Moșii de Vară, care în acest an cad în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de pomenire a celor trecuți în neființă din calendarul ortodox. Credincioșii merg la biserică cu bucate care sunt binecuvântate de preot în timpul slujbei, pentru ca mai apoi să fie împărțite pentru sufletul celor adormiți.
Elementul central este coliva, considerată imaginea simbolică a trupului celui răposat, alături de care nu lipsesc primele cireșe ale sezonului. Dar există și tradiții specifice pentru fiecare regiune a țării:
Colaci rotunzi sau împletiți, unși sau nu cu miere, aceștia reprezintă simbolul veșniciei și al comuniunii dintre lumea de aici și cea de dincolo.
Printre cele mai răspândite bucate oferite de pomană în întreaga țară se numără sarmalele, plăcintele, brânza și orezul cu lapte.
În Oltenia, tradiția cere ca oala cu mâncare să fie oferită caldă. Se împart preparate proaspăt gătite, pentru ca aburul lor să hrănească simbolic sufletele celor plecați.
În Transilvania, pe lângă coliva clasică se duc la biserică și colaci mari numiți local „pupuri”. Tot în Ardeal se împarte și un pahar de țuică pentru sufletul morților.
Pentru rapiditate și comoditaate eu prepar coliva la cooker, dar pentru cine nu are e ușor de preparat și pe aragaz, după rețeta clasică:
Proporția între apă și arpacaș este de 1:4 (la 500 g arpacaș pui 2 litri de apă). Când o faci pe aragaz, vasul nu este etanș și o parte din apă se evaporă. La cooker folosești proporție de 1:3 și o fierbi la programul de orez.
Pe aragaz, fierbi la foc mediu până dă în clocot, apoi doi focul mic timp de 45-60 de minute. Necesită supraveghere, nu trebuie amestecată, doar mișcăm cratița când și când să nu se prindă.
Ai grijă să pui pe lângă arpacaș și apă și o jumătate de linguriță de sare.
Adaugi zahărul (după gust 400-600g să nu fie prea dulce, eventual o guști și mai pui dacă mai e nevoie) și aromele (rom, vanilie, coajă rasă de lămâie, poortocală) în ultimele 10 minute pe foc, atunci când o fierbi pe aragaz. Omogenizezi delicat că nu vrem pilaf de arpacaș. La Cooker, când primul program s-a terminat, depresurizezi aparatul, adaugi zahărul și aromele, apoi mai setezi încă 5 minute pe același program. Lași cratița acoperită cu un șervet umed peste noapte.
Dimineața iei coaja uscată de deasupra, încorporezi nuca tocată mai mărunt sau mai grosier cum îți place și potrivești de arome.
Orezul cu lapte, desertul copilăriei și un preparat care se dă de pomană în multe zone ale Românie. Și eu dau pentru că mamei mele îi plăcea orezul cu lapte și îl pregătea adesea.
Pentru rețetă folosim: 1 cană orez cu bob rotund, 1 cană apă, 3 căni lapte, 5 linguri zahăr, un praf de sare și ingredientul secret al bunicilor: 30 g de unt adăugat la final pentru textură catifelată.
Și orezul îl fac tot la cooker că e tare simplu așa, dar vă las și varianta preparată pe aragaz.
Pui mai întâi orezul la fiert cu apa și praful de sare până când lichidul este absorbit (acest pas înmoaie bobul). Ulterior, începi să torni laptele cald, treptat, amestecând ușor să nu sfărâmi orezul, timp de 20 de minute, la foc mic.
Când orezul e moale și cremos, adaugi zahărul, mai lași 2 minute, oprești focul și încorporezi cubul de unt.
Introduci direct în vas orezul spălat, cana de apă, praful de sare și doar 2 căni de lapte. Închizi capacul, blochezi valva și selectezi programul orez pentru 12 minute.
Deschizi capacul și daugi zahărul, untul și restul de lapte cald (sau chiar puțină smântână lichidă) și amesteci cu grijă timp de un minut programând aparatul pe funcția de sotat (fără capac) până devine cremos.
Orezul va fi ca o budincă fină, și nici n-a trebui să îl supraveghezi în timpul fierberii.
Indiferent ce aparatură ai sau nu în bucătărie și ce rețete alegi, ambele preparate vor ajunge pe masa de pomenire de la biserică, alături de un colac și cireșe de sezon, fiind menite să cinstească memoria celor dragi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți