Vinul din „Odiseea” care se dilua cu 20 de părți de apă! Ce băutură i-a dat Ulise ciclopului Polifem ca să-l îmbete? (P)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cu aproape 3.000 de ani în urmă, Homer descria în „Odiseea” un vin atât de aromat, încât o singură măsură era amestecată cu douăzeci de măsuri de apă. Băutura îi aparținea lui Ulise, care a folosit-o pentru a-l îmbăta pe uriașul Polifem și a scăpa din peștera în care fusese închis. Povestea ascunde detalii fascinante despre obiceiurile grecilor antici, despre vinurile dulci și despre una dintre cele mai ingenioase păcăleli din literatura universală.

Vinul lui Ulise, mai ceva ca șprițul de București

Dacă un bucureștean ar intra astăzi într-o cârciumă și ar cere un șpriț făcut dintr-un pahar de vin și douăzeci de pahare de apă, probabil că ospătarul l-ar întreba dacă nu cumva a venit să umple piscina.

Vrei să descoperi cum a ajuns acest vin în mâinile lui Ulise? Citește „Odiseea” lui Homer, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera, și află povestea băuturii care avea să-i salveze viața.

Exact o asemenea proporție apare în „Odiseea” lui Homer, în episodul în care Ulise povestește despre vinul primit de la Maron, preotul lui Apollo din cetatea Ismaros. Era o băutură dulce, parfumată și atât de deosebită, încât, potrivit epopeii, își păstra aroma chiar și după o diluare impresionantă.

Douăsprezece amfore cu vin și un secret păzit cu strășnicie

Ulise primește vinul după atacul asupra cetății Ismaros, când îl cruță pe Maron, împreună cu soția și copilul acestuia. Drept recunoștință, preotul îi oferă daruri prețioase, printre care douăsprezece amfore cu vin dulce, nediluat. Homer precizează că foarte puțini oameni din gospodăria lui Maron cunoșteau existența acestei băuturi.

Descoperă în „Odiseea” de la Editura Litera episodul în care Ulise primește cele douăsprezece amfore și află de ce un simplu dar de mulțumire ajunge să joace un rol decisiv în confruntarea cu un monstru.

Când era pregătită pentru consum, o măsură de vin se amesteca cu douăzeci de măsuri de apă, iar parfumul rezultat era irezistibil. Pentru grecii antici, amestecarea vinului cu apă era un obicei obișnuit, dar proporția descrisă aici este neobișnuit de mare.

Polifem bea trei cupe și cade lat. Ulise își pregătește evadarea

Ajuns în peștera ciclopului Polifem, Ulise descoperă că gazda nu este tocmai genul de om care pune murături pe masă și întreabă dacă mai vrei o porție. Uriașul îi închide pe greci în peșteră și începe să-i devoreze.

Citește „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera, și urmărește întreaga confruntare cu Polifem, de la ospățul înfricoșător până la evadarea grecilor ascunși sub berbeci.

În fața unui adversar pe care nu-l poate învinge prin forță, Ulise scoate la înaintare vinul primit de la Maron. Îi oferă ciclopului băutura nediluată, iar Polifem este încântat. Bea trei cupe, cere să afle numele musafirului și primește răspunsul care avea să intre în istoria literaturii: „Nimeni”. În cele din urmă, vinul își face efectul, iar ciclopul adoarme. Ulise și oamenii săi îl orbesc cu un par înroșit în foc, apoi pregătesc fuga.

Câte grade avea vinul lui Ulise? Aici Homer ne lasă cu paharul în mână

Faptul că vinul putea fi diluat cu douăzeci de părți de apă nu înseamnă că avea de douăzeci de ori mai mult alcool decât vinurile actuale. Homer nu oferă nicio informație despre concentrația alcoolică, iar grecii antici nu măsurau tăria băuturilor în grade, așa cum o facem astăzi. Proporția poate reprezenta o exagerare poetică menită să sublinieze calitatea excepțională a vinului.

În plus, Polifem primește vinul nediluat și consumă trei cupe, dar epopeea nu precizează volumul acestora. Prin urmare, nu putem calcula cât alcool a băut ciclopul și nici ce alcoolemie ar fi avut. Un lucru este sigur: Ulise nu îi pregătise un șpriț de terasă, ci îi oferise băutura în forma ei concentrată, tocmai pentru a-l ameți.

De ce puneau grecii apă în vin? Nu era vorba doar despre economie

În Grecia antică, vinul era frecvent consumat amestecat cu apă, mai ales în cadrul banchetelor. Amestecul era pregătit într-un vas numit *crater*, iar proporțiile puteau varia. Consumul vinului nediluat era adesea privit ca un semn de lipsă de cumpătare, deși această atitudine nu era universală și nici identică în toate epocile.

Vinul lui Maron reprezintă un caz aparte. Aroma sa extraordinară, păstrată chiar și după o diluare atât de mare, îl transformă într-o băutură aproape legendară. Nu avem însă suficiente informații pentru a stabili soiul strugurilor, metoda exactă de producție sau o rețetă pe care am putea-o reproduce fidel astăzi.

Știm doar că era dulce, foarte parfumat și păstrat cu grijă. Restul ține de imaginația lui Homer și de fascinația unei lumi în care vinul nu era doar o băutură, ci și un dar prețios, un simbol al ospitalității și, uneori, o armă neașteptată.

Un vin care a făcut mai mult decât o armată întreagă

Episodul lui Polifem arată una dintre calitățile fundamentale ale lui Ulise: capacitatea de a găsi o soluție atunci când forța nu îi este de ajuns. Închis într-o peșteră, alături de un monstru uriaș, eroul folosește ce are la îndemână: vinul, viclenia și răbdarea.

Până la urmă, povestea are și o morală numai bună de spus la un șpriț bucureștean. Dacă un necunoscut îți oferă un vin nemaipomenit și îți spune că îl cheamă „Nimeni”, poate ar fi cazul să nu bei chiar toate cele trei cupe. Mai ales dacă ai un singur ochi și omul pare cam prea interesat de ieșirea din încăpere.