Specialiștii anticipează scumpiri la alimente din cauza producției agricole mondiale slabe / Situația nu depinde de recolta internă / Theodor Ichim, mare fermier: Dacă se face producție în România și există cerere mondială, toată lumea se va duce către export

scumpiri, alimente, cereale, grau Sursa foto: Ramon Cliff | Dreamstime.com

Prețurile la grâu vor crește la nivel mondial, în contextul în care producția din Franța va scădea, iar stocurile mondiale ar putea ajunge la minimul ultimilor nouă ani, potrivit lui Theodor Ichim, patronul companiei Unigrains Trading, care administrează 3.200 de hectare de teren în județul Constanța.

„Pe piața globală prețurile vor crește în condițiile în care global toată producția de grâu este slabă”, a declarat el pentru G4Food, pe fondul problemelor cauzate de vreme în întreaga lume. Ichim precizează că prețurile la cereale sunt stabilite la nivel global, iar stocurile globale sunt corelate cu consumul. „Despre stocuri știu că scad, dar nu știu să fac corelația cu consumul mondial, deoarece acestea sunt în strânsă legătură”, a adăugat el.

Aceste creșteri de preț la materia primă vor duce la scumpiri la alimente, deși acestea „au o inerție ceva mai mare”, potrivit lui Theodor Ichim. Durează ceva până se ajunge de la materia primă la produsul alimentar, adaugă fermierul.

România nu ar fi ferită de creșterile de prețuri nici dacă ar avea o producție internă bună de grâu. „Dacă se face producție în România și există cerere mondială, toată lumea se va duce și va vinde marfa către export”, a adăugat Ichim, care este și președinte al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR).

Potrivit lui, lucrurile acestea se reglează și se știu dinainte. „De aceea nici noi nu suntem protejați atunci când avem probleme și restul globului are producții foarte bune. Prețurile sunt [stabilite] la nivel mondial acum, într-o piață globală”, a explicat fermierul.

Recolta de grâu a Franței ar urma să coboare cu peste 15%, la minimul ultimilor patru ani, din cauza ploilor. Țara este principalul producător de grâu din UE. Totodată, guvernul SUA prognozează că stocurile mondiale de grâu vor coborî la cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani.

Fermierul a spus că vom avea o imagine mai clară despre ce se va întâmpla cu prețurile la cereale după Anul Nou.

Dennis Voznesenski, director responsabil cu agricultura în cadrul Commonwealth Bank, vede și el o potențială creștere a prețurilor cerealelor în 2025 ca urmare a scăderii stocurilor globale de cereale. „Așadar, vedem probleme probabile cu recolta din Canada, am putea asista la o reducere a culturilor anul viitor, am putea asista la un randament mai scăzut în Rusia, iar Australia de Vest este uscată”, a declarat el pentru ABC News.

Despre producția locală de grâu, Ichim a spus că în acest an țara noastră „are producție de grâu, dar nu este la cele mai înalte cote”. „E secetă peste tot”, a concluzionat el.

Sursa foto: Ramon Cliff | Dreamstime.com

Comentarii

  1. Înainte de a recolta noi , românii era grâu ciocălău , și a scăzut prețul , acum după recoltare nu mai este și crește prețul de la alimente . Explicatimi și mie cum 1kg de pâine costă cît 10 kg de grâu ?

  2. Cum adica? Marii fermierii romani si patrioti care plangeau acum ceva timp la guvern ca de ce graul este ieftin – cand au asteptat un an de zile sa-l vanda foarte scump, dar ucrainienii au stricat socoteala – vor sa vanda totul la export cat mai scump si nu sa vanda la pret rezonabil pentru compatriotii lor?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *