Mihaela Cristea, antreprenor din Galați, a citit pe internet că în oraș activează un Grup Local de Acțiune pentru Pescuit, FLAG Galați, care pune la dispoziția antreprenorilor bani europeni pentru a dezvolta afaceri conexe activității piscicole. Femeia nu a mai stat pe gânduri, a depus un proiect bine întocmit și a reușit să acceseze 140.000 de euro, 11% fiind contribuție proprie, bani pe care i-a împrumutat de la bancă. Cu banii primiți, a utilat și mobilat bucătăria și sala de mese a restaurantului Captain Jack, deținut pe faleza Dunării.
”Am cumpărat un aparat frigorific numit abatitor, unde țin la 0 grade carnea rămasă pentru a doua zi, în condițiile în care legea îmi interzice să congelez carnea proaspătă. Am achiziționat un cuptor, unde pot fi gătite zece tipuri de mâncare simultan. Desigur, am cumpărat numeroase alte lucruri, așa am reușit să modernizez restaurantul”, spune Mihaela.
Carnea, legumele, laptele și brânzeturile, ouăle, făina, uleiul și alte alimente necesare în bucătărie sunt cumpărate de la Metro și Selgros. Carnea de oaie provine din Noua Zeelandă. De ce nu cumpără de pe piața locală?
”E adevărat, avem numeroși crescători de ovine, dar ei nu sunt constituiți în forme juridice, nu au puncte de sacrificare, iar abatoare de ovine pe teritoriul județului nu cunosc. Aș prefera să cumpăr carne de oaie românească, fiindcă sigur aș plăti-o mai ieftin, în condițiile în care la Selgros costă 45 lei/1 kg, dar nu am de unde, în condiții sanitar-veterinare legale. Iau în schimb, pe lângă peștele de la Metro și Selgros, și pește de la magazinul din piață, pește care provine din Dunăre și din Prut”, precizează Mihaela Cristea.
Stăpânul bucătăriei e Pavel Datcu, recunsocut Chef în cadrul organizației de profil. Pavel a început la vârsta de 22 de ani prin a spăla cartofi într-un fast food, apoi a urcat treptat treptele profesionale, a căpătat experiență și după câțiva ani s-a angajat la Captain Jack, iar acum, la 29 de ani, și-a făcut un nume respectabil în breaslă.
”Sosul pentru scăricica de porc e creația mea, rețeta e secretă. Prepar și supe cu fructe de mare, platouri cu fructe de mare, ciorbe de purcel și multe, multe alte mâncăruri, după rețete pe care eu le-am adaptat și le-am dat un caracter original. Nu am fost tentat să lucrez în afara țării, eu sunt mai patriot, muncesc aici, în țara mea”, mă asigură Pavel.
Supa crema de ciuperci e delicioasa. 😊