Lubenițele din Dăbuleni ajung până în Polonia și Ucraina, dar fermierii nu controlează prețul / Fermieri: „Noi știm să producem. De vândut, vând alții”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În fiecare vară, mii de tone de lubenițe pleacă din sudul județului Dolj către piețele românești, dar și spre Polonia și Ucraina. Dăbuleniul a devenit cel mai cunoscut brand românesc asociat pepenelui verde, însă notorietatea produsului nu le-a adus fermierilor și o putere mai mare de negociere, arată un reportaj Agerpres.

În comuna Călărași, situată la câțiva kilometri de Dăbuleni, autoritățile așteaptă construirea unui depozit pentru colectarea și valorificarea legumelor și fructelor. Investiția a fost finanțată și licitată prin Compania Națională de Investiții, dar nu a mai primit ordinul de începere a lucrărilor. Primarul Sorin Sandu spune că proiectul a fost oprit odată cu alte investiții considerate neprioritare. Între timp, piața s-a organizat în jurul a două depozite private, prin care o mare parte a recoltei pleacă la export.

Căldura a scurtat anul acesta perioada de recoltare. Potrivit edilului, cea mai mare parte a producției a fost trimisă în Polonia și Ucraina. Aproximativ 20-30% a ajuns în marile piețe din Pucheni și Târgu Jiu, iar sub 2-3% a fost vândută direct de producători în piețele din țară.

Exporturile nu se desfășoară pe baza unor contracte directe între fermieri și cumpărătorii externi. În zonă s-a format o piață spontană. Comercianții vin în fiecare sezon, lucrează cu intermediari locali și adună marfa în depozitele private înainte de expediere.

Marfa se vinde repede, dar prețul nu e avantajos

Existența a peste o mie de producători numai în comuna Călărași face dificilă încheierea unor contracte individuale. În plus, grindina, seceta sau canicula pot schimba radical cantitatea recoltată și împiedică asumarea unor volume fixe.Pentru fermieri, sistemul are avantajul că marfa se vinde repede. Prețul este însă stabilit aproape exclusiv de cumpărători. După o recoltă considerată bună, prețul de achiziție a coborât la 40-50 de bani pe kilogram.

„Noi nu vindem când vrem noi, vindem când vine cumpărătorul. Dacă astăzi prețul este 50 de bani și nu accepți, mâine poate nu mai vine nimeni. Lubenița nu poate aștepta după piață”, explică un cultivator.

Lipsa spațiilor proprii de depozitare îi obligă pe agricultori să accepte rapid ofertele. O lubeniță coaptă nu poate rămâne mult timp în câmp, iar fiecare zi de întârziere poate însemna pierderi. Oferta este fragmentată între sute de producători, în timp ce cumpărătorii sunt puțini și bine organizați.

Primarul consideră că un depozit administrat în interesul producătorilor ar schimba raportul de forțe. Fermierii ar avea o alternativă la vânzarea imediată și ar putea limita diferența dintre prețul primit în câmp și cel achitat ulterior de consumator.

Piederi și la cireșe

Aceeași vulnerabilitate apare și în cazul altor culturi. Un fost producător de cireșe din Dolj spune că a abandonat livada după mai mulți ani de pierderi. Într-un sezon, un comerciant cu care stabilise un preț de 6-7 lei pe kilogram a refuzat marfa recoltată, invocând achiziții mai ieftine din Bulgaria. I-a oferit apoi jumătate din suma convenită, iar fermierul a preferat să arunce cireșele.

Peste lipsa depozitelor și dependența de intermediari se suprapune problema accesului la apă. După degradarea infrastructurii publice de irigații, numeroși producători și-au forat puțuri. Noile obligații privind autorizarea captărilor îi îngrijorează din cauza costurilor și a birocrației, mai ales că terenurile unui singur agricultor pot fi împărțite în mai multe locuri.

Sorin Sandu consideră că monitorizarea apei este necesară, dar cere o perioadă de tranziție și sprijin financiar. În opinia sa, soluția pe termen lung rămâne asocierea fermierilor, dificilă însă din cauza proprietăților fărâmițate și a succesiunilor nerezolvate.

Sudul Doljului nu duce lipsă nici de producție, nici de cumpărători. Veriga slabă rămâne valorificarea recoltei. Un cultivator rezumă situația în câteva cuvinte: „Noi știm să producem. De vândut, vând alții”.