O muscă a aterizat pe mâncare. O mai poți mânca sau trebuie să o arunci? Ce spun experții în siguranță alimentară

O muscă a aterizat pe mâncare. O mai poți mânca sau trebuie să o arunci? Ce spun experții în siguranță alimentară
Foto Dreamstime

O muscă aterizează pentru câteva secunde pe felia de pepene, pe salată sau pe mâncarea lăsată pe masă. O alungi și continui să mănânci. Pare un gest banal, mai ales vara, însă insectele pot transfera pe alimente microorganisme adunate anterior de pe gunoi, resturi animale sau alte suprafețe contaminate.

Asta nu înseamnă că o singură muscă aterizată pentru câteva clipe pe mâncare te va îmbolnăvi automat. Riscul depinde de timpul de expunere, de numărul insectelor, de tipul alimentului și inclusiv de faptul că acesta urmează sau nu să fie preparat termic, explică specialiștii în siguranță alimentară, potrivit Martha Stewart.

Ce face o muscă atunci când aterizează pe mâncare

Una dintre ideile greșite este că musca doar se plimbă pe suprafața alimentului și apoi își ia zborul.

„În realitate, muștele  pot transfera germeni pe care i-au preluat de pe gunoi, deșeuri animale și alte suprafețe contaminate, prin intermediul picioarelor și corpului și, adesea, regurgitează enzime digestive pe alimente”, explică Vanessa Coffman, specialist în siguranță alimentară și director în cadrul organizației Stop Foodborne Illness.

În plus, insectele pot lăsa în urmă excremente.

- articolul continuă mai jos -

Entomologul Marcus Griswold compară aparatul bucal al unei muște cu un burete. La fel ca un burete de bucătărie folosit, acesta poate acumula murdărie și bacterii. Muștele nu au dinți cu care să mestece alimentele, astfel că folosesc enzime digestive pentru a descompune hrana înainte de a o consuma.

Muștele de casă și muștele albastre sau verzi sunt considerate problematice inclusiv pentru că se pot deplasa între materii fecale sau alte surse de contaminare și alimentele consumate de oameni.

Mai poți mânca alimentul?

O singură muscă ce aterizează pentru scurt timp pe mâncare nu înseamnă automat că persoana care o consumă se va îmbolnăvi. Posibilitatea contaminării există însă din momentul în care insecta intră în contact cu alimentul.

„Contaminanții pot ajunge în mâncare practic din momentul în care musca intră în contact cu ea”, explică Mark McShane, specialist în siguranță alimentară.

Acesta spune că procesul poate începe foarte repede: odată ce musca aterizează și aparatul său bucal atinge alimentul, începe să îl digere și poate transfera bacterii.

Riscul trebuie însă evaluat în funcție de situație.

Dacă o singură muscă a aterizat pentru foarte puțin timp pe un aliment care urmează să fie gătit temeinic sau dacă este vorba despre un produs protejat de un ambalaj ori o barieră, riscul general de apariție a unei boli transmise prin alimente este considerat redus, potrivit Vanessei Coffman.

Specialista recomandă să fie luate în calcul câteva lucruri simple: cât timp a rămas alimentul expus, dacă pe el au aterizat una sau mai multe muște și dacă există semne vizibile de contaminare.

Când ar trebui să arunci mâncarea

Situația se schimbă dacă mai multe muște au aterizat în mod repetat pe aliment sau dacă sunt observate excremente ori ouă.

În astfel de cazuri, recomandarea este ca mâncarea să fie aruncată.

O atenție suplimentară este necesară dacă alimentul urmează să fie consumat de persoane care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme grave ale bolilor transmise prin alimente. Printre acestea se numără femeile însărcinate, copiii mici, vârstnicii și persoanele cu sistem imunitar compromis.

Și tipul alimentului contează.

Mark McShane spune că este mai preocupat de alimentele crude care nu vor mai fi preparate termic, deoarece în cazul acestora nu există o etapă ulterioară de încălzire care să poată distruge o parte dintre microorganismele ajunse pe mâncare.

Regula simplă recomandată de Coffman atunci când nu poți aprecia riscul este: „Dacă ai îndoieli, aruncă-l”.

Ce bacterii pot transporta muștele

Problema vine din locurile prin care circulă aceste insecte.

Muștele pot intra în contact cu gunoiul, materiile fecale ale animalelor și alte surse contaminate, iar apoi se pot deplasa direct către alimente.

Printre bacteriile pe care muștele le pot transporta se numără Salmonella, E. coli și Shigella, toate cunoscute pentru capacitatea lor de a provoca boli transmise prin alimente, potrivit experților citați.

Simpla prezență a unei muște nu demonstrează însă că alimentul respectiv este contaminat cu una dintre aceste bacterii și nici că persoana care îl consumă se va îmbolnăvi.

Cum protejezi mâncarea de muște, mai ales vara

Cea mai simplă soluție este prevenirea contactului dintre insecte și alimente.

Mâncarea ar trebui ținută acoperită ori de câte ori este posibil. Capacele, folia alimentară, recipientele închise sau plasele speciale pentru protejarea preparatelor pot reduce șansele ca muștele să ajungă pe alimente.

În cazul meselor în aer liber, Marcus Griswold recomandă și folosirea ventilatoarelor în apropierea zonei în care se află mâncarea, curenții de aer putând descuraja unele muște să se apropie.

Este importantă și eliminarea locurilor în care acestea se pot reproduce. Coșurile de gunoi trebuie curățate regulat, compostul trebuie păstrat acoperit, iar resturile lăsate de animalele de companie trebuie îndepărtate rapid.

Alimentele perisabile trebuie puse la frigider cât mai repede, iar plasele de la ferestre și ușile ar trebui menținute în stare bună pentru a împiedica insectele să intre în locuință.

Și resturile de mâncare sau lichidele vărsate trebuie curățate rapid, deoarece pot atrage muștele și alți dăunători.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă