Pauza de masă, între recomandările nutriționale și realitate / Dr. Sorina Ispas, medic diabetolog: „Când mănâncă omul? Unde mănâncă?”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Le cerem oamenilor să mănânce sănătos, să evite alimentele ultraprocesate și să își pregătească mesele din timp. Dar le oferim și condițiile necesare pentru a face acest lucru? Un medic diabetolog propune deschiderea unei discuții despre un posibil standard pentru pauza de masă la locul de muncă și în universități.

Vorbim tot mai mult despre alimentație sănătoasă, prevenirea obezității, diabetului și bolilor cardiovasculare. Recomandările sunt cunoscute: planificarea meselor, reducerea consumului de produse ultraprocesate, hidratarea și pregătirea alimentelor acasă.

Dar există o întrebare care apare mai rar: au oamenii timpul și condițiile necesare pentru a pune în practică aceste recomandări?

Dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, medic primar medicină de laborator, asistent universitar la Disciplina Anatomie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și vicepreședinte pentru regiunea Sud-Est al Societății Române de Lifestyle Medicine, atrage atenția, într-o declarație pentru G4Food, asupra unei componente mai puțin discutate a prevenției: mediul în care oamenii muncesc și studiază.

Pauza de masă există, pe hârtie, dar poate fi dificil de folosit, în realitate

„Pentru mulți angajați, o zi de lucru înseamnă ore consecutive de activitate, ședințe, sarcini și termene-limită. Chiar și atunci când există formal o pauză, volumul de muncă poate face dificilă respectarea ei în mod real. Astfel, apare astfel o întrebare simplă: când mănâncă angajatul? Dar există și o a doua întrebare, la fel de importantă: unde mănâncă?

Nu toate locurile de muncă dispun de un spațiu adecvat pentru servirea mesei. Nu peste tot există un frigider, în care alimentele aduse de acasă să poată fi păstrate în condiții corespunzătoare. Uneori lipsesc posibilitățile de încălzire a mâncării, accesul facil la apă sau un spațiu separat în care angajații să poată lua masa.

În aceste condiții, recomandarea „adu-ți mâncare sănătoasă de acasă” poate deveni dificil de aplicat”, explică dr. Sorina Ispas.

Problema mesei apare și în universități

Situația nu îi privește, din păcate, doar pe angajați. Și studenții se pot confrunta cu aceeași problemă.

Un student poate avea într-o singură zi cursuri, lucrări practice, seminare și stagii succesive. Atunci când orarul este compact, pauzele dintre activități nu sunt întotdeauna suficiente pentru a ajunge la cantină, a cumpăra o masă și a o consuma fără grabă.

Apare astfel un paradox: vorbim despre prevenție și stil de viață sănătos, dar programul instituțional nu include întotdeauna o perioadă realistă destinată mesei.

„Problema poate fi cu atât mai relevantă pentru studenții de la Medicină. Viitorii profesioniști din domeniul sănătății învață cum să le recomande pacienților alimentație echilibrată, activitate fizică și un stil de viață sănătos, în timp ce propriul program poate face dificilă aplicarea unora dintre aceste principia”, mai spune medicul.

Ar trebui să existe un standard pentru pauza de masă?

De aici pornește o întrebare care merită discutată: avem nevoie în România de un cadru minimal privind pauza de masă și condițiile în care aceasta poate fi luată?

Nu ar fi vorba neapărat despre reguli identice pentru toate instituțiile. Un spital are alte nevoi decât un birou, o fabrică funcționează diferit față de o universitate, iar activitatea în ture presupune alte soluții.

„Ar putea exista un set minimal de principii, adaptabil fiecărui mediu:

• pauză de masă reală și predictibilă, inclusă în organizarea programului;
• un spațiu adecvat în care angajații sau studenții să poată mânca;
• acces la apă potabilă;
• posibilitatea păstrării alimentelor în condiții de siguranță, acolo unde este fezabil;
• soluții pentru încălzirea alimentelor aduse de acasă;
• opțiuni alimentare sănătoase și accesibile în instituțiile care oferă servicii de alimentație;
• în cazul universităților, organizarea orarelor astfel încât să existe o fereastră realistă pentru masă.

Un astfel de cadru nu ar trebui să presupună că toate instituțiile trebuie să funcționeze identic. Dimpotrivă, soluțiile ar putea fi adaptate specificului fiecărui loc de muncă sau de studiu”, susține dr. Ispas.

Sănătatea nu depinde doar de alegerile individului

Este ușor să îi spunem unei persoane: „Mănâncă mai sănătos”.

Este însă mult mai dificil să respecte această recomandare, dacă are doar câteva minute între două activități, dacă nu are unde să păstreze alimentele aduse de acasă sau dacă singurele produse disponibile rapid sunt gustările ultraprocesate.

De aceea, prevenția poate fi privită și din perspectiva mediului în care trăim, muncim și studiem.

„Alegerile individuale contează, dar și condițiile în care aceste alegeri sunt făcute pot facilita sau îngreuna un stil de viață sănătos. Iar această perspectivă ridică o întrebare importantă pentru România: ar trebui să existe un standard privind pauza de masă și condițiile minime necesare pentru ca angajații și studenții să poată mânca adecvat în timpul unei zile de lucru sau de studiu?”, mai spune dr. Sorina Ispas.

Ce fac alte țări în privința mesei la locul de muncă?

Problema nu este una pur teoretică. În mai multe state europene există măsuri care țin cont de faptul că alimentația în timpul zilei de muncă sau de studiu depinde și de mediul creat de instituție.

„În Franța, de exemplu, pentru unitățile cu cel puțin 50 de angajați, legislația prevede existența unui spațiu destinat servirii mesei, cu dotări care includ posibilități de refrigerare a alimentelor și de încălzire a mâncării.

În Germania, legislația privind timpul de muncă stabilește pauze minime, în funcție de durata zilei de lucru, și prevede, în principiu, că o persoană nu poate lucra mai mult de șase ore consecutive, fără a lua pauză.

În Regatul Unit, adulții care lucrează mai mult de șase ore au, în general, dreptul la o pauză neîntreruptă de cel puțin 20 de minute”, spune dr. Ispas.

Există și modele în ceea ce privește alimentația studenților

În Finlanda, spre exemplu, statul subvenționează o masă zilnică pentru studenții din învățământul superior, în restaurantele incluse în program, iar sistemul impune și anumite criterii privind compoziția meselor, potrivit dr. Sorina Ispas.

Iar în Franța, începând din 2026, prin rețeaua CROUS, accesul la masa de un euro a fost extins tuturor studenților eligibili.

„Aceste exemple nu înseamnă că România ar trebui să copieze, automat, un anumit model. Ele arată, însă, că alimentația din timpul zilei de lucru sau de studiu poate fi privită și ca o problemă care ține de organizarea instituțională, nu exclusiv de responsabilitatea individual”, afirmă dr. Sorina Ispas.

„Când mănâncă omul? Unde mănâncă? Și în ce condiții?”

Poate că următorul pas în educația nutrițională nu este să le spunem oamenilor încă o dată ce ar trebui să mănânce, este de părere diabetoloaga.

Poate că trebuie să discutăm și despre când, unde și în ce condiții pot mânca.

„Un posibil protocol sau standard minimal ar putea porni de la trei întrebări simple:

• Când mănâncă omul?
• Unde mănâncă?
• Are condițiile necesare pentru a păstra și consuma în siguranță o masă pregătită de acasă?”, recomandă dr. Sorina Ispas.