VIDEO | Lăsata secului, între masă bogată și începutul postului / Cum se pregăteau gospodăriile din Maramureș pentru Crăciun / Rodica Nemeș: „Se lăsa cu joc și cu voie bună”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În satul tradițional românesc, „lăsata secului” nu era doar ultima masă cu carne înaintea Postului Crăciunului. Era, mai degrabă, un prag între două perioade ale anului. Era o seară cu bucate bogate, joc și voie bună, dar pe lângă asta, mai multe obiceiuri au loc aici. Vasele erau curățate cu leșie, alimentația se schimbă, rânduiala vieții devine mai strictă. Rodica Nemeș, fostă bibliotecară și în prezent administrator al unei pensiuni agroturistice din Maramureș, povestește pentru G4Food cum se pregăteau familiile pentru cele 40 de zile de post.

Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului este marcat pe 14 noiembrie, dacă ziua nu cade într-o zi de miercuri sau vineri. În această situație evenimentul este marcat pe 13 noiembrie. Postul începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului. În tradiția creștină, perioada este considerată mai puțin aspră decât Postul Paștelui și cuprinde mai multe zile cu dezlegare la pește.

„Bătrânii ziceau că este un post mai lejer, un post de veselie”

În Maramureș, intrarea în post nu era percepută doar prin prisma interdicțiilor alimentare. „Ca oricare obicei al nostru, al maramureșenilor, tare frumos era și Lăsatul secului la noi sau intrarea în Postul Crăciunului. Bătrânii ziceau că este un post mai lejer, un post de veselie. Așteptăm Nașterea Mântuitorului dar, firește, ne pregătim cum se cuvine”, povestește Rodica Nemeș.

Iar acest moment, în care începeau restricțiile alimentare (și spirituale), era marcat cum se cuvine. În sat avea loc o petrecere cu mâncare „de dulce”, ultima până în Ajunul Crăciunului. Oamenii se adunau la un loc, era un moment bun pentru ca tinerii să se întâlnească, iar în unele sate se organizau petreceri cu muzică și joc. „Se adunau tinerii, prietenii, vecinii, toți la un loc și se veseleau la o casă țărănească”, mai arată ea.

Documentele etnografice din Maramureș pomenesc și „vergelul”, petrecere organizată înaintea Postului Crăciunului, la care participau fetele și feciorii, cu muzicanți, mâncare și băutură.

Sarmale cu carne, supă, pancove și horincă

Masa trebuia să fie una bogată, tocmai pentru că urma o perioadă în care carnea și celelalte alimente „de dulce” dispăreau din alimentație. Alimentele „de dulce” sunt toate ce provin de la animale: lactate, carne, ouă. „Făceau, în primul rând, sarmale cu carne”, își amintește Rodica Nemeș. Pe masă puteau apărea și supa, tăițeii – „laștele”, în graiul locului -, brânzeturile păstrate pentru iarnă și alte alimente pe care gospodăria le avea în cămară.

Nu lipseau nici pancovele, denumirea folosită în Maramureș pentru gogoși, iar horinca însoțea petrecerea. „Se lăsa cu joc și cu voie bună”, mai spune Rodica Nemeș.

Mărturiile etnografice din zonă confirmă acest tipar. La Vadu Izei, oamenii spuneau că de Lăsata secului „fiecare familie face o masă bogată”, iar la Poienile Izei se păstra amintirea unei seri cu „mâncăruri bune” și horincă.

Gazda casei se îngrijea de masă

În gospodăria în care avea loc întâlnirea, responsabilitatea pentru mâncare revenea gazdei. „Gazda casei era cea care dispunea de toate cele necesare, se îngrijea de toate”, mai povestește Rodica „lui Cobâlă”, cum e cunoscută în sat administratoarea hanului. Masa era, în același timp, și un ultim moment de libertate înainte ca viața comunității să intre într-o rânduială diferită. Asta deoarece după petrecere, nu se schimba numai meniul, ci și comportamentul. Nu mai aveau loc nunți, petreceri, nu se mai mergea la joc, până la Crăciun. În plus, oamenii erau mai atenți inclusiv la ce vorbeau. Încercau să aibă o conduită cât mai bună, să nu bârfească, să nu facă lucruri rele. Era o perioadă nu doar de curățire a trupului, ci și a sufletului.

Oalele și vesela erau spălate cu leșie de cenușă

Una dintre cele mai interesante tradiții era curățarea vaselor înaintea postului. „Bătrânii noștri, dar mai ales bătrânele, că ele erau cele cu mâncărurile, cu casa, fierbeau vasele cu leșie. Acea soluție obținută din cenușă și apă fiartă”, mai explică Rodica Nemeș. Astfel, lingurile, oalele și toate vasele folosite pentru mâncarea cu carne și grăsimi animale erau curățate temeinic înainte de a fi utilizate pentru preparatele de post. Practica este bine documentată în Maramureș. În unele sate, femeile curățau toate vasele cu leșie de cenușă. În alte gospodării existau chiar vase separate, păstrate special pentru zilele de post.

Gestul avea o funcție practică, dar marca și vizibil trecerea spre o altă perioadă. Nu era suficient să nu mai pui carne în oală. Casa însăși trebuia pregătită pentru post.

Postul schimba și viața socială a satului

După Lăsata secului, veseliei fără restricții îi lua locul o perioadă cu alte reguli. Administratoarea hanului își amintește că oamenii deveneau mai atenți la comportament, iar bătrânele satului vegheau asupra respectării rânduielilor. „Se făcea acest ritual de a curăța vasele și se îngrijeau și de altfel de lucruri, cu rugăciune. Bătrânii, mai ales bătrânele, erau foarte riguroase în privința asta”, povestește ea.

Șezătorile continuau, dar atmosfera se schimba. Tinerii erau atenționați să respecte postul, iar anumite forme de distracție erau limitate. În schimb, serile petrecute împreună deveneau și locul în care se transmiteau povești, obiceiuri și colinde. „Chiar și la șezători, în casa în care se făcea șezătoarea era și o bătrână de obicei, o mamă, o bunică, și ele le spuneau tinerilor că trebuie s se comporte ca atare. Dar tinerii știau că e Postul Crăciunului și nu se abăteau nici ei de a regulile nescrise care erau ținute cu sfințenie”, mai spune ea.

Postul Crăciunului era și perioada în care satul începea pregătirea pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. „Coconii erau învățați de bunici să colinde”, spune Rodica Nemeș. Copiii învățau versurile de la părinți și bunici, iar șezătorile aveau și acest rol de transmitere între generații. „În toate se reflecta așteptarea Domnului”, explică ea.

Dincolo de renunțarea la anumite alimente, postul devenea astfel și o perioadă de pregătire sufletească. Basilica descrie Lăsata secului tocmai ca o trecere de la un mod de viață la altul, în care rânduiala alimentară era dublată de rugăciune și pregătire spirituală.

„Toarcem și depănăm amintiri”

O parte dintre aceste obiceiuri s-au pierdut sau se mai păstrează doar prin evenimente organizate special. „Noi, iubitorii de tradiție, povestim cu drag ce am prins în copilăria noastră. Sigur că am vrea să mai fie”, mai spune Rodica Nemeș cu un oarecare regret. Ea arată că șezătorile nu mai au astăzi rolul pe care îl aveau odinioară în viața satului. „Toarcem și depănăm amintiri. Ne e drag să povestim”, mai spune ea.

Totuși, în unele comunități maramureșene, Lăsata secului continuă să adune oamenii în jurul aceleiași combinații de mâncare, muzică și tradiție. La Breb, de exemplu, Jocul Satului organizat în ultimii ani de Lăsata secului a păstrat pe mese sarmalele, pâinea de casă, plăcintele, pancovele și horinca. În satul tradițional, însă, „lăsarea” era mai mult decât ultima masă bogată înainte de post. Era momentul în care oamenii încheiau o perioadă cu joc și mâncare de dulce, își curățau vasele și casa și începeau, împreună, numărătoarea celor 40 de zile până la Crăciun.