Sursa foto: Pexels
Un bucătar/owner de restaurant și un jurnalist au în comun un lucru fundamental: amândoi muncesc pentru clientul final. Și unul și altul livrează publicului produse finite. Mâncarea din farfurie și știrea, inclusiv cea pusă în imagini, nu mai au nevoie de prelucrare: sunt consumate ca atare. Sigur, unul lucrează cu ingrediente și condimente și altul cu cuvinte și imagini, însă aceste preparate definitivate converg, în numeroase cazuri, către același destinatar: insul care mănâncă și se informează.
Chiar eu scriu acest articol așezat cu laptopul în față, la o masă dintr-un restaurant tip fast food din apropierea Pieței Victoriei. Am câteva site-uri de știri deschise, citesc ce au scris colegii mei și întind mâna și apuc o frunză de salată sau un cartof prăjit. Mai citesc o știre, mai scriu o frază și iar întind mâna și apuc paharul din carton cu cafea Americano. Știrile și meniul pe care l-am comandat la aparatul electronic sunt pentru mine, consumatorul final.
E timpul, așadar, să semnalez o altă asemănare fantastică între cele două meserii: produsele din bucătărie și din redacție ( folosesc cuvântul în sens generic ) ajung în ceea ce aș numi, dacă îmi permiteți, interioritatea noastră: mâncarea în stomac, informațiile în creier. Ambele mărfuri produc efecte în interiorul nostru.
Aceste efecte pot fi pozitive sau negative: o mâncare bună ne procură un sentiment de satisfacție, una defectuoasă ne cauzează indigestie sau, mai grav, toxiinfecție alimentară. De partea cealaltă, o știre corectă, scrisă după reguli, chiar dacă face trimitere la un eveniment nedorit, ne menține în limitele realității, ne ține în contact cu adevărul. Una falsă, comisă din incompetență sau cu intenție, ne scoate din limitele realității, ne predă minciunii.
Cu știrile, recunosc, e un pic mai complicat: știrile bune, în accepțiunea jurnaliștilor sunt acelea care au impact puternic asupra publicului, fac deseori referire la evenimente dramatice sau tragice, sunt inconfortabile. În schimb, o mâncare bună e o mâncare bună și gata!
În cadrul Innovation Camp, eveniment organizat de Hospitability Institute Culture, în perioada 11 – 13 noiembrie, gazde fiind Lóránd și Zsuzsanna Szarvadi, owneri ai Complexului Balvanyos Resort & Spa din Covasna, care include și restaurantul GastroLab, un work shop a fost numit ”Media vs Hospitality Industry”.
Chefii/ownerii de restaurante și hoteluri și jurnaliștii au adoptat poziții nu neapărat concordante: reprezentații HoReCa au reproșat presei, în general, că: 1. vehiculează știri negative; 2. nu promovează industria ospitalității și 3. nu educă publicul pentru ca acesta să consume serviciile HoReCa din România.
De partea cealaltă, jurnaliștii au semnalat lipsa de comunicare, deseori opacitatea, sectorului HoReCa, prețurile mari de pe Litoral și atitudinea ospătarilor din România ( ”nu zâmbesc” ) care determină turiștii români să aleagă destinații mai ieftine și mai agreabile în afara țării.
După cum au fost conturate pozițiile, parcă anume pentru a respecta conjuncția ”versus” ( contra, împotrivă ), relația HoReCa – presă în România ar părea că nu are șanse să se îmbunătățească, deși, după cum am semnalat în preambulul acestui articol de opinie, cele două domenii sunt asemănătoare prin faptul că lucrează pentru clientul final.
Ce ar trebui, totuși, făcut?
Consider că industria HoReCa ar trebui să investească mai mult în comunicare. Un chef sau owner de restaurant/hotel să reflecteze un pic mai mult asupra relației cu jurnaliștii. Pentru asta ar trebui să renunțe la niște percepții eronate formate în timp: nu, presa nu promovează ( nu ar trebui să promoveze și nu ar trebui să existe această așteptare din partea industriei ) și presa nu educă. Presa informează! Desigur, există proiecte de promovare/publicitate, însă acestea trebuie prezentate ca atare și presupun o relație contractuală în acest sens.
În ce privește educarea publicului de către presă convingerea mea este una singură: informația corectă și direcțiile editoriale judicios selectate conțin în sine demersul educativ. O informație corectă este automat o informație pedagogică.
Mai departe: HoReCa ar trebui să renunțe la așteptarea ca jurnaliștii să vehiculeze ”știri pozitive”. O știre nu este nici negativă, nici pozitivă. Este adevărată sau falsă, completă sau incompletă, irelevantă sau importantă. Cred că utilizarea noțiunilor de ”pozitiv” și ”negativ” are la bază o confuzie: aceea dintre știre și evenimentul la care face referire. Publicul confundă știrea despre un accident cu accidentul ca atare. Da, accidentul este un eveniment nedorit, însă știrea nu este negativă. Dacă este corectă și completă este o știre utilă, fiindcă ne poate ajuta să fim mai prevăzători și să evităm situații nefericite. O știre despre clienții unui restaurant care au ajuns la spital din cauza unei toxiinfecții alimentare este una negativă? Ar trebui băgate sub preș astfel de informații? Nu, știrile despre toxiinfecțiile alimentare cauzate de mâncare din restaurante ne fac să fim mai prudenți când intrăm într-un restaurant, să observăm condițiile de igienă ale locului. De partea cealaltă, chefii de restaurante pot deveni mai atenți cu sursele de aprovizionare, cu angajații și cu modul de preparare și de servire a mâncării.
Și aș face aici o precizare: presa abundă de știri pozitive ( păstrez termenul folosit curent ) despre domeniul agroalimentar din România. Noi, la G4Food, informăm continuu despre evenimentele din HoReCa, despre târguri de profil, despre produsele românești. Am inițiat recent o rubrică numită elocvent PORTRET DE CHEF, primul articol fiind dedicat lui Nico Lontras. Vă invit să citiți articolul:
De partea cealaltă, jurnaliștii trebuie să învețe mai bine sectorul HoReCa: cum funcționează, cum este organizat, ce asociații reprezentative sunt active, care este legislația, care sunt fluxurile de materii prime ajunse în bucătării, cum evoluează sectorul, cum să își comunice nevoile editoriale, etc.
Cei care scriem despre domeniul agro-alimentar resimțim puternic nevoia de comunicare cu sectorul HoReCa, pentru a ne informa corect cititorii/privitorii. Aceștia sunt, cei mai mulți dintre ei, clienți finali ai chefilor/ownerilor de restaurante. Aceiași clienți finali care așteaptă de la unii o mâncare bună, de la alții o știre corectă, chiar despre mâncarea preparată în restaurante. În același timp, HoReCa trebuie să comunice informații adevărate, să fie transparentă, pentru a câștiga încrederea beneficiarilor de servicii. Cu cât transparența este mai mare, cu atât încrederea este mai mare.
Clienții finali ne obligă și pe unii și pe alții să comunicăm, fim creativi și responsabili, în același timp.
