INTERVIU | Au lăsat Clujul pentru un sat din Sibiu și au transformat o casă veche dintr-un sat sibian într-o afacere cu zacuscă artizanală / Povestea Cămara 195, unde un ceaun înseamnă 100 de borcane / Diana Șchiau: „Un sat are nevoie de cumpărături, comenzi și venituri, nu doar de admirație”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O mutare la țară, o casă veche dintr-un sat transilvănean și o zacuscă pregătită inițial pentru oaspeții unei pensiuni au devenit începutul unei afaceri de familie. Într-un interviu acordat G4Food, Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195, povestește cum un preparat din bucătăria restaurantului a ajuns să fie un produs căutat și cum încearcă să construiască, în Stejărișu, județul Sibiu, o afacere care să susțină și comunitatea locală. Un ceaun de zacuscă înseamnă aproximativ 100 de borcane și șase ore de muncă, iar rețeta a trecut prin patru ani de teste și ajustări.

În 2022, după aproape douăzeci de ani petrecuți în Cluj, Diana Șchiau și soțul ei au decis să se mute în Agnita, orașul natal al acestuia. Nu aveau un plan de afaceri în domeniul alimentar și nici intenția de a construi un brand de produse tradiționale. Au ajuns însă în Stejărișu, într-o casă veche care avea să devină centrul unui proiect mai amplu, construit în jurul ospitalității, gastronomiei și valorificării resurselor locale.

Totul a început cu pensiunea și restaurantul, unde găteau pentru oaspeți așa cum ar fi făcut-o pentru prietenii veniți în vizită. Zacusca pregătită pentru mesele acestora a început să fie cerută și la pachet, iar comenzile repetate au transformat un preparat din bucătăria casei într-un produs cu propria piață. Așa a apărut Cămara 195, un brand al cărui nume păstrează legătura cu adresa casei din Stejărișu.

Astăzi, Diana Șchiau și echipa Cămara 195 mizează pe rețete atent testate, ingrediente atent alese și metode tradiționale păstrate acolo unde influențează gustul. În același timp, folosesc echipamente moderne pentru siguranța și constanța producției. Planurile lor nu se opresc la dezvoltarea portofoliului, ci includ creșterea capacității de producție și colaborări mai stabile cu oamenii din satele apropiate.

De la pensiune și restaurant la o afacere cu produse artizanale

G4Food: Cum a început povestea Cămara 195? Cine sunt oamenii din spatele proiectului, ce făceați înainte și cum ați ajuns să construiți o afacere gastronomică într-un sat din Valea Hârtibaciului? Ce v-a atras la Stejărișu și ce înseamnă numele Cămara 195?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: În 2022, după aproape douăzeci de ani petrecuți în Cluj, ne-am mutat în Agnita, orașul natal al soțului meu. Nu am venit în Stejărișu cu un plan de afaceri și nici cu gândul că vom construi aici un brand alimentar. A apărut oportunitatea de a prelua pensiunea, am venit să vedem locul și, treptat, am început să ne imaginăm cum ar putea arăta viața noastră aici. Eu nu cunoscusem satul înainte de acea vizită, iar ceea ce m-a convins nu a fost o idee foarte clară despre viitor, ci felul în care locul ni s-a dezvăluit în timp.

Pensiunea și restaurantul ne-au apropiat de sat într-un mod pe care nu l-am fi putut anticipa. Am început să gătim pentru oaspeți așa cum am fi gătit pentru niște prieteni veniți la noi acasă: cu atenție, cu libertatea de a adapta meniul și cu plăcerea de a sta de vorbă cu oamenii care ne trec pragul. Nu aveam o pregătire profesională în gastronomie, dar am învățat din mers, din reacțiile oaspeților și din dorința de a le oferi ceva în care să ne regăsim și noi. În timp, am observat că mulți reveneau nu doar pentru cazare sau mâncare, ci și pentru atmosfera casei și pentru relația pe care o construiserăm.

Zacusca a apărut firesc în bucătăria restaurantului. O pregăteam pentru mesele oaspeților, iar unii au început să ne întrebe dacă pot lua câteva borcane acasă. Apoi au revenit, au comandat pentru familie și prieteni și au început să ne recomande mai departe. Nu am lansat un produs în căutarea unei piețe; am descoperit că exista deja o cerere pentru ceva ce făceam în bucătăria noastră. Cămara 195 s-a născut din momentul în care am înțeles că gustul pe care îl descoperiseră oamenii la Stejărișu putea ajunge și în casele lor, chiar și atunci când nu erau aici.

Foto Arhiva Personala

G4Food: Ați ales să produceți într-o casă veche din Stejărișu, un loc cu o istorie aparte. Ce poveste are această casă, cum ați ajuns la ea și cât de mult a influențat locul identitatea brandului? Este Cămara 195 un proiect independent sau face parte dintr-un concept mai amplu, alături de pensiunea Stejărișu 195 și experiențele turistice din zonă?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Casa de la numărul 195 este fosta casă parohială evanghelică din Stejărișu, aflată vizavi de biserica evanghelică. Pentru noi, a fost mai întâi casa în care am primit oaspeți, am gătit și am început să construim o relație cu locul. Borcanele au venit mai târziu, iar numele a păstrat tocmai această legătură foarte concretă: „Cămara” este locul în care păstrezi proviziile, iar 195 este numărul casei. Nu am căutat un nume care să sune bine oriunde, ci unul care să spună de unde vine produsul. Identitatea brandului a fost construită de un prieten drag nouă, un profesionist în branding pe care îl cunoscuserăm inițial în postura de oaspete al pensiunii. A mâncat la noi, a văzut casa, a petrecut timp cu noi și a ajuns să ne cunoască nu dintr-un brief sau dintr-o prezentare despre cine am fi vrut să fim, ci din experiența directă de client. Când a venit momentul să construim Cămara 195, el a avut generozitatea și priceperea de a transforma această perspectivă într-o identitate de brand coerentă, de la nume și felul în care sunt prezentate produsele până la universul vizual și poveste.

Pentru noi, acesta este poate cel mai valoros lucru la brandbook: nu este o imagine pe care ne-am construit-o singuri și pe care încercăm apoi să o convingem pe toată lumea să o creadă. Este felul în care cineva care ne-a cunoscut cu adevărat a înțeles casa, mâncarea și oamenii de aici. De aceea îl simțim atât de aproape de realitate. Nu ne propune să părem altceva, ci ne ajută să exprimăm mai limpede ceea ce exista deja.

Expresia ”BUN · DE CASĂ” a venit firesc și are pentru noi o semnificație care trece dincolo de produs. Cuvântul bun nu a fost ales întâmplător. Ne amintește că, dincolo de idei și proiecte, contează enorm oamenii cu adevărat buni, pe care te poți baza și datorită cărora ajungi mai departe decât ai fi ajuns singur.

Cămara 195 are propriul drum comercial, dar face parte dintr-un proiect mai amplu construit în jurul casei din Stejărișu: pensiunea, restaurantul, produsele și experiențele prin care oamenii pot descoperi Valea Hârtibaciului. Sunt direcții diferite, dar se hrănesc din aceeași sursă: locul acesta și felul în care am ales să-l împărtășim cu ceilalți.

Patru ani de teste pentru o rețetă de zacuscă

G4Food: În prezentarea de pe Hambar vorbiți despre rețete transmise din generație în generație și despre gusturi pe care nu vreți să le pierdeți. Care este moștenirea gastronomică pe care încercați să o duceți mai departe? Există rețete concrete de familie sau preparate locale care au stat la baza proiectului și cum ați decis ce păstrați neschimbat și ce adaptați?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Pentru noi, tradiția nu înseamnă să refacem mecanic fiecare gest din trecut și nici să transformăm bucătăria într-un decor. Înseamnă să înțelegem de ce anumite lucruri se făceau într-un anumit fel și să păstrăm acele metode care au un efect real asupra gustului, texturii și caracterului produsului.

Păstrăm tradiționalul acolo unde contează cu adevărat, nu doar acolo unde arată bine într-o poveste. De pildă, vinetele le coacem pe foc de lemne pentru că metoda aceasta se simte în gust și nu am avea niciun motiv să renunțăm la ea. În schimb, nu considerăm că munca artizanală trebuie să fie sinonimă cu efortul fizic inutil sau cu refuzul tehnologiei. Folosim echipamente moderne atunci când ne ajută să lucrăm mai sigur și mai constant, fără să schimbe ceea ce face produsul bun. Un ceaun cu sistem de amestecare nu gătește în locul nostru și nu schimbă rețeta; ne ajută să controlăm mai bine procesul și să nu punem oamenii să petreacă ore întregi lângă o compoziție fierbinte.

Avem și rețete moștenite, transmise în familie și păstrate în felul în care se găteau în gospodărie, chiar dacă nu toate provin dintr-un caiet vechi, cu pagini îngălbenite. Altele au fost construite de noi, prin încercări, ajustări și multă muncă. Nu credem că autenticitatea stă în a pretinde că fiecare rețetă are o vechime de generații; stă în sinceritatea cu care vorbești despre ea și în grija cu care o duci mai departe.

Iar tradiția, dacă vrem să o păstrăm vie, trebuie să poată exista și în prezent. Asta înseamnă să cunoști rețeta atât de bine încât să o poți reproduce, să măsori, să documentezi și să controlezi procesul. Nu păstrăm doar gustul de altădată, ci și responsabilitatea de a-l oferi la aceeași calitate de fiecare dată. Tradiția nu se pierde atunci când înveți să lucrezi mai bine; se pierde atunci când păstrezi doar aparența și uiți de ce făceai lucrurile într-un anumit fel.

Foto Arhiva Personala

G4Food: Unul dintre produsele voastre este Zacusca de Trei Ore, preparată într-un ceaun, pe foc de lemne. Ce presupune acest proces, de la alegerea legumelor până la produsul final? De ce trei ore, ce diferență face metoda de preparare și de unde provin ingredientele? Cât de mult contează pentru voi controlul asupra materiei prime?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Cele trei ore din nume sunt trei ore de fierbere propriu-zisă, calculate din momentul în care compoziția începe să clocotească. Nu este un timp ales pentru efectul pe care îl produce pe etichetă, ci timpul pe care l-am stabilit pentru rețeta noastră și pe care îl respectăm la fiecare șarjă. În spatele celor trei ore se află însă o zi de lucru mult mai lungă decât ar putea sugera numele produsului.

Înainte ca ingredientele să ajungă în ceaun, legumele trebuie alese și verificate, spălate, pregătite, coapte și curățate. Vinetele sunt coapte pe plită, gogoșarii sunt pregătiți separat, iar ingredientele intră în compoziție în etape. După fierbere urmează umplerea borcanelor, sterilizarea și etichetarea. De la primele pregătiri până la borcanele gata de livrare, un ceaun înseamnă aproximativ șase ore de muncă.

În anii în care am lucrat la rețetă am înțeles cât de mult contează materia primă. O vânătă nepotrivită poate aduce amăreală și poate compromite un lot întreg, așa că nu cumpărăm doar după preț și nici nu alegem un furnizor doar pentru că este aproape. Căutăm ingrediente locale ori de câte ori găsim calitatea și cantitatea necesare, dar nu facem compromisuri atunci când oferta din zonă nu poate acoperi nevoile producției.

Rețeta a trecut prin aproximativ patru ani de teste și ajustări. La început gătești după gust și instinct; când produsul ajunge la oameni care îl cumpără din nou și se așteaptă să regăsească exact gustul pe care îl cunosc, trebuie să poți explica și reproduce fiecare etapă. Am transformat experiența în gramaje, timpi și proceduri clare. Pentru noi, asta nu industrializează zacusca, ci protejează gustul pe care l-am construit și pe care oamenii au ajuns să-l recunoască.

Cum se formează prețul unui produs artizanal

G4Food: Cum arată, în cifre, producția Cămara 195? Câte borcane puteți produce într-un sezon, câte persoane sunt implicate, cât durează întregul proces și care sunt perioadele cele mai aglomerate? Ce alte produse pregătiți sau aveți în plan să introduceți în portofoliu?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: În momentul de față, un ceaun ne dă aproximativ 100 de borcane, iar asta înseamnă în jur de șase ore de lucru dacă punem la socoteală întregul proces, de la pregătirea legumelor până la etichetare. Când privești un borcan pe raft, vezi produsul finit și poate nu te gândești câtă muncă a fost necesară ca să ajungă acolo. Într-o producție de dimensiunea noastră, fiecare etapă contează, iar capacitatea nu se măsoară doar în cât încape în ceaun, ci și în câți oameni, cât spațiu și cât timp ai la dispoziție pentru pregătire, ambalare și toate operațiunile de după fierbere.

Sezonul cel mai intens este, de regulă, între august și noiembrie, în funcție de disponibilitatea legumelor, mai ales a gogoșarilor. Atunci avem nevoie de oameni în plus și căutăm personal sezonier în Stejărișu și în satele din apropiere. Este o perioadă în care ritmul se schimbă complet, iar organizarea devine la fel de importantă ca rețeta: trebuie să ai materia primă la timp, oamenii pregătiți și toate etapele coordonate astfel încât produsul să iasă la aceeași calitate.

Ne dorim să dezvoltăm portofoliul, dar nu vrem să lansăm produse doar pentru a avea mai multe etichete pe raft. Lucrăm la dulcețuri și alte conserve, iar dulceața de măceșe este un exemplu de produs care ne leagă direct de resursele din jurul satului: măceșele sunt culese de oameni de pe dealurile din zonă și cumpărate de la ei. Culesul este migălos, iar faptul că putem transforma o resursă care există aici într-un produs vandabil poate însemna un venit în plus pentru cei care o adună.

În același timp, știm că diversificarea cere investiție și disciplină. Un produs nou înseamnă teste, rețetă stabilă, costuri calculate, ambalaj, etichetă, analize și proceduri de producție. Nu este suficient să iasă gustos o dată. Trebuie să știm că îl putem face bine, în siguranță și constant, înainte să îl punem în fața clienților.

G4Food: Zacusca voastră de 330 de grame este listată la 30 de lei, un preț care o plasează în segmentul premium al conservelor. Cum se formează acest preț și cât costă, în realitate, să produci artizanal? Care sunt cele mai mari cheltuieli și cât de dificil este să obții profit dintr-o afacere alimentară de mici dimensiuni, în condițiile în care concurezi cu produse industriale mult mai ieftine?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Nu credem că un preț trebuie apărat cu adjective și nici că simplul cuvânt „artizanal” face automat un produs să merite orice sumă. Prețul trebuie să aibă o explicație în produs și în felul în care este făcut. În cazul nostru, un ceaun înseamnă aproximativ 100 de borcane, mai multe ore de muncă și o succesiune de operațiuni care nu pot fi eliminate fără să afecteze rezultatul: pregătirea și coacerea legumelor, curățarea lor, fierberea, umplerea, sterilizarea și etichetarea.

Nu avem volumele și automatizarea unei fabrici industriale și nici nu încercăm să concurăm cu produsele industriale la preț. Ar însemna să comparăm două modele de producție cu structuri de cost foarte diferite. Dar nici nu ne ascundem în spatele ideii că lucrul manual justifică singur prețul: produsul trebuie să fie foarte bun, iar oamenii care îl cumpără trebuie să simtă că primesc ceea ce au ales.

Mai este o parte a prețului care nu se vede direct în borcan. Producția înseamnă muncă plătită, ingrediente cumpărate, furnizori și colaborări care, atunci când sunt locale, lasă o parte din valoarea economică în comunitate. Căutăm oameni în sat și în împrejurimi, cumpărăm materii prime de aici când putem avea calitatea și cantitatea necesare, iar pentru produse precum dulceața de măceșe creăm o piață pentru ceea ce oamenii culeg în zonă.

De aceea spunem că fiecare borcan de zacuscă pe care îl cumperi sprijină comunitatea locală. Nu pretindem că un borcan schimbă economia unui sat, dar fiecare comandă susține un lanț concret de muncă și achiziții. Iar diferența dintre a spune că apreciem producătorii locali și a-i ajuta cu adevărat este foarte simplă: să existe cineva care le cumpără munca.

De la o comandă de 300 de borcane la distribuția națională

G4Food: Cum ați reușit să găsiți piață pentru produsele voastre și cine sunt, în general, clienții Cămara 195? Sunt oameni care caută gustul tradițional, consumatori interesați de produse premium sau turiști care descoperă preparatele în timpul vizitelor în zonă? Ce rol a avut platforma Hambar în dezvoltarea vânzărilor și în accesul la clienți din alte regiuni ale țării?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Primii clienți au fost oaspeții pensiunii. Au gustat zacusca la masă, au întrebat dacă pot lua un borcan acasă și apoi au revenit. Unii au început să comande cantități mai mari de la un an la altul, pentru că produsul ajunsese să facă parte din proviziile lor. Cea mai mare comandă individuală de până acum a fost de 300 de borcane, pentru consum propriu, familie și prieteni. Pentru noi, faptul că oamenii se întorc și recomandă produsul mai departe este o confirmare importantă: zacusca a fost întâi gustată, apoi aleasă.

Dar recomandările și clienții care ajung la pensiune au și o limită firească. Nu poți construi o distribuție națională doar așteptând ca oamenii să treacă pragul casei sau să afle de tine de la cineva cunoscut. Un produs bun are nevoie de o cale reală către piață, iar pentru un producător mic aceasta este adesea una dintre cele mai dificile părți ale afacerii.

Aici vedem contribuția importantă a echipei Hambar. Ei construiesc o platformă prin care producătorii locali pot ajunge la consumatori dincolo de comunitatea lor imediată și, foarte important, creează punți către piețe internaționale. Pentru un producător care nu are singur resursele, infrastructura și contactele necesare ca să deschidă astfel de canale, oportunitatea aceasta contează enorm. Hambar nu face doar o vitrină online pentru produse; încearcă să rezolve o parte din distanța dintre oamenii care produc și piețele în care produsele lor ar putea ajunge.

Pentru Cămara 195, prezența pe Hambar este un pas important și ne bucurăm că există o echipă care a ales să investească energie în această legătură dintre producători și clienți. Avem deja comenzi și reacții foarte bune din partea celor care au cumpărat, iar asta ne confirmă că produsul își găsește publicul. În același timp, știm că trebuie să ne facem partea noastră de muncă: să dezvoltăm portofoliul, să investim în promovare și să devenim tot mai pregătiți să răspundem cererii. O platformă poate deschide ușa către o piață nouă; noi trebuie să avem produsele, capacitatea și consecvența necesare ca să trecem de ea.

Foto Arhiva Personala

G4Food: Ce înseamnă să construiești o afacere alimentară într-un sat precum Stejărișu? Ce dificultăți întâmpinați în privința aprovizionării, forței de muncă, infrastructurii, transportului și distribuției? Ați reușit să implicați și alți oameni sau producători din comunitatea locală?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Când privești un sat din afară, vezi adesea lucrurile care te atrag: peisajul, grădinile, casele, liniștea și sentimentul că aici încă există o legătură între oameni și ceea ce produc. Când începi însă să construiești o afacere alimentară, descoperi și ce nu se vede într-o vizită: cât de greu este să găsești oameni disponibili exact în perioadele de vârf, cât de mult contează infrastructura, cât de dificil poate fi să asiguri materie primă constantă și câtă organizare presupune să livrezi un produs la aceeași calitate, în cantități și la termene clare.

Ne-ar plăcea să putem cumpăra totul din imediata apropiere, dar realitatea nu funcționează întotdeauna așa. Uneori găsim legumele potrivite, dar nu și cantitatea; alteori există cantitate, dar nu calitatea de care avem nevoie sau nu în perioada în care trebuie să producem. Nu vrem să transformăm „local” într-o promisiune frumoasă pe care apoi să nu o putem respecta. Cumpărăm din zonă ori de câte ori putem face asta responsabil, iar atunci când nu putem, alegem materia primă care protejează produsul.

Și cu oamenii este la fel. Căutăm mai întâi în Stejărișu, apoi în satele din apropiere, dar o afacere nu poate funcționa doar pe bunăvoință. Ai nevoie de oameni pe care să te poți baza, de instruire, de condiții bune și de muncă plătită corect. În producția alimentară, grija pentru produs trebuie să meargă împreună cu grija pentru cei care îl fac.

Cred că aici se vede diferența dintre a vorbi despre dezvoltare rurală și a construi efectiv ceva în mediul rural. Nu este suficient să apreciem gospodăriile, să fotografiem grădinile sau să spunem că ne dorim produse locale. Oamenii au nevoie de cumpărători, de comenzi repetate și de venituri pe care se pot baza. O resursă devine cu adevărat valoroasă pentru comunitate atunci când există o activitate economică în jurul ei.

Noi nu putem rezolva singuri problemele unui sat și nici nu vrem să pretindem asta. Putem însă să construim o afacere care, pe măsură ce crește, să lucreze cu mai mulți oameni de aici și să cumpere mai mult din zonă. Nu vrem să fim o afacere care doar funcționează într-un sat, ci una a cărei dezvoltare se leagă, concret, de dezvoltarea locului.

Cum poate gastronomia să aducă bani în satele României

G4Food: Credeți că gastronomia poate deveni un motor economic pentru satele din România? Într-o zonă precum Valea Hârtibaciului, unde există patrimoniu săsesc, tradiții și produse locale, cât de mult poate contribui asocierea dintre producția artizanală și turism la revitalizarea comunităților rurale? Ați observat un interes mai mare pentru experiențe gastronomice și pentru vizite la producători?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Da, dar gastronomia devine un motor economic numai atunci când trece dincolo de experiența frumoasă oferită turistului și începe să creeze venituri pentru oamenii care locuiesc acolo. Un vizitator poate veni în Valea Hârtibaciului pentru peisaje, pentru bisericile fortificate sau pentru liniștea satelor, însă legătura lui cu locul poate deveni mult mai puternică atunci când gustă ceva făcut aici, îl cunoaște pe omul care l-a produs sau descoperă o rețetă și o poveste care nu pot fi replicate oriunde.

Gastronomia are avantajul că poate pune la aceeași masă mai multe activități care, de multe ori, funcționează separat: gospodării, mici producători, restaurante, pensiuni, unități de procesare și turism. Un produs local poate fi servit într-un restaurant, cumpărat de un turist înainte să plece și comandat din nou după ce acesta ajunge acasă. În felul acesta, valoarea unei experiențe nu se termină în ziua în care vizitatorul pleacă din sat.

Valea Hârtibaciului are resurse și o identitate care merită descoperite, dar ele nu se transformă singure în economie. Este nevoie de oameni care să le organizeze, de produse care pot fi vândute constant, de colaborări între afaceri și de canale prin care producătorii să ajungă la clienți. Altfel, riscăm să avem sate foarte apreciate de vizitatori, dar în care oamenii care locuiesc permanent să nu găsească suficiente motive economice pentru a rămâne.

Nu credem că dezvoltarea rurală poate sta doar în turism și nici că fiecare gospodărie trebuie să devină o afacere. Dar avem nevoie de mai multe legături între cei care produc, cei care gătesc, cei care primesc turiști și cei care pot duce produsele mai departe. Oamenii nu pot trăi doar din faptul că cineva le admiră satul sau le apreciază munca; au nevoie ca această apreciere să se transforme în cumpărături, comenzi, colaborări și venituri.

Pentru noi, gastronomia este una dintre cele mai firești căi prin care un loc poate fi cunoscut și poate produce valoare. O masă bună îl face pe om să înțeleagă un loc altfel, iar un borcan luat acasă poate păstra legătura cu el mult după ce vizita s-a încheiat. Dar povestea are sens cu adevărat abia când, în spatele ei, există oameni care câștigă din ceea ce fac.

Foto Arhiva Personala

G4Food: Unde vedeți Cămara 195 peste cinci ani? Vă doriți să creșteți producția și să ajungeți în mai multe magazine din țară sau preferați să păstrați dimensiunea actuală și caracterul artizanal? Care este cea mai importantă investiție pe care vreți să o faceți și ce ar însemna, pentru voi, că acest proiect a reușit?

Diana Șchiau, fondatoarea Cămara 195: Ne dorim să creștem, să avem o capacitate de producție mai bună, să dezvoltăm portofoliul și să ajungem pe piețe pe care astăzi nu le putem deservi singuri. Nu credem că a fi artizanal înseamnă să rămâi mic pentru totdeauna sau să refuzi investițiile. Înseamnă să știi foarte bine ce anume face produsul bun și să construiești o afacere capabilă să păstreze acele lucruri chiar și atunci când volumul crește.

Pentru asta avem nevoie de spațiu, echipamente, oameni, capital de lucru și procese bine puse la punct. Vrem să modernizăm ceea ce ține de siguranță, eficiență și organizare, dar să păstrăm metodele care dau produsului gustul și caracterul lui. Aici este, de fapt, sensul pentru noi al ideii că păstrăm tradiționalul acolo unde contează: nu vrem să conservăm fiecare limitare a unei bucătării mici, ci să ducem mai departe ceea ce merită păstrat din felul în care se gătea.

Pe măsură ce creștem, vrem să putem lucra cu mai mulți oameni din Stejărișu și din satele apropiate, să cumpărăm mai multe materii prime din zonă acolo unde există calitate și disponibilitate și să construim colaborări stabile, nu doar achiziții ocazionale. Nu ne dorim ca satul să fie doar decorul frumos al unui brand. Ne dorim ca dezvoltarea brandului să creeze oportunități reale în locul din care a pornit.

Știm că drumul acesta presupune multă muncă și că nu se rezolvă printr-o poveste bine spusă. Ai nevoie de investiții, de disciplină, de clienți care revin și de parteneri care te ajută să ajungi la piețe mai mari. Dar tocmai de aceea ne dorim să construim Cămara 195 ca pe o afacere solidă, nu doar ca pe un produs apreciat.

Peste cinci ani, ne-ar plăcea ca borcanele noastre să ajungă în cât mai multe case, iar numele Stejărișu să fie cunoscut și dincolo de cei care au ajuns vreodată aici. Și ne-ar plăcea să putem privi în jur și să vedem că, odată cu afacerea noastră, au crescut și colaborările, veniturile și oportunitățile din comunitate. Pentru noi, succesul nu se va măsura doar în câte borcane producem, ci și în câți oameni pot trăi mai bine datorită unei activități care a început în bucătăria unei case din sat.