Cu toții ne-am întrebat, măcar o dată, ce ar fi mai bine să alegem, iaurt sau kefir? La gust nu este o diferență semnificativă, dar care aduce mai multe beneficii organismului? La toate aceste întrebări a răspuns, pentru G4Food, dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, medic primar medicină de laborator, asistent universitar la Disciplina Anatomie, la Universitatea Ovidius, din Constanța și vicepreședinte pe regiunea sud- est al Societății Române de Lifestyle Medicine.
„Cea mai bună alegere, când vine vorba despre iaurt sau kefir, nu este „ori–ori”. Nu recomand excluderea unuia, în favoarea celuilalt, ci alternarea lor. Astfel, dacă mănânci și iaurt și kefir, beneficiezi de o diversitate mai mare de bacterii bune, ceea ce este exact ce își dorește organismul tău.
„În cabinet, una dintre întrebările pe care le primesc frecvent este: „Ce este mai sănătos pentru sănătatea intestinului – iaurtul sau kefirul?”. Răspunsul meu este simplu: ambele pot fi alegeri foarte bune, însă kefirul are un mic avantaj, atunci când discutăm despre microbiomul intestinal și diversitatea probioticelor”, a explicat, dr. Sorina Ispas.
Iaurtul natural este un aliment echilibrat, bogat în proteine, calciu și bacterii benefice. În medie, 100 g de iaurt conțin aproximativ:
„Îl recomand frecvent persoanelor care au nevoie de un aliment sățios, ușor de integrat, la micul dejun sau ca gustare sănătoasă. În plus, iaurtul poate susține digestia și echilibrul florei intestinale”, spune medicul.
Kefirul este diferit. Prin procesul său de fermentare, conține o varietate mai mare de bacterii și drojdii benefice.
În general, 100 g de kefir conțin:
„Din experiența mea clinică, multe persoane care se confruntă cu balonare, tranzit intestinal modificat sau au tulburări digestive după tratamente cu antibiotice tolerează foarte bine kefirul. Uneori poate fi mai ușor de digerat decât alte produse lactate”, afirmă dr. Sorina Ispas.
Cercetările despre microbiom au arătat cât de importantă este diversitatea bacteriilor intestinale pentru metabolism, inflamație și chiar sănătatea metabolică.
Dr. Ispas precizează și de ce recomandă alternarea consumului de kefir și de iaurt: “Tocmai pentru a obține această diversitate a bacteriilor intestinale. De asemenea, un aspect foarte important, de care trebuie să ținem seamă, este alegerea produsului potrivit. Ideal este să fie unul cât mai simplu și natural, fără zahăr adăugat, fără exces de arome sau aditivi și bogat în culturi vii, active”, explică medicul.
„Uneori, cele mai valoroase alimente pentru sănătate sunt și cele mai simple. Iaurtul și kefirul rămân exemple excelente de alimente accesibile, nutritive și benefice pentru intestine” – dr. Sorina Ispas
Pe scurt: ambele sunt sănătoase, dar depinde ce urmărești. Nu există un câștigător absolut – însă kefirul are un mic avantaj în anumite situații.
Ideal dacă vrei ceva hrănitor, sățios și ușor de integrat zilnic.
Ideal dacă vrei un “boost” pentru intestin și microbiom.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți