Nu este așa”, explică antreprenoarea.

Pentru un efect probiotic este importantă cantitatea de bacterii și tulpina utilizată. În industrie, spune ea, sunt folosite tulpini care au fost studiate clinic și pentru care există date privind anumite beneficii.

Iaurtul din frigider nu este pasteurizat după fermentare

Una dintre confuziile întâlnite în spațiul online este aceea că iaurturile din supermarket ar fi pasteurizate după fermentare, ceea ce ar elimina bacteriile produse în procesul de fermentație.

Mădălina Cocan face o distincție clară între pasteurizarea laptelui și ceea ce se întâmplă după adăugarea culturilor lactice.

„În piața din România, în ceea ce găsim noi la raftul rece din orice supermarket în care mergem, nu avem iaurturi care sunt pasteurizate după fermentare. Aici vreau să fie foarte clar. Este obligatoriu legal să pasteurizăm laptele din care facem iaurtul”, explică ea.

După pasteurizarea laptelui sunt adăugați fermenții lactici care transformă laptele în iaurt.

„Noi venim cu fermenți lactici controlați pe care îi adăugăm și care, de fapt, fermentează laptele și îl transformă în iaurt. Iar după nu mai pasteurizăm încă o dată produsul. El rămâne ca atare”, spune Mădălina Cocan.

În cazul produselor Lăptăria cu Caimac, procesul presupune fermentarea produsului deja ambalat, urmată de răcire.

„În momentul în care verificăm pH și aciditate și știm că s-a format coagulul și s-a terminat fermentația, singurul mod prin care oprim mai departe fermentația, că altfel am ajunge la un produs extrem de acru, este să punem la rece produsul și să-l ținem la rece pe perioada termenului de valabilitate. În niciun caz nu se intervine cu altă pasteurizare după”, explică ea.

Pasteurizare versus UHT: de ce laptele UHT poate sta în afara frigiderului

Dacă iaurtul ridică întrebări despre fermentație, laptele UHT este un alt subiect care produce frecvent confuzie.

Pasteurizarea presupune tratarea termică a laptelui pentru reducerea germenilor și bacteriilor patogene, în timp ce UHT este un tratament termic mult mai intens.

„Pasteurizarea presupune să încălzim laptele, să-l menținem la un moment de temperatură și apoi să-l răcim, astfel încât să scăpăm de tot ce înseamnă germeni și bacterii rele, bacterii care nu ne trebuie”, explică Mădălina Cocan.

În cazul UHT, tratamentul se face la temperaturi foarte ridicate, de ordinul 130-150 de grade Celsius, potrivit explicației sale.

Scopul nu este însă pur și simplu „să omori toate bacteriile”, ci să obții un produs care poate fi păstrat o perioadă mai lungă fără refrigerare.

„Nu s-a inventat UHT-ul, pasteurizarea, pentru că ne doream să oferim un lapte care să nu mai conțină niciun fel de bacterie, ci pentru că sunt anumite zone, anumite momente în care nu poți avea lanț frigorific”, spune ea.

În același timp, tratamentul UHT nu elimină principalele componente nutritive ale laptelui. Grăsimile, proteinele și zaharurile rămân.

Pentru consumul curent, Mădălina Cocan spune că preferă laptele refrigerat, cu termen mai scurt de valabilitate, însă consideră că laptele UHT are un rol important acolo unde lanțul frigorific nu este disponibil.

Omogenizarea nu este un proces chimic

Un alt termen care poate speria consumatorul este „omogenizat”.

În realitate, explică Mădălina Cocan, omogenizarea este un proces mecanic.

„Omogenizarea este un tratament mecanic care se aplică asupra laptelui. Asta înseamnă că nu punem ceva în lapte și nu scoatem nimic din lapte. Ce face omogenizarea este să învârtă laptele astfel încât globulele de grăsime să se spargă și să se împrăștie omogen în toată masa laptelui”, spune ea.

Prin acest proces, grăsimea este distribuită uniform în lapte. În cazul unui lapte neomogenizat, grăsimea se ridică la suprafață și formează stratul de smântână pe care mulți îl cunosc din laptele păstrat în casă.

„Procesul de omogenizare nu este ceva de speriat, e ceva absolut normal, mecanic, repet. Nu e chimic, nu introducem, nu scoatem, nu se întâmplă nimic. Dar facem ca laptele să aibă aceeași grăsime de sus până jos”, explică antreprenoarea.

Nivelul de grăsime și omogenizarea sunt două lucruri diferite. Producătorul stabilește procentul de grăsime în funcție de rețeta produsului, în timp ce omogenizarea ține de modul în care grăsimea este distribuită în lapte.

Calitatea laptelui începe înainte ca laptele să ajungă în fabrică

Pentru Mădălina Cocan, povestea unui produs lactat începe cu mult înainte de procesare.

Lăptăria cu Caimac funcționează pe un model integrat, în care compania are activități care pornesc de la culturile agricole și furajele pentru animale și continuă cu ferma, laptele și procesarea.

„Noi avem un lanț integrat. Începem un pic chiar dinaintea fermei de vaci pentru că noi facem cultură de câmp. De exemplu, facem porumb siloz care devine furajul vacilor din fermă, tot noi le creștem, ne dau lapte și procesăm laptele pe care îl ducem la raft în supermarket”, explică ea.

Un element pe care îl consideră esențial este sănătatea animalului.

„Contează enorm de mult felul în care crești vaca pentru mai multe beneficii pe care am putea să le avem sau să nu le avem în lapte. Noi avem o nutriție controlată a vacii”, spune Mădălina Cocan.

Ea explică faptul că alimentația poate influența gustul, dar sănătatea animalului este prioritară.

„Pentru că primordial pentru gustul laptelui este sănătatea animalului. Adică putem avea influențe de gust în funcție de dacă a mâncat pășune sau dacă a mâncat siloz și poate să ne placă un gust al laptelui sau altul. Dar, în afară de gust, sănătatea animalului este ceea ce contează cel mai mult în lapte”, afirmă ea.

Un animal cu probleme de sănătate poate influența atât gustul, cât și calitatea microbiologică a laptelui, ceea ce poate presupune ulterior procese suplimentare în fabrică.

Ce se întâmplă, concret, la muls

Un alt punct critic este igiena mulsului. Laptele trebuie menținut cât mai curat din momentul în care este colectat și până când ajunge în tancul de stocare și apoi în procesare.

„După sănătatea animalului, al doilea lucru important este igiena mulsului. Laptele din vacă nu este contaminat cu germeni și bacterii care nu ne plac. El este, într-un fel, să zic așa, steril. El se contaminează în secunda în care ieși din vacă”, spune Mădălina Cocan.

Contactul cu echipamentele, conductele, aerul sau mâinile oamenilor poate introduce microorganisme, motiv pentru care igiena este esențială.

La ferma antreprenoarei, procesul începe cu spălarea manuală a ugerului. Primul jet de lapte este eliminat, după care este montat aparatul de muls.

„Prima dată se spală manual ugerul vacii de către mulgători, de către operatori care fac acest lucru. Trag primul jet afară, astfel încât orice microb, orice fir de pai care ar fi putut să intre în ugerul vacii să fie eliminat în afară și să nu intre în laptele pe care îl colectăm pentru procesare”, explică ea.

Aparatul de muls are apoi un senzor care detectează scăderea fluxului de lapte și oprește procesul. La final, ugerul este hidratat și sunt luate măsuri pentru a preveni pătrunderea bacteriilor prin canalul mamar.

„Tradițional” nu înseamnă automat mai sigur

Mădălina Cocan atrage atenția mai întâi asupra faptului că nu toate produsele lactate cumpărate din piețe, de la marginea drumului sau prezentate drept „făcute în gospodărie” provin, în realitate, din gospodării.

„Nu toate produsele pe care noi le luăm de pe marginea drumului sau din piață sunt cu adevărat produse tradiționale sau făcute de cineva în gospodărie. Unele dintre ele sunt făcute în diverse fabrici, doar că acel canal de vânzare este piața și ni se pare nouă că ar fi făcute tradițional”, spune ea.

În cazul produselor realizate efectiv în gospodărie, problema pe care o ridică este cea a standardelor de igienă și a controlului.

„Cineva care gătește în gospodărie nu respectă regulile de igienă așa cum le respectă o fabrică”, afirmă antreprenoarea, subliniind că producătorii industriali sunt supuși controalelor și trebuie să respecte reguli de igienă și siguranță alimentară.

Un avantaj important al unui produs fabricat într-o unitate autorizată este și trasabilitatea.

„Când tu ai cumpărat de la X vânzător, ambulant sau de la marginea drumului, nu te poți întoarce înapoi să-i spui „din cauza ta mi s-a întâmplat, i-a fost rău copilului”. Nu mai ai cu cine să ai această discuție. În schimb, atunci când cumperi de la o fabrică clară, certă, vă vedeți pe ambalaj, ștampila ovală, atunci știi exact către cine”, explică ea.

Asta nu înseamnă că nostalgia pentru mâncarea făcută de bunici nu are valoare. Doar că valoarea emoțională și siguranța alimentară sunt două lucruri diferite.

„Dorul de bunici, nostalgia lucrurilor făcute mai pe-ndelete în casă nu trebuie să înlocuiască criterii de calitate. Ele să rămână așa, ne dor. Și mie îmi place, la nivel emoțional, cașul pe care îl făcea mama, e de neegalat. Dar e la nivel emoțional, că în realitate, mai ales că acum lucrez în domeniu, știu exact că pot face un produs calitativ mult mai bun. Dar mi-e dor de bunica și atunci e cel mai bun”, spune Mădălina Cocan.

De la copilăria la țară la un brand de lactate

Povestea antreprenoarei este strâns legată de mediul rural în care a crescut.

Mădălina Cocan a copilărit într-o zonă de deal și munte din Vrancea, iar părinții săi au înființat ferma de vaci în anii 2000. A crescut, astfel, cu animale, cu lapte și cu produse făcute în gospodărie.

Dar ceea ce a rămas din acea perioadă nu este neapărat o rețetă anume, ci un set de valori.

„Nu se regăsește neapărat identic un anume produs sau anume rețetă. Cel puțin nu încă. Dar se regăsește în ceea ce facem noi pasiunea și valorile pe care ei le aveau”, povestește ea.

Un exemplu pe care îl dă este legat de bunica sa și de respectul față de spațiul în care trăiești și față de ceilalți oameni.

„Acest respect pentru oamenii din jur, pentru mediul în care trăiești l-am văzut, nu mi-a fost predat, ci l-am văzut, l-am trăit, l-am simțit încă de atunci”, spune Mădălina Cocan.

Același lucru, spune ea, se regăsește și în modul în care privește comportamentul vacilor.

O fermă în care animalele sunt extrem de agitate, fug de oameni sau se îngrămădesc într-un colț poate ridica semne de întrebare. În schimb, vacile care continuă să mănânce, să rumegă sau să se scarpine atunci când intră cineva în grajd sunt, în opinia sa, un semn că mediul este unul în care animalele se simt confortabil.

„Nu voi face niciodată ce faceți voi”

Drumul către Lăptăria cu Caimac nu a fost, însă, unul pe care Mădălina Cocan l-ar fi planificat din adolescență.

Părinții săi au început antreprenoriatul în 1994, iar ea spune că, în adolescență, reacția sa era una foarte clară: nu voia să le urmeze traseul.

„Eu nu mi-am dorit în nicio formă să fac ce fac părinții mei. Și eu le-am spus lucrul ăsta de foarte multe ori, mai ales în adolescență, evident, ca orice copil rebel: „Eu nu voi face niciodată ce faceți voi””, povestește ea.

A ajuns însă să găsească un punct de întâlnire între businessul familiei și propriile competențe.

A studiat economie, cu specializare în marketing, iar soțul său, Adrian, venea, la rândul lui, din zona comunicării, nu din agricultură sau producție.

„Am înțeles că putem să ne apropiem dorințele și pasiunile și să găsim spațiu de lucru comun”, spune ea.

Părinții, ingineri-agronomi, au construit businessul pornind de la domeniul pe care îl cunoșteau. Noua generație a venit cu expertiza în marketing și comunicare.

„Îmi place foarte tare să încerc să înțeleg consumatorii, să încerc să înțeleg nevoile, să încerc să pot să răspund acestor nevoi. Și cel mai tare îmi place foarte tare să ne diferențiem”, explică Mădălina Cocan.

De ce Lăptăria cu Caimac a ales să nu semene cu giganții industriei

În momentul lansării brandului, strategia nu a fost aceea de a copia ceea ce făceau deja companiile mari din industria lactatelor. Dimpotrivă.

„Sunt nume foarte mari, cu tradiție, în industria lactată din România. Vorbim de companii foarte mari, foarte puternice, care activau deja pe piață. Și atunci gândirea a fost așa: dacă eu o să fac exact ceea ce fac ei pentru că se vinde, pentru că văd că e popular în piață, șansele mele de succes sunt foarte mici”, spune ea.

Un business de familie nu putea concura cu marile companii la buget, scară sau resurse.

„Nu am bugetul, nu am expertiza, nu am scara necesară să pot să țin pasul cu ei. Și atunci am ales varianta: hai să facem altfel, hai să ne diferențiem. Hai să luptăm acolo unde companiile foarte mari nu mai pot, nu mai au aceeași agilitate, nu mai au aceeași rapiditate de reacție pe care o putem avea noi din perspectivă de antreprenor”, explică Mădălina Cocan.

Sticla a fost una dintre alegerile prin care brandul a încercat să iasă în evidență.

„Am ales de la început să fim diferiți, să facem lucrurile altfel, să mergem pe drumul mai puțin bătătorit, să ne creăm, practic, poteca, aleea noastră pe care să pătrundem în această industrie a lactatelor”, spune ea.

Iar sticla de sticlă era, la momentul lansării, în 2018, o apariție rară pe rafturile de lactate.

De ce produsele de calitate nu pot fi întotdeauna și cele mai ieftine

De aici ajunge discuția la una dintre cele mai sensibile teme pentru consumator: prețul.

„Nu există produse miraculoase sau producători care fac magie. Adică producătorul care scoate din cele mai bune ingrediente cel mai ieftin produs, din punctul meu de vedere nu există”, afirmă ea.

În spatele unui produs alimentar se află mai mult decât materia primă.

Sunt costuri cu respectarea standardelor, cercetarea și dezvoltarea, ambalajele, ingredientele, detergenții utilizați în fabrică, salariile angajaților, taxele, transportul și logistica.

În cazul unei fabrici amplasate într-o zonă rurală, spune ea, apar inclusiv costuri suplimentare legate de transportul angajaților și de lipsa forței de muncă specializate.

„Să respecți standardele, să inovezi, să faci R&D, cercetare, dezvoltare, astfel încât să evoluezi, să vii cu produse noi, să folosești de la furnizor cele mai bune ambalaje, ingrediente, detergenți de spălat fabrica, să-ți plătești angajații corect, la timp, să plătești taxele… Nu poți face toate astea și, în egală măsură, să ajungi pe piață cu cel mai ieftin produs”, spune Mădălina Cocan.

În concluzie, consumatorul nu trebuie să aleagă neapărat produsul cel mai scump, ci să înțeleagă ce primește pentru banii pe care îi plătește.

Cum ar putea arăta următoarea generație de lactate

Industria lactatelor nu pare să se îndrepte într-o singură direcție.

Pe de o parte, există o cerere tot mai mare pentru produse funcționale: iaurturi cu proteine, vitamine, colagen sau alte ingrediente care promit beneficii suplimentare.

„Putem să mergem și pe direcția de iaurturi îmbogățite cu tot felul de lucruri pe care altfel le luăm ca și supliment. Putem să dezvoltăm iaurt cu vitamine de beauty. În loc să luăm complex de vitamine pentru piele, unghii, păr, mâncăm iaurtul care conține acel complex de vitamine”, spune Mădălina Cocan.

În același timp, ea vede și cealaltă direcție: consumatorul care nu vrea ca un iaurt să devină un produs-supliment.

„Putem să mergem către produse foarte funcționale care să-ți livreze câte grame de proteină, zero grăsime, zero zahăr și colagen pe deasupra. Depinde foarte mult de zona în care credem noi că consumatorii vor fi dispuși să plătească pentru un astfel de produs. Dar, din punctul meu de vedere, nu există limită”, afirmă antreprenoarea.

Dar imediat vine și contraponderea:

„În egală măsură întâlnim în piață și trendul și oamenii care își doresc ca produsul să rămână acel produs de bază pe care îl cunosc și îl înțeleg. Adică: lasă-mi iaurtul să fie iaurt și, dacă am eu nevoie de vitamine, mi le iau când am nevoie de acele vitamine. Sau dacă am nevoie de extra proteină, îmi pun eu proteina, o adaug în iaurtul respectiv”, spune Mădălina Cocan.

Produsul preferat? Cel mai nou

Întrebată care este produsul ei preferat din portofoliul Lăptăria cu Caimac, Mădălina Cocan spune că răspunsul se schimbă odată cu fiecare lansare.

„Nu am un produs preferat. Mă entuziasmez întotdeauna de cea mai recentă lansare, adică acela devine o vreme produsul preferat”, spune ea.

În prezent, unul dintre produsele pe care le consumă cel mai mult este chefirul Gingaș, fără lactoză.

„Sunt foarte mândră și foarte fericită cu chefirul pe care îl avem și acum recunosc că îmi place foarte tare chefirul Gingaș, chefirul fără lactoză. Deși nu am nicio problemă cu lactoza, nu sunt intolerantă la lactoză, pur și simplu îmi place foarte tare gustul acelui produs. Mi se pare excelent”, povestește ea.