„Secretul tinereții” Juliei Roberts: Ce mănâncă actrița de 56 de ani ca să arate ca la 40 / Adoră avocado, dar nu refuză un fursec la desert / „Încerc să fiu împăcată cu procesul de îmbătrânire”

Ingrid Georgescu 23 septembrie 0 comentarii 8236 vizualizări
Julia Roberts / Sursa foto: goodfon.com Julia Roberts / Sursa foto: goodfon.com

Julia Roberts, una dintre cele mai iubite actrițe de la Hollywood, continuă să impresioneze la 56 de ani cu o frumusețe și un zâmbet care par să sfideze trecerea timpului. Vedeta câștigătoare a premiului Oscar nu doar că a fost desemnată „Cea mai frumoasă femeie” de cinci ori de către revista People, dar rămâne și un model de eleganță și vitalitate. Secretul ei? O combinație de alimentație echilibrată, antrenamente regulate și o atitudine relaxată față de îmbătrânire, conform Good House Keeping.

Julia Roberts a fost mereu o susținătoare a unui stil de viață sănătos, dar fără excese sau restricții rigide. Într-un interviu acordat pentru The Independent, actrița a dezvăluit că nu poate urma o dietă fără carbohidrați, fiindcă nu poate renunța la pâine. „Total de acord cu tine, Julia!”, ar spune mulți dintre noi. În schimb, ea a ales o abordare echilibrată, ajutată de nutriționista Carrie Wiatt, care i-a creat un meniu variat și sănătos.

Ce mănâncă Julia Roberts la principalele mese

Pentru micul dejun, Julia preferă granola de casă, fructe de pădure și iaurt, sau o brioșă cu morcovi și banane. Prânzul constă adesea în polenta cu anghinare la cuptor sau plăcintă filo cu spanac, iar la cină optează pentru somon cu quinoa și legume sau biban de mare cu salsa de fasole neagră. Roberts este, de asemenea, mare fan al avocado-ului, pe care îl adaugă la mesele principale. Iar pentru desert, un fursec este întotdeauna binevenit. „Nu am întâlnit niciodată un fursec care să nu-mi placă”, a declarat ea pentru Vanity Fair.

Pentru Julia, alimentația sănătoasă este o adevărată afacere de familie. Actrița recunoaște că încearcă să-și învețe copiii, Phinnaeus, Hazel și Henry, să adopte aceleași principii. „Așa cum le spun mereu copiilor mei: «Trebuie să mănânci lucruri bune pentru a obține lucrurile bune»”.

Antrenamente regulate

Pe lângă o dietă echilibrată, Roberts se menține activă cu antrenamente regulate. Antrenoarea sa, Kathy Kaehler, a declarat că Julia se antrenează de patru ori pe săptămână, combinând yoga, exerciții de pliometrie și pilates pentru a rămâne în formă. „Nu iubesc exercițiile fizice, dar îmi place cum mă simt după aceea”, a mărturisit actrița.

Frumusețea Juliei vine și din simplitate. Își menține rutina de îngrijire a pielii minimalistă, folosind doar produse esențiale: cremă hidratantă, protecție solară și, uneori, ulei de măsline pentru a-și hrăni pielea. Cât despre zâmbetul său celebru, Julia a dezvăluit că își spală dinții cu bicarbonat de sodiu, un truc învățat de la bunicul ei.

Îmbătrânirea nu este un subiect tabu pentru actriță, care a declarat că încearcă să fie împăcată cu acest proces: „Încerc să fiu împăcată cu procesul de îmbătrânire. Realizez că se va întâmpla, fie că îmi place sau nu.”

Sursa foto: goodfon.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *