Anul 2025 a fost un an de referință pentru rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, care a raportat cele mai bune rezultate de la înființare în ceea ce privește cantitatea de alimente salvate de la risipă și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile. Potrivit datelor anunțate de Federația Băncilor pentru Alimente din România, peste 10.800 de tone de alimente au fost recuperate și redistribuite în 2025, ajungând la aproximativ 325.000 de persoane aflate în nevoie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Rezultatele vin într-un context dificil, în care România continuă să risipească anual peste 2,2 milioane de tone de alimente, iar mai mult de 27% din populație se află în risc de sărăcie. Rețeaua coordonată de FBAR, care include nouă Bănci Regionale, a funcționat ca intermediar între surplusul din sectorul agroalimentar și comunitățile cu acces limitat la hrană.

Pe parcursul anului trecut, organizația și-a extins baza de parteneri, ajungând la peste 930 de ONG-uri colaboratoare și 210 companii implicate în activitățile de prevenire a risipei alimentare. O contribuție importantă au avut-o și campaniile naționale de colectare. Ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente a adunat peste 704.000 de kilograme de produse, echivalentul a mai mult de 1,4 milioane de porții de hrană. Campania de Crăciun a stabilit un record, cu 1.082 de magazine participante și 957 de tone de alimente donate la nivel național.
Reprezentanții FBAR atrag atenția că, în ciuda acestor rezultate, nevoia de hrană rămâne ridicată și în 2026. Organizația își propune să dezvolte noi parteneriate cu companii din sectorul agroalimentar, pentru a asigura un flux constant de produse variate și cu valoare nutritivă ridicată.
Colaborarea cu Băncile pentru Alimente este susținută și de cadrul legislativ. Conform Legii 217/2016, modificată prin Legea 49/2024, operatorii economici au obligația de a aplica cel puțin două măsuri de prevenire a risipei alimentare. Transferul gratuit al alimentelor sigure pentru consum, dar nevandabile comercial, este integral deductibil fiscal, iar TVA-ul rămâne deductibil. De asemenea, sponsorizările, inclusiv cele non-alimentare, pot fi deduse în limita a 20% din impozitul pe profit, fără a depăși 0,75% din cifra de afaceri. Companiile pot redirecționa sumele neutilizate din acest plafon prin Formularul 177, până la 25 iunie 2026.

Federația Băncilor pentru Alimente din România coordonează o rețea națională formată din bănci regionale în București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați și este membră a Federația Europeană a Băncilor pentru Alimente. De la înființare, în 2016, rețeaua a salvat peste 39.000 de tone de alimente, transformate în mai mult de 76 de milioane de porții de hrană distribuite către persoane vulnerabile din întreaga țară.

Foto: Federația Băncilor pentru Alimente





