China şi Japonia au ajuns la un acord cu privire la deversarea de ape radioactive tratate de la centrala nucleară Fukushima, grav avariată în 2011, au anunţat vineri cele două guverne, ceea ce deschide drumul pentru reiniţierea exporturilor de produse de pescuit din Japonia spre China, transmite Reuters.
Beijingul interzisese achiziţiile de produse de pescuit din Japonia acum aproximativ un an, invocând riscul de contaminare radioactivă după ce operatorul japonez Tokyo Electric Power începuse să evacueze în Oceanul Pacific apă tratată de la centrala Fukushima, transmite Agerpres.
Potrivit acordului anunţat vineri, Japonia va institui un aranjament de monitorizare internaţională pe termen lung şi le va permite părţilor interesate să efectueze operaţiuni de prelevare de eşantioane şi de monitorizare independente.
„Am transmis că suntem dispuşi să întreprindem o monitorizare suplimentară a apelor tratate”, le-a declarat premierul Fumio Kishida reporterilor. „China, în schimb, a spus că va începe să îşi revizuiască restricţiile de exporturi de produse marine japoneze şi va creşte treptat importurile de produse care îndeplinesc standardele chineze”, a adăugat el.
Înainte de interdicţie, China era cea mai mare piaţă pentru exporturile de produse marine japoneze
Criteriile chineze pe care trebuie să le îndeplinească produsele japoneze nu sunt specifice unei ţări anume, ci sunt cele aplicabile tuturor importurile, a precizat el.
Înainte de interdicţie, China era cea mai mare piaţă pentru exporturile de produse marine japoneze. Exporturile japoneze de produse agricole, forestiere şi de pescuit au scăzut în prima jumătate a lui 2024 pentru prima dată din 2020, fiind lovite de interdicţia impusă de China.
Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez, Mao Ning, a declarat însă că acordul nu înseamnă o reluare imediată a importurilor şi că Beijingul îşi menţine opoziţia faţă de deversarea apelor de la Fukushima.
„Vom purta consultări tehnice cu partea japoneză şi vom relua gradual importurile de produse acvatice japoneze”, a spus ea într-un briefing de presă la Beijing.
Japonia a susţinut că deversarea apei este sigură, menţionând că şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a concluzionat că impactul pe care l-ar avea asupra oamenilor şi a mediului este „neglijabil”.
În august 2023, Japonia a început să pompeze peste un milion de tone metrice de apă radioactivă tratată de la centrala nucleară Fukushima Daiichi
Poziţia Japoniei conform căreia interdicţia ar trebui ridicată imediat rămâne, de asemenea, neschimbată, a declarat Hiroyuki Namazu, un oficial din Ministerul de Externe, într-un briefing după anunţul lui Kishida.
El a adăugat că nu există un calendar precis în ce priveşte ridicarea restricţiilor de către Beijing sau ce paşi ar trebui urmaţi pentru ca aceasta să se întâmple.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a salutat acordul.
„Aş dori să felicit guvernul Japoniei pentru angajamentul său continuu cu AIEA şi guvernul Chinei pentru consultările constructive avute cu agenţia în sprijinul acestui proces bilateral care a ajuns la o încheiere pozitivă astăzi”, a declarat directorul general Rafael Grossi, citat într-un comunicat.
În august 2023, Japonia a început să pompeze peste un milion de tone metrice de apă radioactivă tratată de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, distrusă de un cutremur şi un tsunami în martie 2011. Procesul va dura decenii până se va încheia.