I se spune și „hrana săracului”, dar este un aliment cu multiple beneficii. Cum poate făina de roșcove să prevină diabetul și să controleze glicemia

I se spune și „hrana săracului", dar este un aliment cu multiple beneficii. Cum poate făina de roșcove să prevină diabetul și să controleze glicemia
Foto: Planteea

Timp de decenii, roșcovele au purtat eticheta de hrană pentru animale sau alternativă ieftină pentru cacao în perioadele de criză economică. Totuși, cercetările medicale moderne redescoperă potențialul terapeutic al acestui fruct mediteranean, transformându-l într-un aliat valoros împotriva diabetului de tip 2 și a obezității.

Proiectul Metacarob

Un grup de cercetători de la Institutul de Știință și Tehnologie a Alimentelor și Nutriției (ICTAN-CSIC) din Spania, condus de dr. Jara Pérez, testează efectele făinii de roșcove asupra pacienților aflați în stadiu de prediabet.

Studiul clinic, denumit Metacarob, urmărește să evalueze modul în care suplimentarea dietei reduce spike-urile de glucoză din sânge și sporește senzația de sațietate.

  • Eșantionul studiat: 60 de voluntari (bărbați și femei cu vârsta de peste 40 de ani) care suferă de prediabet și obezitate, o categorie expusă unui risc metabolic și cardiovascular ridicat.
  • Metodologia: Un studiu în cadrul căruia participanții vor consuma zilnic, timp de 8 săptămâni, o băutură pe bază de lapte îmbogățită cu făină de roșcove (sau un preparat placebo), fiind analizate probe biologice înainte și după tratament.
- articolul continuă mai jos -

Secretul din făina de roșcove

Spre deosebire de alte surse obișnuite de fibre, făina de roșcove conține o combinație naturală rară: asocierea directă între fibrele solubile/insolubile și polifenoli (antioxidanți puternici).

Fibrele și polifenolii sunt metabolizați împreună și ajung intacte în colon.

Flora intestinală procesează acest complex simbiotic, eliberând compuși activi care ajută la reglarea metabolismului glucozei și ajută microbiomul intestinal.

Încetinirea absorbției zahărului previne creșterile bruște ale insulinei după masă, așa-numitele spike-uri glicemice.

Beneficii precum sațietate și combaterea obezității

Pe lângă gestionarea nivelului de zahăr din sânge, datele preliminare arată că făina de roșcove stimulează hormonii responsabili pentru senzația de sațietate, devenind un instrument util în controlul greutății corporale. Deoarece sănătatea microbiotei intestinale este strâns legată de prevenirea bolilor metabolice, roșcovele promit să devină unul dintre cele mai eficiente alimente funcționale ale viitorului, susține La Razon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă