foto: EFSA
În Europa, cele mai recente statistici arată o creștere a consumului de carne de curcan, a doua cea mai consumată după cea de pui. Potrivit Index Box, în 2024, consumul total de carne de curcan în Europa a fost de aproximativ 1,8 milioane de tone, după o perioadă de relativă scădere în anii post pandemie, dar care urma, oricum, unui trend ascendent. Este o carne albă, cu un conținut redus de grăsimi și în general recomandată de nutriționiști ca sursă de proteine ușoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Însă în ce măsură fermele intensive respectă bunăstarea animalelor, o temă tot mai sensibilă în Europa? Iar întrebarea se naște mai ales în condițiile în care la nivel UE nu există o legislație specifică privind bunăstarea acestor animale.
Un recent raport EFSA, Agenția europeană pentru securitate alimentară, scoate la iveală condiții de viață și de creștere dezastruoase pentru curcanii din fermele intensive, relatează publicația Il Fatto Quotidiano. Iar asta, știut fiind că în general o carne de calitate și cu proprietăți nutriționale de un bun nivel provine de la animale nestresate.
Astfel, documentul EFSA pune în evidență faptul că aceste păsări mari cresc astăzi într-un ritm extrem de rapid. Femelele ajung la 9–10 kg în puțin peste trei luni, iar masculii depășesc 20 kg în aproximativ cinci luni. Practic, este vorba despre o creștere în greutate de 90–140 grame pe zi.
Pentru comparație, un pui de carne (broiler) ajunge în medie la 2,5 kg în șase săptămâni, crescând cu 50–60 grame pe zi. Curcanul devine un animal de până la opt ori mai greu, iar problemele de mobilitate, postură și sănătate observate deja la pui sunt amplificate considerabil.
60 kg pe metru pătrat
Raportul mai precizează că atunci când o creștere atât de rapidă nu este însoțită de spațiu adecvat și de o gestionare atentă, riscul problemelor locomotorii, al leziunilor și al stresului crește semnificativ. Nu este un efect secundar, ci o consecință previzibilă.
EFSA nu vorbește în abstract despre o anume „densitate”, ci estimează spațiul minim necesar pentru ca un curcan să poată sta în picioare, să se întindă, să se miște, să mănânce și să bea, să își deschidă aripile și să manifeste comportamente naturale – întindere, curățare, băi din aripi prin care se curăță de praf).
În ferme, animalele trăiesc în spații înguste. Pe un metru pătrat pot fi ținuți 3 masculi adulți sau 6 femele, ajungând la o greutate totală de 60–65 kg.
În aceste condiții, suprafața disponibilă este minimă, iar deschiderea aripilor fără a se lovi alte animale este practic imposibilă. Consecințele sunt restricționarea mișcării, dificultăți de odihnă și imposibilitatea exprimării comportamentelor naturale.
Potrivit calculelor proprii, EFSA recomandă 0,49 m² pentru un curcan de 7 kg și 0,82 m² pentru un curcan de 25 kg – valori mult diferite de realitatea din ferme.
Așternutul mereu umed dedesubt care cauzează probleme de sănătate
La densități atât de mari, contactul constant cu așternutul devine un factor critic. Dacă acesta este umed, prost gestionat și bogat în amoniac, o situație frecventă, după cum rezultă din raport, apar, inevitabil, probleme serioase.
Din acest motiv, în abatoare se observă frecvent curcani cu dermatite la nivelul ghearelor, leziuni cutanate, șchiopătat și probleme respiratorii. Studii europene arată că un procent foarte ridicat de animale ajunge la sacrificare cu leziuni la picioare, în unele cazuri peste 50%. Ceea ce înseamnă că nu este vorba de probleme izolate, ci de o problemă structurală.
La fel ca la puii de carne cu creștere rapidă, pe măsură ce greutatea crește, mobilitatea scade, iar riscul leziunilor provocate de contact crește exploziv. Diferența esențială este că un curcan este mult mai mare, mai greu și trăiește mai mult timp.
De aceea, raportul EFSA recomandă reducerea presiunii pentru creștere accelerată și o concentrare mai mare asupra sănătății și bunăstării animalelor. Organismul acestor păsări, îngrășate excesiv, nu poate susține modelul actual de producție.
Mutilările în prima zi de viață
Un alt aspect puțin cunoscut este cel al mutilărilor efectuate în primele ore de viață, când animalele au doar o zi. Atunci se intervine asupra ciocului și, în multe cazuri, asupra ghearelor.
Tăierea vârfului ciocului superior (debecarea) se face în prima zi, adesea cu tehnologie laser. Scopul declarat este reducerea rănilor și agresiunilor între animale crescute în grupuri numeroase și la densități mari.
La femele, în multe cazuri, se practică și îndepărtarea ghearelor (declawing), procedură aplicată celor trei degete anterioare pentru a împiedica regenerarea ghearelor. Aproximativ 30–40% dintre femele sunt scutite de această practică, însă ea rămâne răspândită.
Mai există și o intervenție și mai puțin cunoscută: îndepărtarea „snood-ului”, apendicele cărnos care atârnă deasupra ciocului masculilor. Operațiunea este realizată manual la puii de o zi, în multe ferme.
Toate aceste proceduri, care provoacă durere și stres, urmăresc limitarea consecințelor supraaglomerării, nu eliminarea cauzelor. Soluția reală ar fi creșterea spațiului disponibil, introducerea unor îmbogățiri de mediu, îmbunătățirea gestionării și reducerea densității. Aceste practici, amintește sursa citată, lipsesc din fermele ecologice.
