O tonă de rodii carbonizate, vechi de 2000 de ani, descoperită la Oplontis / Ce dezvăluie depozitul despre comerțul și alimentația romanilor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O cantitate impresionantă de rodii carbonizate, păstrată aproape două milenii lângă Pompei, oferă noi informații despre economia romană. Fructele ar fi putut avea mai multe utilizări, de la alimentație până la prelucrarea pieilor.

Studiul arheobotanic analizează vestigiile vegetale descoperite în camera 42 a complexului Villa B din Oplontis, actualul Torre Annunziata. Situl a fost îngropat de erupția Vezuviului din anul 79 d.Hr., aceeași catastrofă care a distrus Pompeiul. Cercetarea a fost publicată de ScienceDirect.

Aproximativ o tonă de rodii, depozitată într-o singură încăpere

Camera 42 conținea inițial opt grămezi de material vegetal. Fiecare avea aproximativ 90 pe 90 de centimetri și o înălțime de circa 40 de centimetri. În interior se alternau straturi compacte de rodii carbonizate și straturi de material vegetal. Cantitatea totală descoperită a fost estimată anterior la aproximativ zece chintale, adică o tonă.

Cercetătorii au analizat structura acestor depozite prin microstratigrafie, observații stereoscopice și microscopie electronică de baleiaj. Studiul a confirmat, de asemenea, că grămezile nu reprezentau o acumulare întâmplătoare. Fructele și materialele vegetale erau așezate în straturi bine definite. Analiza a identificat inclusiv rogojini realizate din plante erbacee, între care raigrasul. Autorii consideră că alegerea plantelor a fost deliberată și legată de conservarea și gestionarea produselor depozitate.

Rodiile erau, în cea mai mare parte, coapte

O altă concluzie importantă schimbă interpretările formulate anterior despre acest depozit. În trecut, o parte dintre cercetători consideraseră că rodiile ar fi fost culese necoapte sau supuse unor procedee speciale pentru oprirea coacerii. Noua analiză indică însă că majoritatea rodiilor din depozit erau coapte. Ele par să fi fost recoltate atunci când ajunseseră la maturitatea potrivită. Acest detaliu i-a determinat pe cercetători să analizeze nu doar consumul fructelor, ci și modul în care romanii valorificau diferitele componente ale acestora.

Una dintre ipotezele studiului este că semințele comestibile erau extrase pentru consum. Cojile ar fi putut fi apoi păstrate și utilizate într-o activitate comercială diferită.

Cojile de rodie sunt bogate în taninuri, substanțe vegetale utilizate tradițional la prelucrarea pieilor. Autorii consideră posibil ca, după îndepărtarea părții comestibile, cojile să fi fost depozitate pentru obținerea taninurilor și pentru tăbăcirea pielii. Este însă vorba despre o ipoteză de lucru, nu despre o utilizare demonstrată definitiv de cercetare. Studiul deschide astfel o direcție nouă privind lanțurile de producție existente la Oplontis.

Cantitatea foarte mare de rodii susține oricum ideea unei activități care depășea consumul unei singure gospodării.

Villa B era probabil un centru comercial și de distribuție

Contextul arheologic întărește această interpretare. Villa B era foarte diferită de luxoasa Villa A, cunoscută și drept Villa Poppaea. Complexul avea peste 70 de încăperi, numeroase spații de depozitare și o poziție favorabilă comerțului. Clădirea se afla în apropierea unor drumuri importante și, în Antichitate, avea acces direct către mare. În curtea complexului au fost descoperite numeroase amfore, iar alte încăperi conțineau resturi de plante și produse agricole.

Oplontis Project descrie Villa B mai degrabă ca pe un emporium sau centru de distribuție decât ca pe o vilă destinată relaxării. Au fost descoperite aici amfore pregătite pentru transportul vinului, dar și resturi de nuci, fân și rodii.

Depozitul de rodii a fost folosit în trecut și în dezbaterea privind anotimpul în care a avut loc erupția Vezuviului. Autorii noului studiu precizează însă că datele privind maturitatea fructelor nu permit, deocamdată, stabilirea cu precizie a sezonului erupției. Valoarea principală a descoperirii este alta. Ea arată modul sofisticat în care romanii selectau, procesau, conservau și reutilizau resursele vegetale.

În cazul rodiilor de la Oplontis, un singur fruct ar fi putut intra în mai multe circuite economice: semințele pentru alimentație, iar cojile pentru obținerea taninurilor și, posibil, pentru prelucrarea pieilor.

Ansamblul din camera 42 oferă astfel o imagine rară asupra unei economii în care aproape nimic din resursele vegetale nu era neapărat risipit.