De la hrana porcilor și a cailor, la delicatese în farfuriile oamenilor/ 20 de alimente care au fost cândva mâncare pentru animale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Homarul, ovăzul, soia, arahidele și chiar semințele folosite astăzi în produsele promovate pentru beneficiile lor nutriționale au avut, în anumite perioade și regiuni, o cu totul altă valoare comercială. Unele erau atât de ieftine și abundente, încât ajungeau în hrana porcilor, a cailor sau a bovinelor. Astăzi, unele dintre ele se regăsesc în restaurantele de lux, în produse proteice scumpe și pe rafturile magazinelor cu alimente considerate sănătoase. Cum s-a schimbat percepția asupra lor și ce a transformat produse obișnuite în ingrediente căutate?

Valoarea unui aliment nu depinde doar de proprietățile sale nutritive. Obiceiurile de consum, schimbările din agricultură, tehnologiile de procesare și strategiile comerciale pot transforma radical statutul unui produs. Uneori, oamenii au început să consume o cultură agricolă după ce alte surse de hrană au devenit mai greu de găsit. Alteori, dezvoltarea unor tehnologii noi a permis valorificarea unor produse secundare care erau aruncate sau folosite exclusiv pentru hrana animalelor.

Iată 20 de exemple de alimente care au parcurs acest drum, de la furaje ieftine la ingrediente folosite în alimentația oamenilor, potrivit The Spicy Chefs.

1. Homarul, de la hrană comună la preparat de lux

În Noua Anglie, în perioada colonială, homarii erau atât de numeroși, încât oamenii nu reușeau să consume întreaga cantitate pescuită. Surplusul era împrăștiat pe câmpuri pentru fertilizarea solului sau ajungea în țarcurile porcilor.

Guvernatorul William Bradford consemna că, în 1623, cea mai bună masă pe care o putea oferi colonia Plymouth unui nou-venit era formată din homar și apă.

În secolul al XIX-lea, vagoanele-restaurant ale trenurilor au început să servească homar călătorilor din regiunile îndepărtate de coastă. Pentru aceștia, preparatul era o noutate, deși în zonele de coastă homarul fusese considerat multă vreme o hrană comună și era folosit inclusiv ca momeală.

Astăzi, homarul este asociat cu restaurantele de lux și cu preparatele scumpe.

2. Ovăzul, cereală pentru cai devenită ingredient popular

În dicționarul publicat în 1755, Samuel Johnson definea ovăzul drept o cereală folosită pentru hrănirea cailor în Anglia și a oamenilor în Scoția.

Scriitorii scoțieni au petrecut următoarele două secole răspunzând acestei ironii, adesea făcând comparații între calitatea cailor englezi și cea a bărbaților scoțieni.

FOTO: Freepik

Astăzi, ovăzul este utilizat în numeroase produse alimentare, de la fulgi și cereale pentru micul dejun până la băuturi vegetale. Laptele de ovăz a devenit o alternativă populară la laptele de origine animală și este comercializat uneori la prețuri considerabil mai mari decât produsul de bază.

3. Soia, de la fân pentru animale la tofu și ulei alimentar

Fermierii americani cultivau inițial soia în principal pentru fân, destinat hranei animalelor, nu pentru boabele folosite în alimentație.

Semințele de soia ajunseseră în coloniile engleze din America încă din 1765. Cu toate acestea, potrivit datelor Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA), în 1924 existau aproximativ un milion de acri cultivați cu soia pentru fân.

Suprafața cultivată pentru obținerea boabelor a depășit-o pe cea destinată furajelor abia în 1941.

Ulterior, soia a devenit o materie primă importantă pentru producerea tofuului și a uleiului alimentar. În prezent, aceasta ocupă un loc esențial atât în industria alimentară, cât și în cea a produselor vegetale.

4. Arahidele, de la hrana porcilor la gustare populară

În 1909, USDA îi sfătuia pe fermierii din sudul Statelor Unite să lase porcii să intre în culturile de arahide pentru a se hrăni cu acestea.

Oamenii consumau arahide de zeci de ani, inclusiv soldații din ambele tabere ale Războiului Civil American, care le luau cu ei drept gustare ușor de transportat.

Ulterior, gărgărița capsulelor de bumbac, un dăunător care a provocat pagube importante culturilor, le-a oferit fermierilor un motiv suplimentar să se orienteze către arahide.

Arahidele prăjite au devenit treptat o prezență obișnuită la tarabele stradale și pe stadioane, iar untul de arahide a ajuns în bucătăriile americanilor.

5. Napul, cultura care asigura hrana animalelor iarna

Charles Townshend a promovat atât de insistent cultivarea napului în secolul al XVIII-lea, încât a primit porecla „Turnip Townshend”, pe care a păstrat-o toată viața.

Sistemul său de rotație a culturilor în patru etape includea napul între culturile de grâu și orz. Rolul plantei era să asigure hrana animalelor pe timpul iernii, evitând sacrificarea lor în toamnă din lipsă de furaje.

Preparatul scoțian cunoscut drept neeps, obținut din nap zdrobit sau pasat, își are originea într-o cultură folosită în mod tradițional și pentru hrana oilor.

6. Varza kale, de la furaj la ingredient pentru salate

Unele varietăți de kale, precum cea cu tulpină groasă, au fost dezvoltate pentru hrana bovinelor. Tulpinile pot ajunge la aproximativ 1,5 metri înălțime.

Fearing Burr a inclus această plantă în catalogul său de legume cultivate în grădinile americane, publicat în 1863. La acel moment, o varietate din Insulele Canalului Mânecii creștea atât de mult, încât tulpinile erau uscate și transformate în bastoane de mers, vândute ulterior vizitatorilor.

Și astăzi, cataloagele companiilor care comercializează semințe prezintă atât soiuri de kale destinate furajelor, cât și soiuri cultivate pentru consumul uman, inclusiv pentru salate.

7. Zerul, lichidul transformat în pudră proteică scumpă

Producătorii de brânzeturi se confruntau în trecut cu o problemă: aveau cantități foarte mari de zer, lichidul rămas după separarea coagulului, și nu găseau întotdeauna o modalitate eficientă de a-l valorifica.

În 1974, Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA) estima că între 30% și 50% din zer era fie folosit pentru hrana animalelor, fie aruncat.

FOTO: Freepik

Ulterior, dezvoltarea tehnologiilor de filtrare a permis extragerea proteinelor din acest lichid și comercializarea lor. Până în 1990, proteinele din zer deveniseră deja o categorie importantă de produse.

Astfel, același lichid folosit odinioară pentru hrănirea porcilor a ajuns să fie transformat în pudre proteice cumpărate de persoanele care merg la sală sau urmăresc să-și crească aportul de proteine.

8. Roșcovele, de la hrana animalelor la produsele naturiste

Roșcovul a fost folosit timp de secole în zona mediteraneeană pentru hrănirea cailor și a porcilor. Păstăile sale sunt menționate chiar și în parabola fiului risipitor, în contextul hranei consumate de porci.

Din endospermul semințelor se obține guma de roșcove, cunoscută în industria alimentară sub codul E410. Aceasta este utilizată drept agent de îngroșare, inclusiv în înghețată.

În secolul al XX-lea, pudra de roșcove prăjite a ajuns pe rafturile magazinelor cu produse naturiste, fiind folosită ca ingredient alimentar și ca alternativă la cacao în anumite preparate.

9. Lupinul, ingredient în produsele bogate în proteine

Alcaloizii amari din semințele de lupin le-au ținut multă vreme departe de alimentația oamenilor. În consecință, producătorii orientau o parte din recoltă către hrana animalelor.

În Australia, autoritățile mențin zone de carantină în jurul terenurilor cultivate cu lupin pentru a împiedica polenul provenit de la plantele sălbatice, amare, să ajungă la soiurile dulci, cu un conținut redus de alcaloizi.

Astăzi, făina de lupin este utilizată în produse bogate în proteine, precum pastele, dar și în unele alternative vegetale la carne.

10. Burta grasă de ton, una dintre cele mai scumpe părți ale peștelui

Carnea grasă din zona abdominală a tonului se altera repede și nu absorbea la fel de bine marinada pe bază de sos de soia folosită pentru conservarea bucăților mai slabe.

Din acest motiv, această parte a peștelui a primit în Japonia denumirea neko-matagi, expresie care sugerează că până și o pisică ar trece pe lângă ea fără să o mănânce.

Smithsonian a documentat cazuri în care pescarii sportivi capturau exemplare uriașe de ton roșu, le fotografiau și apoi vindeau carcasele fabricilor care produceau hrană pentru pisici și câini.

Astăzi, otoro, partea foarte grasă din zona abdominală a tonului, este una dintre cele mai scumpe componente ale meniurilor de sushi.

11. Cerealele rămase după fabricarea berii, o nouă sursă de ingrediente alimentare

Berăriile oferă adesea fermierilor orzul și alte cereale rămase după procesul de fabricare a berii, cunoscute drept borhot de bere. Acestea ajung frecvent în hrana animalelor și sunt uneori oferite gratuit celor care le pot transporta.

Potrivit  The Spicy Chefs, aproximativ 990 dintre cele circa 1.000 de berării artizanale din California vând sau donează aceste resturi. Anheuser-Busch generează anual aproximativ 1,4 milioane de tone metrice de astfel de materiale, o parte fiind direcționată către obținerea unor ingrediente pentru alimentația umană, bogate în proteine și fibre.

Din aproximativ două livre de cereale umede rezultate în urma fabricării berii se poate obține o livră de făină.

Valorificarea acestor subproduse arată cum resturile unei industrii pot deveni materii prime pentru alte categorii de produse alimentare.

12. Fasolea cowpea, cultivată pentru animale și pentru fertilitatea solului

Fermierii din sudul Statelor Unite cultivau cowpea atât pentru hrana animalelor, cât și pentru îmbunătățirea solului. Plantele contribuie la fixarea azotului, ajutând la refacerea acestui nutrient în sol.

Cultura își are originile în Africa de Vest, unde era consumată de oameni cu mult înainte de a ajunge în agricultura americană.

Astăzi, mulți consumatori cunosc una dintre varietățile acestei leguminoase sub denumirea de black-eyed peas, adică fasole cu ochi negru.

13. Chufa, tuberculul folosit pentru băuturi și făină

În unele zone agricole, porcii erau lăsați să scormonească terenurile cultivate cu chufa pentru a scoate tuberculii din pământ. Metoda îi ajuta pe fermieri să recupereze recolta și să reducă efortul necesar pentru recoltare și transport.

Tuberculii sunt mici, au o suprafață ridată și se păstrează bine după uscare.

Astăzi, companiile care comercializează produse naturiste transformă chufa în făină sau o folosesc pentru prepararea băuturii tradiționale spaniole horchata de chufa.

14. Sorgul, cereală adaptată terenurilor uscate

Sorgul a intrat în agricultura americană în principal ca plantă furajeră, fiind cultivat pe terenuri prea uscate pentru porumb.

O parte din tulpini era folosită pentru obținerea unui sirop dulce, însă cea mai mare parte a recoltei americane ajunge și astăzi în fermele de animale sau în instalațiile de producere a etanolului.

Creșterea interesului pentru alimentația fără gluten a creat o nouă piață pentru sorg, cereala fiind utilizată inclusiv la prepararea produselor de panificație.

15. Cartofii dulci, de la hrana porcilor la preparate populare

În statele din sudul Statelor Unite, cartofii dulci erau folosiți pentru îngrășarea porcilor, iar vrejurile rămase după recoltarea tuberculilor ajungeau în hrana bovinelor.

Oamenii îi consumau și ei, dar cultura avea reputația unui aliment asociat sărăciei, cultivat atunci când gospodăriile nu își permiteau produse considerate mai valoroase.

Sursa foto: Pexels

Ulterior, preparatele la cuptor, budincile și cartofii dulci prăjiți au devenit tot mai populare în bucătăria americană. Producătorii au dezvoltat și varietăți cu pulpa portocalie, mai dulci, adaptate preferințelor consumatorilor.

16. Maniocul, de la materia primă pentru furaje la tapioca

Maniocul este consumat de mii de ani în regiunile tropicale, însă a ajuns pe piețele europene și ca materie primă pentru hrana animalelor.

În anii 1960, Thailanda a început să exporte către fabricile europene de furaje chipsuri și pelete uscate obținute din manioc. La un moment dat, Olanda absorbea aproape jumătate din comerțul mondial cu manioc uscat, potrivit materialului-sursă.

La mijlocul anilor 1980, Comunitatea Europeană a limitat importurile prin introducerea unor cote.

Ulterior, maniocul a devenit cunoscut și prin produsele destinate consumului uman, precum perlele de tapioca și făina obținută din rădăcina plantei.

17. Lucerna, de la furaj la ingredient pentru salate

Lucerna este, înainte de toate, o cultură furajeră, recoltată și presată în baloți pentru hrana vacilor de lapte și a cailor. În multe țări, planta este cunoscută sub denumirea de alfalfa, iar în alte regiuni este numită lucernă sau lucerne.

Aceasta era folosită pentru hrănirea cailor de cavalerie încă din Antichitate.

Germenii de lucernă au ajuns pe mesele consumatorilor în timpul boomului alimentelor considerate sănătoase, din anii 1970, fiind introduși în special în salate. De atunci, au rămas un ingredient prezent mai ales în restaurantele și magazinele orientate către alimentația sănătoasă.

18. Semințele de in, de la hrana bovinelor la sursă de omega-3

După presarea semințelor de in pentru extragerea uleiului, rămâne un produs secundar bogat în componente nutritive, cunoscut drept șrot de in. Acesta era cumpărat în cantități mari de crescătorii de bovine și folosit ca ingredient în rațiile pentru animale.

Astăzi, semințele de in se găsesc pe rafturile magazinelor atât întregi, cât și măcinate, fiind promovate pentru conținutul de fibre și acizi grași omega-3.

19. Topinamburul, leguma redescoperită de restaurante

Topinamburul, cunoscut și sub denumirea de anghinare de Ierusalim sau sunchoke, se răspândește atât de ușor, încât fermierii l-au tratat uneori mai degrabă ca pe o cultură pentru hrana animalelor decât ca pe o legumă destinată consumului uman.

Tuberculii pot rămâne în pământ pe timpul iernii, fără să fie nevoie de depozitare într-o pivniță.

Denumirea comercială sunchoke a fost popularizată de sectorul legumelor și fructelor. În ciuda numelui de anghinare de Ierusalim, planta este înrudită cu floarea-soarelui și nu are o legătură directă cu Ierusalimul. Potrivit explicației prezentate în materialul-sursă, denumirea ar putea proveni din deformarea cuvântului italian girasole, care înseamnă floarea-soarelui.

20. Meiul, de la hrana păsărilor la cereala fără gluten

Meiul este o cereală importantă pentru alimentația a sute de milioane de oameni din regiunea Sahelului și din Asia de Sud. În magazinele americane, însă, a fost comercializat timp de decenii în principal ca hrană pentru păsări.

Planta rezistă bine la temperaturi ridicate și poate crește pe soluri sărace, în condiții în care culturile de porumb pot fi afectate grav.

În prezent, meiul se găsește și în raioanele alimentare ale supermarketurilor, fiind comercializat ca cereală fără gluten și folosit în diverse preparate. În unele magazine, poate fi găsit la doar câteva raioane distanță de produsele destinate păsărilor de colivie.