Alimentația și cei șase piloni ai longevității sănătoase: cum putem trăi mai mult și mai bine. Conferință susținută de dr. Alina Epure la Academia Română

Alimentația și cei șase piloni ai longevității sănătoase: cum putem trăi mai mult și mai bine. Conferință susținută de dr. Alina Epure la Academia Română
Foto Facebook

Să trăiești mai mult nu înseamnă neapărat să trăiești și mai bine. Alimentația, mișcarea, somnul, gestionarea stresului, relațiile și controlul dependențelor sunt cei șase piloni ai medicinei stilului de viață, care pune accent pe prevenirea bolilor cronice și pe creșterea numărului de ani trăiți în sănătate. Rolul lor va fi tema conferinței „Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață”, susținută de dr. Alina Epure joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, cu intrare liberă, transmite Agerpres.

Expunerea „Vitalitate şi longevitate prin medicina stilului de viaţă” va aduce în atenţia publicului fundamentele ştiinţifice ale medicinei stilului de viaţă şi rolul celor şase piloni esenţiali în prevenţia şi în menţinerea sănătăţii întregului organism: alimentaţia, activitatea fizică, somnul, gestionarea stresului, calitatea relaţiilor şi managementul dependenţelor, informează Academia Română, într-o postare pe Facebook.

Dr. Alina Epure pledează pentru înţelegerea conceptului de longevitate nu doar ca o prelungire a vieţii, ci ca o sporire a numărului de ani trăiţi în sănătate, autonomie şi demnitate.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, conferenţiarul remarcă faptul că una dintre cele mai importante realizări ale medicinei moderne o reprezintă creşterea speranţei de viaţă. Prelungirea existenţei nu este însoţită întotdeauna însă de calitatea vieţii. Bolile cronice netransmisibile, tulburările de sănătate mintală, sedentarismul, stresul cronic şi dezechilibrele reprezintă astăzi principalele provocări pentru sistemele de sănătate la nivel mondial, a evidenţiat Academia Română.

În acest context, controlul stilului de viaţă se conturează drept una dintre cele mai importante direcţii de dezvoltare din medicina contemporană, oferind intervenţii bazate pe dovezi ştiinţifice în vederea prevenirii, tratării şi, în anumite situaţii, chiar remisiei unor boli cronice prin optimizarea comportamentelor de sănătate.

Inclusă în ciclul de evenimente „Ora de ştiinţă”, conferinţa, cu intrare liberă, va fi moderată de preşedintele Academiei Române, Marius Andruh.

Evenimentul va fi transmis în direct pe canalul de Youtube al Academiei Române.
Dr. Alina Epure este doctor în ştiinţe medicale – nutriţie, biochimist şi specialist în medicina stilului de viaţă, dedicându-şi activitatea profesională cercetării modului în care alegerile cotidiene influenţează sănătatea, performanţa şi longevitatea.

În ultimii ani activitatea sa a fost direcţionată asupra medicinei stilului de viaţă, un domeniu interdisciplinar ce asigură legătura dintre ştiinţele biomedicale, nutriţie, neuroştiinţe, sănătate publică şi ştiinţele comportamentale. Viziunea sa porneşte de la convingerea că o provocare esenţială a medicinei contemporane este transformarea dovezilor ştiinţifice în comportamente ce contribuie la prevenirea bolilor cronice şi la creşterea numărului de ani trăiţi în sănătate.

Alina Epure este fondatorul Nutribalance şi al Asociaţiei Nutribalance Nature, coordonând proiecte dedicate promovării sănătăţii şi prevenţiei în România şi în Republica Moldova. Prin proiectul naţional „Să creştem generaţii sănătoase” peste 42.000 de copii, adolescenţi, părinţi şi cadre didactice au beneficiat de activităţi de educaţie pentru sănătate, dezvoltate în jurul celor şase piloni ai stilului de viaţă: alimentaţia, activitatea fizică, somnul, gestionarea stresului, calitatea relaţiilor şi managementul dependenţelor.

Studiul „Secretul vitalităţii şi longevităţii. Medicina stilului de viaţă” aduce mai aproape de public rezultatele cercetărilor ştiinţifice în care a fost implicată şi promovează o nouă abordare a sănătăţii, în care prevenţia şi responsabilitatea individuală devin componente esenţiale.

Dr. Alina Epure este membru al European Society for Clinical Nutrition and Metabolism (ESPEN) şi al The Nutrition Society, iar activitatea sa urmăreşte dezvoltarea unor modele integrate prin care cercetarea, educaţia şi practica medicală contribuie la creşterea calităţii vieţii, la prevenirea bolilor cronice şi la promovarea longevităţii sănătoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă