Curtea de Apel București suspendă reorganizarea sistemului antigrindină și alte Hotărâri ale Guvernului Bolojan/ UPDATE: Guvernul va face recurs

Curtea de Apel București suspendă reorganizarea sistemului antigrindină și alte Hotărâri ale Guvernului Bolojan/ UPDATE: Guvernul va face recurs
Sursa foto: G4Food

Curtea de Apel București a decis suspendarea executării HG nr. 545/2026, act normativ ce vizează modificarea organizării și funcționării Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP), precum și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Decizia instanței este executorie de drept, anunță Mediafax.

Măsura vine în cadrul unui val de suspendări dictate de judecători, în urma unor sesizări depuse de PSD, care vizează deciziile luate de Executiv după ce a devenit interimar.

UPDATE: Guvernul va face recurs

Guvernul va face recurs împotriva deciziilor de luni ale Curţii de Apel Bucureşti prin care au fost suspendate alte cinci hotărâri adoptate de Executivul condus de premierul interimar Ilie Bolojan, după cele şase de joia trecută, transmite Agerpres.

Într-un comunicat de presă transmis AGERPRES luni, Guvernul susţine că, urmare a acestor decizii, nu vor putea fi puse în aplicare măsuri importante pentru a facilita accesul tinerilor pe piaţa muncii, gestionarea fondurilor europene, încasarea veniturilor bugetare, prevenirea răspândirii bolilor la animale şi sprijinirea crescătorilor individuali de animale, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea unor activităţi ale instituţiilor statului.

- articolul continuă mai jos -

„Guvernul va iniţia acţiunea de recurs împotriva deciziilor judecate de Curtea de Apel Bucureşti şi menţionează calendarul strâns al judecării acestora. Luni, 27 iulie, PSD a depus plângerile prealabile, miercuri, 29 iulie, PSD a atacat 11 din cele 12 hotărâri şi a cerut suspendarea lor. În aceeaşi zi, începând cu ora 14:54, au început să intre la Secretariatul General al Guvernului (instituţie care reprezintă Guvernul în instanţă) citaţiile pentru cele cinci procese în care Curtea s-a pronunţat astăzi. Termenul a fost luni, 3 august, ora 11:00″, se arată în comunicat. În completare sunt detaliate HG-urile suspendate de Curtea de Apel şi efectele produse de aceste decizii ale instanţei, între ele și sprijinul pentru crescătorii individuali de animale

Efectele produse de suspendarea sprijinului pentru crescătorii individuali de animale

Executivul arată şi efectele produse de suspendarea sprijinului pentru crescătorii individuali de animale. „Hotărârea Guvernului nr. 512/02.07.2026, având ca obiect aprobarea plafonului de cheltuieli aferent activităţii de colectare, transport, depozitare şi neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, pentru anul 2026. Prin această Hotărâre, Guvernul aproba un plafon de 3,15 milioane lei pentru anul 2026 aferent schemei de ajutor de stat privind colectarea, transportul, depozitarea şi neutralizarea animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale. Se asigura astfel continuitatea aplicării schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 1218/2024 şi aprobată de Comisia Europeană, precum şi predictibilitatea cadrului de finanţare”, conform comunicatului.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Reorganizarea Sistemului Antigrindină, blocată în instanță

În dosarul 4920/2/2026, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare a HG nr. 545/2026 (publicată în Monitorul Oficial nr. 588 din 17 iulie 2026). Hotărârea modifica art. 6 alin. (6) din HG nr. 1186/2014 privind funcționarea Autorității Antigrindină, alături de structura MADR. Executarea actului normativ este oprită până la pronunțarea instanței de fond pe acțiunea în anulare.

Hotărâri de Guvern blocate de judecători

Decizia privind Sistemul Antigrindină face parte dintr-o serie mai amplă de hotărâri judecătorești nefavorabile Executivului condus de Ilie Bolojan:

  • Luni, 3 august 2026: Instanța a suspendat alte 5 Hotărâri de Guvern (HG nr. 570/2026, HG nr. 530/2026, HG nr. 512/2026, HG nr. 511/2026 și HG nr. 501/2026).

  • Ședința anterioară: Au fost suspendate alte 5 acte normative alături de cea privind antigrindina, printre care reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin (HG 547/2026), regimul ariilor protejate Natura 2000 (HG 509/2026), procedura plăților pentru persoanele cu handicap (HG 569/2026) și cotizația pentru schimbul de organe (HG 546/2026).

Miza juridică și blocajul din PNRR

Conform Codului Administrativ, un Guvern demis sau interimar are atribuții limitate: poate emite doar acte cu caracter individual sau normativ strict necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a putea promova politici noi, ordonanțe de urgență sau proiecte de lege.

În urma seriei de suspendări din instanță, Guvernul interimar a fost nevoit să reorienteze o parte din măsuri către Parlament sub formă de proiecte de lege. Printre acestea se numără Strategia privind conservarea biodiversității (care deblochează fonduri de circa 1 miliard de euro din PNRR), alături de alte jaloane-cheie ce însumează aproape 4 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă