Oriunde ar fi americanul pe planetă, 4 iulie e sfânt. La 4 iulie 1776, Congresul a adoptat oficial Declarația de Independență, document prin care cele 13 colonii americane și-au declarat independența față de Imperiul Britanic și de Regele George al III-lea, punând astfel bazele formării Statelor Unite de astăzi.
Redactată de Thomas Jefferson, Declarația a statuat principii universale fundamentale: că toți oamenii sunt creați egali și că au drepturi inalienabile, printre care viața, libertatea și fericirea personală.
Este o zi de mândrie națională profundă, marcată pe tot teritoriul SUA prin focuri de artificii grandioase, parade stradale, concerte, grătare în familie și alte evenimente, unele chiar excentrice și legate de mâncare, precum faimosul concurs de mâncat hot-dog de la Coney Island.
Simplu. Te aprovizionezi cu burgeri, hotdog și chifle și pregătești un grătar cu familia sau restul expaților americani din zona unde locuiești.
Am fost curioasă să văd ce alte produse tradiționale găsești într-un magazin american din Barcelona, o regiune a Spaniei unde sunt mulți rezidenți veniți din SUA.
În magazinul branduit cu drapele și însemne americane, cu șapci și tricouri cu steagul SUA, găsești toate produsele pe care le vezi prin filme când e vorba de mâncare americană. Praful din care poți prepara pancakes stă pe raft alături de siropul de arțar, pentru un mic dejun complet „american style”.
Pentru grătarul de la prânz, burgerii și hot dogii vor fi luați proaspeți de la măcelărie sau supermarket, dar barbecue sauce, pickels (castraveciorii murați) sau chiflele sunt mai bune cele aduse direct de la sursă, din America.
Și berea americană e mai altfel decât cea europeană. E mai light, mai dulce, seamănă cu Corona pe care o găsim și noi prin magazinele noastre europene. Așa că un bax de bere e sigur și el pe listă.
Cine are copii cumpără și una-două cutii de mac and cheese, semipreparate, doar să le pui la cuptor. Și o pungă de marshmellow, pe care am văzut cu toții în filme, că pruncii le înfing în bețe lungi și le pun la copt pe grătar sau în foc. Nu e doar un desert, ci o distracție în familie.
Cine n-are chef de făcut grătar sau n-are unde, își ia familia și merge la un restaurant. American 100%, cu porții imense, burgheri ca la „mother” acasă, bere americană și alte prăjeli pe care cei de peste ocean le iubesc.
Pentru o experiență americană autentică am trecut pragul restaurantului Big Al’s din Sitges, din zona Barcelonei. De la intrare ne-a întâmpinat „provocarea” localului: hamburger-ul Widow Maker. Un turn imens de carne, pâine și sosuri pe care trebuie să-l mănânci până la ultima bucățică în maxim 30 de minute. Pentru că, așa cum spuneam, americanilor le plac provocările. Dacă dovedești imensul hamburger, nota e achitată de proprietarul restaurantului și ți se face și o poză care ajunge la „panoul de onoare” al prăvăliei.
Nu ne-am riscat cu ceva atât de indigest și am comandat un hamburgher clasic, barbecue, cu ceapă prăjită, brânză și cartofi prăjiți. Și unul cu waffles în loc de pâine și o notă dulce. Și câteva „fâșii” de pui prăjit, care s-au dovedit a fi în realitate vreo 5 jumătăți de piept de pui care singure puteau hrăni o familie întreagă.
Berea a venit și ea în pahare enorme, hamburgherii erau cu dublu burger și o jumătate de farfurie de cartofi prăjiți. Legume nici un strop. Multă grăsime, multă sare, multă prăjeală (totul era prăjit de fapt). Ceva ce poți mânca doar o dată pe an dacă nu vrei să ți-o ia razna și inima și ficatul și glicemi și tensiunea. Și ce zi din an poate fi mai bine aleasă pentru aceste excese indigeste decât 4 iulie?
La mulți ani, America! Mulțumim pentru că ai inventat burger-ul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți