Sphera Franchise Group, operatorul în franciză al unor branduri precum KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a înregistrat în primul semestru din 2026 un profit normalizat de 13,7 milioane de lei, cu 22,6% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, informează Agerpres.
În schimb, vânzările consolidate ale grupului au crescut cu 1,2%, până la 754,5 milioane de lei. EBITDA normalizată a ajuns la 52,5 milioane de lei, nivel relativ stabil față de primele șase luni din 2025, cu o marjă de 7%.
România a generat cele mai mari vânzări ale grupului, de 648,2 milioane de lei în primul semestru, în creștere cu 1,5% față de perioada similară din 2025.
În Italia, vânzările au ajuns la 90,3 milioane de lei, în scădere cu 3%. Compania pune evoluția pe seama condițiilor mai puțin favorabile ale pieței și a închiderii a două restaurante.
Republica Moldova a avut cea mai rapidă creștere dintre piețele grupului. Vânzările au urcat cu 18%, până la 16 milioane de lei, susținute de contribuția restaurantelor deschise recent.
KFC a rămas principalul brand din portofoliul Sphera, cu vânzări de 647,4 milioane de lei în primele șase luni ale anului, cu 0,9% peste nivelul din aceeași perioadă din 2025.
Taco Bell a avut cea mai puternică evoluție, vânzările crescând cu 11,3%, până la 55,7 milioane de lei.
În cazul Pizza Hut, vânzările au scăzut cu 6,3%, la 50 de milioane de lei. Compania a anunțat că urmărește optimizarea rețelei acestui brand.
Cioccolatitaliani, concept aflat în dezvoltare în Italia, a generat vânzări în restaurante de 1,4 milioane de lei. Rezultatul reflectă extinderea rețelei după deschiderea celei de-a doua unități.

Foto: Taco Bell
În prima jumătate a anului, Sphera a continuat extinderea portofoliului și a piețelor în care operează.
Taco Bell a ajuns pentru prima dată în afara României, prin deschiderea unei unități la Chișinău. Grupul a adăugat, de asemenea, brandul wagamama în portofoliu și a testat noi formate de restaurante, inclusiv primul KFC Delivery Carry Out din România.
„În acest an am făcut pași concreți în direcții care vor modela următoarea etapă de dezvoltare a Sphera. Am dus Taco Bell pentru prima dată în afara României, la Chișinău, în Republica Moldova, am adăugat wagamama în portofoliu și am continuat să testăm noi oportunități și formate de dezvoltare”, a declarat Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group.
Potrivit acestuia, compania își concentrează investițiile către brandurile, piețele și formatele cu potențial de dezvoltare pe termen lung și urmărește în paralel optimizarea rețelei Pizza Hut.
Acțiunile Sphera Franchise Group au înregistrat o creștere de 4,4% în prima jumătate a anului 2026. Dacă este inclus și dividendul, randamentul total a ajuns la 7,2%.
Evoluția a fost mai bună în trimestrul al doilea, când acțiunile s-au apreciat cu 10,7%, iar randamentul total a ajuns la 13,7%.
Cu toate acestea, performanța titlului a rămas sub cea a pieței în primul semestru.
Sphera Franchise Group operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, KFC în Republica Moldova și în anumite zone din Italia, precum și Cioccolatitaliani în Italia.
Compania deține și drepturile de franciză pentru dezvoltarea restaurantelor Hard Rock Cafe în România și Republica Moldova și pentru brandul wagamama.
Grupul are peste 175 de restaurante în cele trei piețe și aproximativ 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată la Bursa de Valori București din 2017 și este inclusă în indicele principal BET și în indicii MSCI Frontier Markets.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți