Porumbul dulce este atât o legumă, cât și o cereală. Spre deosebire de unele soiuri care sunt recoltate când boabele sunt uscate pentru a fi folosite ca cereale, porumbul dulce, cu care suntem cel mai familiarizați, este cules când este încă imatur și consumat ca legume, potrivit bbcgoodfood.com.
“Pe măsură ce porumbul dulce se maturizează, zaharurile pe care le conține se transformă în amidon, motiv pentru care trebuie consumat proaspăt sau conservat (prin congelare sau la conservă)”, spune nutriționista Kerry Torrens.
Sub formă uscată, porumbul este unul dintre cele mai consumate cereale din lume, iar varietățile sale sunt folosite pentru a produce tortilla, popcorn, mămăligă (polenta), făină de porumb, chipsuri, ulei sau sirop de porumb și poate fi utilizat, de asemenea, ca și combustibil pentru încălzirea sobelor sau furaj pentru animale.
O porție de 80g de boabe de porumb dulce (proaspete, congelate sau la conservă) este echivalentă cu una dintre cele cinci porții zilnice recomandate de fructe și legume. Deși este adesea descris ca o legumă „bogată în zahăr”, porumbul dulce are un gust plăcut dulce, dar conține doar 2,5g de zahăr per 100g – relativ puțin comparative, de exemplu, cu un cartof dulce fiert, care conține 11,6g zahăr per 100g.
Deși nu este unul dintre cei mai comuni alergeni, unele persoane pot avea reacții alergice la porumb. Aceste reacții pot apărea la contactul cu porumbul sau produse derivate, precum uleiul de porumb, amidonul de porumb sau siropul de porumb cu un conținut ridicat de fructoză. Alergia este relativ rară, dar reacția poate fi imediată și severă.
Atunci când este consumat ca aliment integral, porumbul dulce este bogat în fibre și compuși vegetali care pot susține sănătatea digestivă și proteja anumite funcții ale organismului, odată cu înaintarea în vârstă. Fiind în mod natural fără gluten, porumbul reprezintă o opțiune valoroasă pentru persoanele cu boala celiacă. Totuși, produsele procesate din porumb sunt mai puțin nutritive și pot conține mai puțină fibră, dar cantități mari de sare, zahăr și grăsimi adăugate.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți