China a devenit anul trecut exportator net de carne de pui, pe fondul creșterii producției interne și al schimbării obiceiurilor de consum. Pentru cumpărătorii din alte țări, extinderea exporturilor chineze poate însemna acces la produse mai ieftine, însă pentru producătorii din Europa, Thailanda sau Brazilia apare un competitor tot mai puternic, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Datele Administrației vamale chineze arată că exporturile de produse din carne de pui au ajuns anul trecut la 2,6 miliarde de dolari, aproape dublu față de nivelul din 2020. În paralel, exporturile chineze de produse lactate ar putea ajunge anul acesta la 600 de milioane de dolari, dublu față de nivelul înregistrat cu trei ani în urmă.
Agricultura și industria alimentară se numără printre puținele sectoare în care China continuă să înregistreze deficit comercial. Acesta a depășit ușor 100 de miliarde de dolari anul trecut, însă diferența dintre importuri și exporturi este în scădere.
Michael Boddington, consultant în agribusiness, consideră că transformarea Chinei din cumpărător într-un exportator emergent are un efect „perturbator” asupra pieței mondiale a cărnii. Importurile asiatice proveneau tradițional din Europa și de pe continentul american. Apariția unei alternative chineze mai ieftine schimbă însă raporturile concurențiale.
Din 2022, China și-a dublat cota pe piața produselor procesate din carne de pasăre din Uniunea Europeană, ajungând la 10%, potrivit firmei de consultanță Gira. În Marea Britanie, cota s-a triplat și a depășit 14%.
Creșterea exporturilor chineze atrage atenția producătorilor și autorităților de reglementare occidentale. În iulie, Comisia Europeană a deschis o anchetă antidumping privind importurile de rață Peking, după acuzațiile producătorilor europeni privind concurența neloială generată de subvențiile chineze. Luna trecută, Bruxelles-ul a impus taxe antidumping cuprinse între 41% și 67% pentru proteinele din mazăre provenite din China.
Carnea de pui nu face, deocamdată, obiectul unei măsuri similare, însă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că piața este monitorizată. Comisia a mai precizat că produsele alimentare importate trebuie să respecte aceleași standarde de sănătate și siguranță ca produsele realizate în UE.
Din 2027, blocul comunitar intenționează să consolideze și regulile privind etichetarea originii, începând cu produsele din carne de pasăre.
Schimbarea nu este determinată doar de producție, ci și de transformarea consumului intern. Timp de decenii, carnea de porc a fost principala sursă de proteine animale pentru populația Chinei. Expansiunea sectorului porcin a contribuit inclusiv la modificarea fluxurilor mondiale de cereale și soia destinate furajării animalelor.
În ultimii ani însă, consumul s-a schimbat. Consumul de carne de porc pe cap de locuitor a scăzut cu 13% față de nivelul maxim atins în 2023, potrivit datelor oficiale și relatărilor presei de stat. În același timp, consumul de carne de pasăre pe cap de locuitor a crescut cu peste 50% în deceniul încheiat în 2024. O parte dintre consumatorii urbani, tot mai preocupați de alimentație și sănătate, preferă mai puțin bucățile grase de porc asociate bucătăriei tradiționale.
Beijingul a susținut în ultimii ani dezvoltarea producției de carne și lactate prin subvenții acordate fermelor mari. Obiectivele au fost creșterea securității alimentare și refacerea efectivelor după epidemia de pestă porcină africană din 2018 și pandemia de COVID-19.
Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), sprijinul acordat a reprezentat aproximativ 13% din veniturile brute ale producătorilor agricoli chinezi în perioada 2022-2024, de aproape trei ori mai mult decât la începutul anilor 2000.
Capacitățile create în această perioadă depășesc însă, în unele segmente, cererea internă. China a produs anul trecut un record de 59 de milioane de tone de carne de porc, în timp ce producția de carne de pasăre a crescut cu 7%. Sectorul lactatelor și-a depășit obiectivele oficiale pentru 2025 cu doi ani înainte.
Prețurile interne au scăzut pentru carnea de porc, dar și pentru carnea de pasăre și produsele lactate. Pentru companiile mari, extinderea pe piețele externe devine astfel o soluție pentru absorbția producției. „Fiecare companie chineză din sectorul zootehnic plănuiește să se extindă peste hotare. Dacă vrei să crești, trebuie să ieși pe piețele externe”, a declarat Zhang Yuan, director de marketing pentru lapte praf destinat sugarilor în cadrul grupului Yili.
Produsele chinezești încep astfel să concureze nu doar pe piața cărnii. Laptele praf produs în China se confruntă deja cu mărcile din Noua Zeelandă și Europa pe piețe precum Nigeria și Bangladesh.
În cazul cărnii de pasăre, expansiunea Chinei înseamnă pentru consumatori o ofertă mai mare și posibilitatea unor prețuri mai mici. Pentru producătorii europeni și pentru ceilalți mari exportatori mondiali, schimbarea aduce însă o presiune suplimentară pe o piață tot mai competitivă.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți