Mâncarea cu proteină hidrolizată – o șansă pentru animalele cu probleme digestive și alergii. Ce trebuie să faci dacă observi că prietenul tău necuvântător suferă

WhatsApp Image 2024-06-07 at 16.22.06

Indiferent dacă îți hrănești animalul de companie cu mâncare gătită sau gata preparată, toate alimentele trebuie să conțină surse de proteine, carbohidrați și grăsimi necesare funcționării organismului. Însă tocmai aceste proteine ​​pot cauza probleme animalelor declanșând boli cronice inflamatorii, alergii sau intolerante.

Alimentele care ​​provoacă cele mai multe reacții alergice sunt în principal glutenul, soia, porumbul, grâul, carnea de vacă, de porc, lapte sau produsele lactate. Dar în egală măsură animalul poate dezvolta boli inflamatorii intestinale care nu îi permit nici ingerarea majorității alimentelor, nici chiar asimilarea alimentelor pe care le poate consuma.

Cum îmi dau seama că animalul meu de companie ar putea avea o alergie sau o afecțiune digestivă

În general animalele care suferă de astfel de probleme prezintă numeroase infecții la nivelul pielii, în special în urechi și pe lăbuțe. Le cade foarte mult păr în afara perioadelor normale de năpârlire și au chiar zone unde blana nu mai crește. Majoritatea prezintă simptome gastrointestinale, cum ar fi diareea. Anumite rase au chiar o predispoziție genetică la astfel de manifestări, de pildă buldogii francezi, ce sunt câini extrem de bolnăvicioși.

Ce trebuie să fac când observ astfel de simptome

Evident ne adresăm veterinarului. Dr. Dumitru Iftene ne-a relatat care sunt pașii. ”Când un câine are scaun diareic, stăpânul trebuie sa-i facă analize de sânge, coprocultură, un examen parazitologic. Dacă toate acestea sunt bune, dar simptomele persistă, facem o ecografie, endoscopie, colonoscopie și prelevăm probe din zonele pe care le descoperim inflamate. Dacă ni se confirmă existența unei boli inflamatorii intestinale, din păcate acest tip de boli nu se vindecă, ci se pot doar trata și găsi surse de hrană adecvate.”

Alimentele cu proteină hidrolizată – salvarea câinilor cu boală inflamatorie

Dieta acestor animale constă în administrarea de surse de proteine ​​hidrolizate. Sună ciudat, dar hidrolizarea este doar un proces prin care care proteinele normale se sparg în particule extrem de mici. În acest fel, sistemul imunitar al animalului nu recunoaște proteina responsabilă de producerea afecțiunii, ceea ce anulează reacția inflamatorie. Aplicând acest tip de proces, boabele cu care hrănești animalul alergic vor conține substanțe nutritive necesare, fără a crea o problemă. Compoziția nutrițională a hranei este identică cu cea de dinaintea spargerii moleculelor ceea ce îi permite câinelui sa aibă o alimentație normală. De altminteri, majoritatea câinilor iau rapid în greutate când sunt trecuți pe acest tip de alimentație și își corecteză  afecțiunile dermatologice. Nu trebuie să ne speriem dacă vom constata că beau foarte multă apă, acest lucru se datorează faptului că boabele din proteină hidrolizată sunt extrem de deshidratate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *